Robu regreta decizia lui Holender si nu stie de ce Timisoara culturala l-a ignorat pana acum pe acesta

Timișoara culturală are datoria de a-l respecta și de a-l „folosi” pe Ioan Holender. Asta spune primarul Nicolae Robu, care regretă decizia fostului director al Operei de Stat din Viena de a renunța funcția de președinte onorific al Asociaţia Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Edilul nu a putut spune însă de ce Holender n-a prea fost „folosit” până acum de instituțiile locale de cultură.

Ioan Holender a anunțat, luni, că renunță la funcția de președinte de onoare al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021. „Având în vedere că nu am fost nicicând consultat de Asociaţia Timişoara – Capitală Europeană a Culturii, deşi sunt Preşedintele de Onoare al acesteia, mă retrag din această «funcţie», pe care în fond nu am îndeplinit-o niciodată şi pe care nu mai doresc să o deţin. Vă rog să excludeţi numele meu din acest context”, a transmis omul de cultură. Primarul Nicolae Robu regretă că s-a ajuns în această situație. „Ioan Holender s-a simțit, după cum rezultă din mesajul domniei sale, nu numai ignorat, ci chiar jignit de atitudinea avută față de dânsul. Dincolo de orice simpatii și antipatii, dincolo de absolut orice, Ioan Holender este una dintre una dintre cele mai mari personalități culturale ale Timișoarei. Nu știu câți cetățeni ai României au deținut funcții comparabile cu Ioan Holender, să fii directorul operei din Viena atâția ani cred că nu e la îndemâna oricui, nu știu dacă au fost poziții similare ocupate de prea mulți români de-a lungul timpului. Drept urmare, avem față de Ioan Holender datoria de a fi respectuoși și datoria de a-l și folosi. Am simțit că are disponibilitate, că are dorința, în toate declarațiile făcute în timp, Ioan Holender iubește Timișoara (…) M-a întristat retragerea sa. Voi sta de vorbă cu dânsul și îl voi invita oricum să fie parte activă în viața culturală a Timișoarei. Doresc să ni se alăture, să ocupe o poziție extrem de importantă în viața culturală a Timișoarei”, a declarat, marți, edilul.

Robu vorbește despre respect și despre „datoria” oamenilor de cultură din Timișoara de a folosi experiența lui Ioan Holender. El nu a putut preciza însă dacă și în câte proiecte care privesc viața culturală a orașului de pe Bega a fost implicat, în ultimii ani, Holender, la solicitarea actorilor locali din acest domeniu. „Nu știu (de ce nu a fost folosită experiența lui până acum la Timișoara – n.r.). Nu mă pot pronunța. Nu știu. Dincolo ce orice, Cezarului trebuie să-i dăm ce e al Cezarului. În ceea ce mă privește, acest lucru s-a întâmplat, dar nu am urmărit dacă Ioan Holender a și beneficiat de ceea ce i s-ar fi cuvenit, ca atenție, și implicare, și respect. Asta n-am făcut-o”, a recunoscut primarul. În ultimii ani, numele lui Ioan Holender nu a fost implicat vizibil în activitatea niciuneia dintre instituțiile culturale de forță ale orașului. Ioan Holender, născut pe 18 iulie 1935, la Timișoara, a fost cel mai longeviv manager al operei de stat din Viena. El a ocupat această funcție în perioada aprilie 1992 – august 2010. (sursa foto: www.cotidianul.ro)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (februarie 20th, 2018 at 18:34 )

Robu l-a ignorat si Holender nu suporta asta.

Gigi a spus: (februarie 20th, 2018 at 19:33 )

Pana acuma ce naiba ai facut?Tara plina de idioti si cretini.

timisorean a spus: (februarie 21st, 2018 at 09:13 )

Expresia reproduce cuvintele lui Iisus numai ca nu ai scris-o in intregime. Ea suna stfel”Dati Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu.”Acesta este raspunsul dat de Iisus in momentul in care fariseii se hotarasera sa-l prinda cu vorba, cum zice Biblia; cu alte cuvinte sa afle care este atitudinea sa cu privire la datoria fata de autoritatile politice ale vremii.Stiut fiind ca, in acele vremuri Iudeea era stapanita de romani, fariseii ar fi fost bucurosi sa-l auda pe Iisus denuntand puterea politica oficiala putand astfel sa-l acuze de indemn la revolta.Numai ca Iisus le-a cerut sa-i fie aratat banul ce trebuia platit drept bir si, indicand chipul Cezarului(imparatul roman)de pe aversul monedei el a rostit cuvintele cunoscute si amintite fragmentar de tine.Prin aceste vorbe el a respins provocarea si a instituit pentru totdeauna desprinderea religiei de politic.Crestinii isi fac datoria fata de autoritati dar isi capata libertatea spirituala punandu-si sperantele doar in Dumnezeu.
ps. ESTE EVIDENT CA DL HOLENDER S-A SIMȚIT „NEFOLOSIT” !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top