Florian Mihalcea, membru în Consiliul Național al Institutului Revoluției Române

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri decretul privind numirea unor membri în Consiliul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. Printre aceștia, Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara.
florian mihalcea
Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind numirea unor membri în Consiliul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. Este vorba de Ion Leonida Horia Caramitru, Radu Filipescu, Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei), Teodor Doru Mărieş, Florian Răzvan-Mihalcea și Dan Voinea.

Ion Caramitru. Este actor, regizor, președinte al UNITER și director al Teatrului Național din București. S-a remarcat ca oponent al regimului comunist, fiind una dintre figurile centrale ale Revoluției Române din decembrie 1989. Pe data de 22 decembrie 1989, a anunțat, în direct, la Televiziunea Română, fuga soților Ceaușescu și căderea regimului comunist.

Radu Filipescu. A fost disident anticomunist, în perioada 1983-1986 fiind închis pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste. După Revoluția Română din decembrie 1989, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi preşedinte în perioada 1998 – 2012, membru fondator al APADOR-CH, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Revoluţionarilor fără Privilegii.

Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei). A ieșit în stradă, în decembrie 1989, la vârsta de 14 ani, alături de tatăl și fratele său pentru a scanda lozinci împotriva regimului comunist. A fost arestată și bătută cu brutalitate, fiind trimisă ulterior, alături de fratele ei, într-o casă de corecție unde a fost supusă unor tratamente umilitoare.

Teodor Mărieș. Este președintele Asociației 21 Decembrie 1989. În decembrie 1989, s-a aflat în stradă, militând împotriva regimului comunist. S-a implicat activ pentru continuarea cercetărilor în dosarele Revoluției și Mineriadei, a luptat pentru drepturile revoluționarilor și a făcut greva foamei pentru Legea Imprescriptibilității Crimei și Legea Lustrației. A candidat în 2012 pentru Senat, în Timiș, din partea ARD.

Florian Răzvan-Mihalcea. Este președintele Societății Timișoara, asociație înființată de un grup de intelectuali timișoreni, participanți la Revoluția din decembrie 1989. A fost unul dintre inițiatorii „Proclamației de la Timișoara” și una dintre persoanele care au făcut presiuni pentru adoptarea unei legi a lustrației.

Dan Voinea, general și magistrat român. A fost procuror în procesul Elenei și al lui Nicolae Ceaușescu. A instrumentat Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și Dosarul Revoluției din decembrie 1989.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (octombrie 14th, 2018 at 14:28 )

Nu cumva Proclamaţia a fost rodul unei gândiri colective: George Şerban, Dorel Mihiţ, Daniel Vighi şi Vasile Popovici? Poate greşesc… În 11 martie 1990 în Piaţa Operei din Timişoara, în faţa a aproape 20 000 de bănăţeni, George Şerban a citit (lansat) de la balconul Operei „Proclamaţia de la Timişoara”. Cu o zi înainte, 10 martie, la simpozionul „Europa – Casa Comună” de la Komarno, în Cehoslovacia, Florian Mihalcea, reprezentantul societăţii „Timişoara”, a citit textul Proclamaţiei spre ştiinţa europenilor. Textul a fost tradus în după amiaza aceleiaşi zile în mai multe limbi, trimis agenţiilor de presă din ţară şi străinătate şi citit la „Europa liberă”. Florian Mihalcea este de profesie inginer, este scriitor ţo ziatist, a condus în anii 90’ publicaţia “Timişoara Internaţional”, e căsătorit cu avocata Alexandra Răzvan Mihancea şi au un fecior foarte isteţ.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top