Primarul Timișoarei, un nonconformist, explică de ce votează la referendum: Sunt un tradiționalist

Va merge la referendumul pentru familie și va vota în favoarea modificării Constituției. Primarul Nicolae Robu explică de ce va face acest lucru și crede că lucrurile nu trebuie abordate politicianist. Fanii lui de pe Facebook nu sunt de aceeași părere.

Primarul Timișoarei, mare fan al sondajelor on-line, a lansat joi o provocare pentru fanii săi. În perspectiva referendumului pentru familie, el i-a întrebat dacă optează pentru varianta „favorabilă căsăt homo”, respectiv pentru cea „defavorabilă căsăt homo”. Până la ora redactării acestei știri se pronunțaseră peste 7.200 de persoane, din 63% au ales prima opțiune. Este total contrar cu viziunea primarului Nicolae Robu. Acesta se va prezenta la referendumul de pe 7 octombrie și va vota în favoarea modificării Constituției. „Vreau ca atunci când se pronunță cuvântul familie să nu fie nevoie de o întrebare suplimentară: din ce e compusă? Vreau să se știe că ea a avut la bază, că poate nu mai e așa, trebuie atenție aici, și lingvistică, are la bază ceea ce este întipărit în mintea noastră. Se pot găsi formule prin care să li se permită și celor care au alte opțiuni să conviețuiască oficial. Nu am nimic împotriva, e opțiunea oamenilor, dar prin familie se înțelege ceva. Prin cuvântul căsătorie se înțelege ceva. Nu cred că trebuie extins înțelesul acestor cuvinte. Nu cred, asta este părerea mea personală”, explică edilul.

Numărul celor care au această orientare – se spune că nativ, că nu e ceva dobândit, eu nu știu cum e – e surprinzător de mare. Ei sunt ființe umane ca și noi ceilalți și trebuie să nu-i punem într-o postură de inferioritate. Cu atât mai mult cu cât mulți dintre ei au dovedit că sunt oameni străluciți, mai ales în arte, în diverse domeni… Însă, în concepția mea, sunt niște cuvinte sacre: familie, căsătorie, și eu vreau ca acestea să rămână cu sensul constituit în lungul timpului.
Nicolae Robu

Robu crede că este obligatorie modificarea Constituției, pentru ca legea să nu poată fi schimbată așa ușor ulterior. „Eu nu abordez politicianist subiectul acesta. Dacă nu scrie în Constituție că nu se poate, atunci se poate modifica printr-o lege Codul Civil, încât să fie posibil. Codul actual nu permite. Tocmai de aceea, dacă se face o modificare în Constituție, atunci nu se mai poate nicio lege care să schimbe lucrurile. Aici se face diferența. Nu cred că trebuie abordată cu încrâncenare această temă. Ea este foarte importantă (…) Chiar dacă eu sunt un nonconformist prin natura mea, în această privință sunt tradiționalist, sunt conservator, dacă vreți”, mai spune primarul Timișoarei.

Referendumul pentru familie va avea loc pe 7 octombrie. Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de propunerea de revizuire a Constituţiei. În actuala formă, aceasta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”. Semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Organizarea lui costă 200 de milioane de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Nelu a spus: (septembrie 14th, 2018 at 18:00 )

Traditionalist cu fond de de ten si vopsea in par. Exact ca strabunii lui :))))

anteconbega a spus: (septembrie 18th, 2018 at 13:31 )

Fund de ten, nea Nelu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

În piețele Doina și 700 se vor face reparații

Municipalitatea timișoreană anunță că în două dintre piețele din oraș vor fi executate o serie de lucrări de reparații și modernizare. Investițiile totale vor fi de aproximativ două milioane de lei Primăria Municipiului Timișoara și SC Piețe SA vor începe, după Paști, lucrări de modernizare în piețele Doina și 700. Astfel, în Piața Doina va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În piețele Doina și 700 se vor face reparații
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Seria cu Vâlcea începe în Vinerea Mare

