Concerte, spectacole pentru pici, intalnire cu Mosul, la Targul de Craciun / PROGRAM

În Piața Victoriei s-a deschis, chiar de 1 decembrie, o nouă ediție a Târgului de Crăciun, cea cu numărul nouă. Timișorenii vor avea parte de mai multe surprize, iar în 19 decembrie va veni și Moș Crăciun, cu daruri pentru copiii cuminți.

targ de craciun

Căsuţe, luminiţe, spectacole de colinde, cadouri, preparate specifice de sezon – toate vă așteaptă, în această perioadă, în Piața Victoriei. A noua ediție a Târgului de Crăciun s-a deschis de Ziua Națională, când a fost aprins și iluminatul festiv. Peste 400.000 de beculețe sunt numai în zona centrală a Timișoarei și, pentru ca atmosfera de sărbătoare să fie cât mai completă, pe scena din Piața Victoriei sunt programate mai multe spectacole de sezon. În 19 decembrie va sosi și Moş Crăciun, cu surprize pentru cei mici.

PROGRAM:

3 decembrie
ora 17 – La gura sobei – Piti Show Radio Timişoara la Atelierul lui Moş Crăciun

4 decembrie
Spectacol TVR Timişoara pe scenă
ora 17 – Muzica minorităţilor
ora 18 – Spectacol Ansamblul „Timişul”, cu participarea soliştilor vocali Stana Stepănescu, Doriana Talpeş, Petrică Moise şi Georgiana Viţa
ora 19 – Concert Compact C

5 decembrie
ora 17 – La gura sobei – Povestea lui Moş Nicolae – Piti Show Radio Timişoara la Atelierul lui Moş Crăciun
ora 18 – Peregrinii – Iarna Brazilor

6 decembrie
ora 17 – A.L.L. Friends Band
ora 18 – Spectacol de cântece, dansuri populare, colinde şi obiceiuri de Crăciun cu Ansamblul „Timişul”, secţiunea tineret

10 decembrie
ora 17 – La gura sobei – Piti Show Radio Timişoara la Atelierul lui Moş Crăciun
ora 18 – Colinde de Crăciun – Program susţinut de profesori şi elevi ai Şcolii Populare de Artă

11 decembrie
ora 17 – Compania de dans „Dance with me” – Spectacol de balet
ora 17.30 – Ansamblul „Pusta Banatului” – spectacol folcloric

12 decembrie
ora 17 – La gura sobei – Piti Show Radio Timişoara la Atelierul lui Moş Crăciun
ora 18 – Spectacol de cântece, dansuri populare, colinde şi obiceiuri de Crăciun cu Ansamblul „Doina Timişului”

13 decembrie
ora 17 – Magic winter – Ansamblul de percuţie Splash – spectacol de colinde româneşti şi internaţionale
ora 18 – Spectacol de tradiţii folclorice: „Am plecat să colindăm” – susţinut de grupul „Flores” şi Ansamblul folcloric „Hora Timişului”

18 decembrie
Sala Operei Naţionale Române
ora 20 – „Bună vremea, oameni buni”- spectacol susţinut de Ansamblul folcloric „Timişul”

19 decembrie
ora 16 – Alaiul colindărilor pe traseul Catedrala Mitropolitană – Opera Naţională Română, cu participarea mai multor formaţii de colindători din judeţ
ora 17.30 – Poveste magică de Crăciun – spectacol de cântece şi dansuri cu Piti Show Radio Timişoara, Compania Junior Phantasia şi Trupa de teatru a Şcolii generale nr. 7 Sfânta Maria

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul

A noua partidă din actualul sezon pentru prim-divizionara de baschet a orașului a însemnat a patra victorie, una categoreică, e adevărat, în fața unui adversar modest, dar venită la capătul unui meci în care fiecare jucător de la amfitrioni înscris pe foaia de arbitraj și-a adus contribuția. A fost 106-84 pentru elevii lui Dragan Petricevic,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Oferte de iarnă de la Horticultura. Verdele este mereu în sezon/Foto

