Primarul Robu și-a numit Nasleu(l) de serviciu șef peste tarabagii

Nicolae Robu si Ionut Nasleu

Nicolae Robu si Ionut Nasleu

Ionuț Nasleu, principalul yes-man și totodată bodyguard al primarului Nicolae Robu, a fost numit astăzi în funcția de șef al Consiliului de Administrație al SC Piețe SA. Policalificat, Nasleu se ocupă și de gunoaiele orașului, fiind și membru CA la RETIM.

În ședința Adunării Generale a Acționarilor de la SC Piețe SA desfășurată astăzi au fost făcute mai multe numiri în Consiliul de Administrație al acestei societăți aflate în subordinea Consiliului Local. De remarcat că lista cu numirile a fost adusă în ședință de către Cătălin Iapă, consilierul personal al primarului Nicolae Robu. Numirea cea mai controversată este chiar pentru funcția de președinte al CA. Este vorba de Ionuț Nasleu, consilier personal al primarului, el fiind de altfel un fel de bodyguard al lui Robu. Un adevărat renascentist al vremurilor noastre, Nasleu este un individ policalificat, pricepându-se la toate. Astfel, el este membru și în CA la Retim, dar a fost și director adjunct la RATT. De asemenea, în calitate de consilier al primarului se ocupă de probleme de securitate, fiind însărcinat de Robu să se lupte cu violența stradală, traficul de droguri, cerșetoria, hoții de buzunare etc. Tot Robu l-a ajutat în trecut să ajungă vicepreședinte ANRP, poziție din care a fost demis destul de suspect de către fostul premier Victor Ponta. De asemenea, se pricepe și la fotbal, fiind unul dintrte artizanii “performanțelor” din ultima perioadă ale ACS Poli. Absolvent de Teologie, Nasleu a fost în trecut ofițer SRI, dar și senator PRM. Iată că de acum înainte, pe lângă multiplele probleme cu care a fost însărcinat, se va ocupa și de tarabele din piețe, zarzavagii și, mai ales, precupețe. Tot astăzi au fost numiți ca membri în CA la SC Piețe: Sorina Ciurlea, consilier județean PNL, Clarisa Rădulescu, fostă candidată PNL la Consiliul Local Timișoara, și Paula Muntean. Doar o singură dilemă mai exsită aici: există totuși o diferență între Liviu Dragnea și Nicolae Robu?

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

cetățean a spus: (aprilie 27th, 2018 at 08:32 )

Nu există nici o diferență între Robu și Dragnea! Robu va face orice ca să-și păstreze poziția în partid și în primărie. AMR 2 ani și 3 luni până la liberare.

anteconbega a spus: (aprilie 27th, 2018 at 10:06 )

Domnul Ionutz îşi merită pe deplin numirea. Este un excelent legumicultor, horticultor, viticultor. Plantaţiile personale de papa-găinii, aka buha, pot aduce beneficii serioase cabinetului personal al primarului din Bocsig. Mister TZ e omul potrivit pe ştrecul potrivit!

cornel a spus: (aprilie 27th, 2018 at 12:35 )

ionuț nașparău, cu alura fusiformă pozeaza in pozitia virgula dar cu importanta in totate pozele cu robu.
nu are bani, nu are minte dar e harnic si il gasesti in toate dezastrele primariei timisoara.
n am inteles niciodata de ce s a dezmembrat usl. doar ca sa i pacaleasca pe pedelisti? posibil.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top