Baschetbaliștii de la SCM Timişoara dispută cu începere de astăzi ultima serie din play-out. Ei vor înfrunta CS Vâlcea 1924, în disputa pentru locul al treisprezecelea. Seria este programată după sistemul „două din trei”, cu primul meci astăzi, de la ora 19.00, la sala Traian din Rm. Vâlcea. Partida va fi arbitrată de Matei Bănică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria cu Vâlcea începe în Vinerea Mare
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Creșterile de preț la locuințele din Timișoara se mențin scăzute. Oferta e în creștere

Românii își doresc să fie proprietari, iar pentru a atinge acest obiectiv unii dintre ei fac eforturi considerabile. La Timișoara, clienții au acum o ofertă mai largă la dispoziție, cu o creștere semnificativă și în ceea ce privește locuințele noi. Negocierile făcute “la sânge” sau tentația compromisului celui mai mic preț sunt câteva dintre aspectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșterile de preț la locuințele din Timișoara se mențin scăzute. Oferta e în creștere

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la nivel național, privind rezultatele manageriale notabile și cuantificabile din diferite domenii de activitate din România – afaceri, educație, cultură, cercetare,  administrație publică, resurse umane etc. – înregistrate pe durata anului precedent. Teatrul Național din Timișoara măsoară excelența în parametri de o altă amploare decât cifrele: în beneficiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024
Vinerea Mare reprezintă pentru creștinii ortodocși ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi a fost pus în mormânt. Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, pentru că este zi de post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea decât apă toată ziua. Postul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vinerea Patimilor, zi de post negru
Baschetbaliștii de la SCM Timişoara dispută cu începere de astăzi ultima serie din play-out. Ei vor înfrunta CS Vâlcea 1924, în disputa pentru locul al treisprezecelea. Seria este programată după sistemul „două din trei”, cu primul meci astăzi, de la ora 19.00, la sala Traian din Rm. Vâlcea. Partida va fi arbitrată de Matei Bănică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria cu Vâlcea începe în Vinerea Mare
Pe lista de cumpărături şi cadouri de Paște nu trebuie să lipsească florile sau aranjamentele florale. Florăriile Horticultura vă aşteaptă cu aranjamente pascale și specii variate de plante la ghiveci. Sunt atât plante colorate, precum Kalanchoe, Guzmania, Saint Paulia, cât și plante decorative prin frunze, precum Dracaena, Philodendron, Sansieveria și multe altele. Prețurile încep de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura vă oferă cele mai colorate şi înmiresmate cadouri de Paşte/Foto
În cadrul cercetărilor privind persoanele implicate în activitatea de migrației ilegală din noaptea de 1 mai, s-a constat faptul că un cetățean român, șofer de taxi, a transportat din municipiul Timișoara, migranții și pe cele trei călăuze afgane, până în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad. Totodată, ieri dimineață, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un şofer de taxi, principalul ajutor pentru traficanţii de migranţi, care au şi rănit doi poliţişti de frontieră
Municipalitatea timișoreană anunță că în două dintre piețele din oraș vor fi executate o serie de lucrări de reparații și modernizare. Investițiile totale vor fi de aproximativ două milioane de lei Primăria Municipiului Timișoara și SC Piețe SA vor începe, după Paști, lucrări de modernizare în piețele Doina și 700. Astfel, în Piața Doina va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În piețele Doina și 700 se vor face reparații
Timişoreanul Ovidiu Ganţ, deputat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), afirmă că cea mai bună formulă pentru Timişoara şi Timiş ar fi ca Dominic Fritz să ajungă din nou primar, iar Alfred Simonis să devină preşedinte al Consiliului Judeţean. În privinţa lui Simonis, Ganţ a vorbit în nume propriu, nu al FDGR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul FDGR Ovidiu Ganţ: Pentru mine echipa câştigătoare pentru Timişoara şi Timiş este Dominic Fritz – Alfred Simonis
Paşi concreţi pentru un campus cu adevărat al viitorului. Anul 2023, în care s-au aniversat 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri proprii a Politehnicii timișorene, a fost un bun prilej pentru regândirea întregului campus al Universității Politehnica Timișoara și transformarea acestuia în acord cu principiile de sustenabilitate urbană, care reprezintă o prioritate a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţii importante în campusul verde şi inteligent al UPT din inima Timişoarei
Top