La Serele Horticultura plantele sunt crescute pentru spații care prind viață, iar verdele este mereu în sezon. Aici, plantele sunt crescute cu grijă și pregătite să transforme orice interior într-un spațiu mai primitor și mai aproape de natură. Colecția Horticultura de plante include: Aloe vera Aspidistra Chlorophytum Cyperus Euonymus Ferigă Ficus Lavandă Palmier Trachycarpus Sansevieria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oferte de iarnă de la Horticultura. Verdele este mereu în sezon/Foto
Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pentru o seară, duminică de la ora 18.00, Piața Libertății va deveni un loc în care imaginația se întâlnește cu arta într-un mod unic. Pationoarul din Piața Libertății devine duminică loc de spectactol. Trupa Circus on Ice Savieliev Grand va transforma patinoarul într-un univers magic inspirat din lumea Harry Potter, într-o producție spectaculoasă care îmbină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Personajele din Harry Potter prind viață pe gheața patinoarului din Piața Libertății
La Serele Horticultura plantele sunt crescute pentru spații care prind viață, iar verdele este mereu în sezon. Aici, plantele sunt crescute cu grijă și pregătite să transforme orice interior într-un spațiu mai primitor și mai aproape de natură. Colecția Horticultura de plante include: Aloe vera Aspidistra Chlorophytum Cyperus Euonymus Ferigă Ficus Lavandă Palmier Trachycarpus Sansevieria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oferte de iarnă de la Horticultura. Verdele este mereu în sezon/Foto
Iubitorii de colinde sunt invitați duminica aceasta (7 decembrie), de la ora 14:00, departe de aglomerația din Timișoara, la cea de-a treia ediție a „Concertului de Crăciun” din Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Concertul va avea loc în Biserica Romano-Catolică din localitate, într-o atmosferă inedită de sărbătoare. Publicul va putea urmări un program muzical...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recomandare de weekend – Visit Timiș: Concertul de Crăciun din Charlottenburg
Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat joi contractul prin care municipalitatea va beneficia de finanțare europeană pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni (Küttel). Revitalizarea cartierului istoric Iosefin va fi susținută prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu peste 9,1 milioane de euro, iar de la bugetul local cu peste 5,6 milioane de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara primește nouă milioane de euro, fonduri europene, pentru reabilitarea zonei Piața Mocioni
A noua partidă din actualul sezon pentru prim-divizionara de baschet a orașului a însemnat a patra victorie, una categoreică, e adevărat, în fața unui adversar modest, dar venită la capătul unui meci în care fiecare jucător de la amfitrioni înscris pe foaia de arbitraj și-a adus contribuția. A fost 106-84 pentru elevii lui Dragan Petricevic,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul
RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, organizată astăzi la solicitarea operatorului, nu a putut fi finalizată din cauza refuzului Consiliului Județean (CJ) Timiș de a primi instalațiile în condițiile legale în care acestea trebuie predate:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM acuză: CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului
De sâmbătă, 6 decembrie, la Muzeul Satului Bănățean se deschide „Lights of the Village”, numele sub care vor fi reunite activitățile dedicate lunii decembrie, în organizarea Consiliului Județean Timiș. Acolo va funcționa singurul patinoar gratuit din Timișoara, anunță organizatorii. Sâmbătă, 6 decembrie, la ora 16, Consiliul Județean Timiș dă startul activităților de iarnă la Muzeul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Lights of the Village”, târgul de iarnă de la Muzeul Satului Bănățean se deschide sâmbătă
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, spune că nu intră în ”capcana diplomelor”, întrebat fiind dacă își va face publice diplomele de studiu. Cine vrea, poate să analizeze dosarul său profesional de la primărie, spune el. Ideea diplomelor a revenit în prim plan după cazul Moșteanu, ministrul USR de la Apărare care nu a fost deloc la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz spune că nu pică în capcana diplomelor. Ideea, reluată după demisia lui Moșteanu
Timișoara va avea funcțională, din această toamnă, o nouă creșă. Aceasta a fost finalizată pe strada Învățătorului, la numărul 2, în prezența ministrului Dezvoltării, Attila Cseke. Ridicarea creșei s-a făcut cu fonduri din PNRR, în cadrul programului național ”Sfânta Ana”. Noua unitate va oferi locuri pentru mai mult de 70 de copii, mai precis șapte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșa de pe strada Învățătorului a fost finalizată, la trei ani de la debutul proiectului
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.