PSD a devenit oficial afacere de Teleorman: Dancila, mana dreapta a lui Dragnea

PSD și-a ales sâmbătă, într-un congres extraordinar, președintele executiv, secretarul general și 16 vicepreședinți regionali. N-a fost nicio surpriză, iar Viorica Dăncilă a devenit mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea. Pe regiunea Vest sunt vicepreședinți Mihai Fifor, de la Arad, și Natalia Intotero, din Hunedoara.

Liviu Dragnea a vorbit o oră și jumătate, iar la finalul discursului i-a întrebat pe delegați „Vreți să mai fiu președintele vostru?”, răspunzându-i-se din sală cu aplauze și urale. Dragnea a spus, de asemenea, că nu se va renunța la legile justiției. Premierul Viorica Dăncilă a citit, ca de obicei, de pe o foaie, cele 100 de măsuri pe care va implementa guvernul în acest an. Printre acestea, legea finanțelor publice locale, legea turismului, legea lobby-ului și legea violenței, dar și noile legi ale justiției. Dăncilă a promis și împrumuturi de 40.000 de lei fără dobândă pentru tineri, construcția a 50.000 de locuințe pentru seniori, măsuri care să reducă violența din școli, Fondul Național de Dezvoltare și Fondul Suveran de Investiții. În fața Sălii Palatului a avut loc și un protest, trei oameni fiind ridicați cu scandal de jandarmi și amendați.

Ecaterina Andronescu și Nicolae Bănicioiu, care vizau postul de președinte executiv, s-au retras înainte de vot, după ce nu au fost lăsați s vorbească în fața delegaților. Practic, a fost competiție zero, mai puțin pentru postul de vicepreședinte bărbat în zona Muntenia, unde Adrian Țuțuianu a câștigat în fața lui Șerban Valeca. Marian Neacșu n-a avut nicio problemă în a deveni secretar executiv în fața lui Codrin Ștefănescu. Viorica Vasilica Dăncilă a adunat peste 2.800 de voturi. De acum, Biroul permanent al PSD este compus din 11 bărbați și 9 femei. În regiunea Vest, unde delegația Timișului nu a avut nicio propunere, au fost aleși, din postura de unici candidați, Mihai Fifor și Natalia Intotero.

Vicepreședinți PSD pe regiuni

București – Ilfov: Gabriela Firea (Bucuresti-Ilfov), Robert Negoiță (Sector 3)
Sud-Vest (Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți, Vâlcea): Lia Olguţa Vasilescu (Dolj) și Paul Stănescu (Olt)
Sud Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Prahova): Carmen Dan (Teleorman) și Adrian Țuțuianu (Argeș)
Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu): Roxana Mânzatu (Brașov) și Gabriel Trif (Sibiu)
Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea, Tulcea): Mirela Furtună (Tulcea, deputat de București) și Marian Oprișan (Vrancea)
Vest (Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș): Natalia Intotero (Hunedoara) și Mihai Fifor (Arad)
Nord-Vest (Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj): Doina Pană (Bistrița Năsăud) și Gabriel Zetea (Maramureș)
Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui): Doina Federovici (Botoșani) și Gabriel Vlase (Bacău)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

praf a spus: (martie 10th, 2018 at 20:34 )

Carpa de dobra s-a intors sau nu a terminat de dat limbi.Acuma mai are un stapan din Arad si dobitocul viseaza bani pt stadion nou.Partid de Prosti-Dobitoci si Senili.

Poli 21 a spus: (martie 10th, 2018 at 22:23 )

In ziua de azi refrenul ” m-a facut mama oltean” nu mai are rezonanta, cintecul trebuie rescris cu ” m-a facut mama teleormanean, puisor de videle”.

gigi a spus: (martie 11th, 2018 at 08:59 )

ramaneti voi cu jegurile astea, io anul asta m am roit din gubernia asta olteneasca.
vise placute, #rezist!

Marcel a spus: (martie 12th, 2018 at 15:29 )

Susținătorii tovarășului Grindenu… la 43 de ani, fost Premier, fost Președinte CJT, fost Viceprimar al Primăriei Timișoara, fost Ministru Comunicațiilor, actual Președinte ANCOM…cel mai votat bănățean.https://youtu.be/58Vai3LuJTE

Marcel a spus: (martie 12th, 2018 at 15:29 )

Susținătorii tovarășului Grindeanu… la 43 de ani, fost Premier, fost Președinte CJT, fost Viceprimar al Primăriei Timișoara, fost Ministru Comunicațiilor, actual Președinte ANCOM…cel mai votat bănățean.https://youtu.be/58Vai3LuJTE

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top