Robu îl contrazice pe Supuran în privința situației de la STPT: “E entuziasmul de început”

Primarul Nicolae Robu afirmă că situația de la STPT nu este atât de gravă, precum o zugrăvește noul director al societății, Sorin Supuran. Edilul afirmă că multe din aspectele prezentate de Supuran sunt folclor sau spusele unora cu nemulțumiri personale. De menționat că de STPT s-a ocupat în ultimii ani unul din marii favoriți ai primarului, Culiță Chiș.

În ultimele zile, noul director al Societății de Transport Public Timișoara, Sorin Supuran, a făcut mai multe dezvăluiri privind situația dezastroasă pe care a găsit-o aici. Începând cu contracte bizare, sponsorizări suspecte, datorii mari, diurne imense, contracte de negăsit și până la o organigramă încărcată cu șefime, salarizări discrepante etc. aproape totul e putred în STPT. De altfel Supuran a afirmat că va chema Curtea de Conturi pentru a face un control la societate. Colegul său de partid, primarul Nicolae Robu spune că lucrurile nu ar fi chiar așa negre precum le prezintă Supuran. “Situația nu este deloc una bună, dar nu una să ne alarmeze, îi facem față, dar cu altă abordare decât cea care a fost până acum. Lumea se sperie când află ce datorii există acolo către statul român, ele se datorează pierderii acelui proces pe TVA cu ANAF pentru ceea ce s-a făcut în administrația precedentă. Suma este de circa 80 de milioane de lei. Ne-am trezit anul trecut dintr-o dată cu o asemenea provocare, cu obligația de a plăti acea sumă. S-a făcut o eșalonare a plății în timp”, a explicat Nicolae Robu.

Primarul are și o explicație pentru modul prăpăstios în care Supuran a prezentat realitatea de la STPT. “Nu tot ce pare la prima vedere și în entuziasmul specific oricărui început este chiar așa. S-au făcut controale de către instituții ale statului abilitate să facă astfel de controale. Unele lucruri au fost confirmate, altele nu s-au semnalat. Nu ne putem lua după tot ce auzim în folclorul străzii sau în interiorul unei societăți ca puncte de vedere posibil ale unor oameni care au nemulțumiri personale”, a mai spus Robu. Trebuie menționat că, în ultimii ani, șef al CA la RATT (actuala STPT) a fost Culiță Chiș, șeful Direcției Tehnice din primărie, om despre care Robu a spus că ar trebui multiplicat, atât de eficient poate fi.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Gogu a spus: (iunie 29th, 2018 at 18:08 )

Robu cunoaste situatia si este complice cu Goia la tot ce s-a facut in ultimi 6 ani 2012-2018 de cand este primar.

cetățean a spus: (iunie 29th, 2018 at 18:36 )

Ca de obicei, Robu nu recunoaște nici un eșec și încearcă să cosmetizeze o situație de care este direct responsabil. Supuran va încerca să redreseze această situație. Dacă va reuși, Robu își va atribui toate meritele iar dacă va eșua va fi făcut țap ispășitor și eliminat ca și concurent politic.

anteconbega a spus: (iunie 29th, 2018 at 22:29 )

Dl. Culiță Chiș nu a făcut altceva decât să pună în practică ideile halucinante ieşite din capul ţuguiat al dlui ALDERobu. Omul a executat, nu a judecat!Ca şi toţi ceilalţi din Primăria Timişoara, în care singurul cetăţean cu coloană vertebrală a rămas dl Ionutz. E drept, o coloană foarte flexibilă, vorba dlui Boţa, ca un în arc de cerc…

Gigi a spus: (iunie 30th, 2018 at 08:38 )

Dl.Supuran,este foarte sincer ce a afirmat.Robu este un Pinochio care incearca sa o scalde,cum numai el stie.

anteconbega a spus: (iunie 30th, 2018 at 18:08 )

Maestro Geppetto zice: Pinocchio. Dl Gigi are dreptate, pe fond.

Ciprian a spus: (iunie 30th, 2018 at 22:30 )

Robule, lasa-l pe Supuran sa isi faca treaba !! E clar ca , ceea ce a afirmat Supuran ca a gasit acolo ,E ADEVARAT ! Domnule Supuran , AFARA CU TOTI IDIOTII de acolo !!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu banii asigurați pentru ridicarea unui campus pentru învățământ dual, Primăria Timișoara, împreună cu ceilalți membri ai Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social derulează o campanie de informare cu privire la oportunitățile oferite de învățământul dual. În cadrul campaniei, vor fi organizate sesiuni de informare în școli din Timișoara și județ și vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara și partenerii din programul campusului de învățământ dual se pun pe promovat acest sistem educațional
Institutul Regional de Oncologie Timișoara, care se va ridica pe Calea Torontalului, este cea mai mare investiție din istoria sistemului medical timișean: aproape 250 de milioane de euro, finanțare asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență.  “Să aducem această mare investiție aici a reprezentat cea mai grea luptă pe care am dus-o pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis: Lupta pentru Institutul de Oncologie din Timișoara a fost cea mai grea
Începând de joi, 9 mai, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va relua operațiunea de montare de parapet median pe centura Timișoara, în zona localității Dumbrăvița spre intersecția cu drumul comunal cu localitatea Covaci. Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, circulația va fi dirijată de piloți de trafic. Cei de la DRDP nu uită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara continuă cu amplasarea de parapet median pe Centura Timișoarei
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara a participat, la Praga, în Cehia, la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific studențesc în domeniul dreptului Uniunii Europene. Aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Colterm încheie sezonul de iarnă cu zeci de mii de tone de cărbune în stocuri, dar și cu gaze naturale în depozitele proprii. Societatea dorește reducerea, în continuare a cheltuielilor de producție, cu efect în reducerea prețului gigacaloriei. Luni, 29 aprilie 2024, s-a încheiat sezonul de încălzire pentru cei de la Colterm. Conform datelor furnizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm trage linia după sezonul de iarnă. Compania dorește reducerea costurilor de producție și a prețului gigacaloriei
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Top