Poli pierde la Craiova dupa un nou meci cu arbitraj ciudat

De ziua Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, Poli s-a deplasat în Cetatea Băniei pentru a juca împotriva unei din revelaţiile campionatului, CSU Craiova. În tur, violeţii câştigau împotriva tuturor pronosticurilor după un meci nebun cu 3-2, la capătul unui joc cu destule greşeli de arbitraj de ambele părţi. De această dată greșelile au fost însă într-o singură… parte, iar Craiova s-a răzbunat, impunându-se cu 2-0 şi urcând provizoriu pe locul secund în clasament.

mingeee

Partida practic a fost rezolvată în primul sfert de oră, când Nuno Rocha şi Gustavo au marcat după două faze în care s-a pus problema ofsaidului, însă dacă „tuşierul” nu a ridicat fanionul înseamnă că golul a fost corect. Craiova, care venea după două eşecuri, şi-a revenit astfel în faţa unei echipe ce runda anterioară producea şocul campionatului după ce trecea de campioana Astra! Pe finalul partidei, deşi toate deciziile controversate de arbitraj au fost în favoarea gazdelor, şi „bănăţeanul” Llorente a fost eliminat, prea uşor de o brigadă ce a înclinat balanţa de această dată.

ACS Poli Timişoara: Straton – Străuţ, Bocşan, Şeroni, Scutaru, Croitoru, Llorente, Bărbuţ, Artean, Doman, Henrique. Au mai jucat: Popovici şi Mailat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Dd a spus: (noiembrie 30th, 2016 at 16:22 )

Revedeti rezumatul pe Digisport, ofsaid de jumate de metru la primul gol !!!

INO a spus: (noiembrie 30th, 2016 at 16:41 )

NOW!PRIMUL GOL OFSAID CLAR!!DAR ȘI ECHIPA ESTE VARZĂ DECI NICI O SCUZA MEY!!AU FOST CU GÂNDUL LA MICI ȘI BERE DE 1 DECEMBRIE VAI MAMA LOR POPA SĂ VĂ CÂNTE JUCĂTORI PLĂTIȚI DE POMANĂ!!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Druckerul din Mehala a spus: (noiembrie 30th, 2016 at 17:19 )

Ia mai terminati …f,tui , multi dintre care scriem pe aici castigam mai mult ca si fotbalistii , pe ce bani joaca ei ? Ce pot sa le cumpere de Craciun copiilor , sau familiei ? Traiesc de pe o zi pe alta , fac efort , nu au zile libere , iar situatia nu se vede ca va fi pe roze , puneti-va in locul lor , plus ca avem o conducere de rahat , f,tui .

gusti a spus: (noiembrie 30th, 2016 at 20:19 )

ac recas nu e poli!!

poli21 a spus: (noiembrie 30th, 2016 at 20:31 )

Acest gusti iar a gustat prea multa posirca si delireaza pe site, dar daca ne gindim bine, el reprezinta perfect aceea ” nemaipomenita” gasca de betivani urlatori.

birlic a spus: (decembrie 1st, 2016 at 13:44 )

ne batura ma ,ne batura ca ei „fura” mai multi in prima repriza ,noi cu frate-miu „furam”singuri,in repriza doua ,si-l dadu si pe asta afara,dafecea ba ,dafecea,intelesesi . Plecaram din San Severin cu nimic ,cum veniram dar, vorba lu Popa nost cu demnitate ,am dat dovada de caracter !!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara. Aceasta, pentru că organizația nu și-a atins scopul, iar plata unei cotizații nu se mai justifică. Deși organizația trebuia să ajute la realizarea în comun a unor proiecte, fie de dezvotare a infrastructurii, fie de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin Jude un joc interesant între SCM Poli și CSU Suceava, o grupare „românească”, cu un joc peste așteptări. Așa a fost în tur, când bucovinenii s-au impus, dar nu și acum, când alb-violeții au câștigat meritat, 30-25. Cu o linie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 27 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Economic vezi arhiva Economic

craft

Oportunitate internațională pentru firmele timișene: eveniment de outsourcing dedicat identificării de producători pentru piața britanică

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, prin rețeaua Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene la un eveniment de outsourcing dedicat identificării de potențiali producători pentru compania Halfords din Marea Britanie. Halfords este una dintre cele mai importante companii din Marea Britanie, activă în domeniile auto, biciclete, mobilitate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunitate internațională pentru firmele timișene: eveniment de outsourcing dedicat identificării de producători pentru piața britanică

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 27 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul
Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara. Aceasta, pentru că organizația nu și-a atins scopul, iar plata unei cotizații nu se mai justifică. Deși organizația trebuia să ajute la realizarea în comun a unor proiecte, fie de dezvotare a infrastructurii, fie de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara
Primăria Timișoara anunță că a început, marți dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o firmă, pe spațiul verde, pe Calea Aradului. În urma verificărilor efectuate de municipalitate pe Calea Aradului, un restaurant a transformat o porțiune din aliniamentul verde al bulevardului într-o parcare destinată clienților, anunță municipalitatea. Din cele transmise de primărie, respectiva parcare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO
Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate acum în paragină, să le repare, iar ulterior să le dea înapoi primăriei. Vizate sunt ștradurle Termal și Uszoda, Grădina de Vară din centrul orașului, și Ceasul Floral. Alfred Simonis spune că municipalitatea va refuza oferta. Le preluăm noi, le...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii
În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în localitatea Urseni. La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere, o autosanitară SMURD și 11 pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara. În accident a fost implicat un automotor, în care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș marchează începutul primăverii și Ziua Internațională a Femeii prin tururi ghidate gratuite dedicate publicului feminin, în cadrul expoziției „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”. Tururile vor avea loc în zilele de 28 februarie – 1 martie și 7–8 martie, cu trei sesiuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Național de Artă Timișoara oferă tururi ghidate gratuite pentru doamne și domnișoare, de 1 și 8 Martie
Luni, primarul comunei Şag, Flaviu Roşu, a semnat autorizația de construire pentru noua grădiniţă din zona Mănăstire, un moment important care permite recerea la următoarea etapă. În perioada următoare va fi demarată procedura de licitație pentru execuție, astfel încât lucrările să poată începe cât mai curând. “Așa cum am spus acum câteva zile, vă vom...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou pas pentru construirea noii grădinițe din Șag. A fost semnată autorizația de construire
Lugojul devine, la final de februarie și început de martie, gazda primelor două etape, pline de culoare și farmecul neuitat al tradiției, din cadrul Festivalului–Concurs „Lada cu Zestre”, a XIX-a ediție, eveniment organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș și în parteneriat cu primăriile și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se „deschide” pe malul Timișului. Lugojul găzduiește prima etapă a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre”
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara este implicat, în această perioadă, alături de alte instituții medicale din țară, în derularea a două programe naționale de screening oncologic, dedicate depistării precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin. Programele vizează creșterea accesului la servicii de prevenție, diagnostic timpuriu și informare pentru populația eligibilă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Clinicile Noi”, partener în implementarea unor programe de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, prin rețeaua Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene la un eveniment de outsourcing dedicat identificării de potențiali producători pentru compania Halfords din Marea Britanie. Halfords este una dintre cele mai importante companii din Marea Britanie, activă în domeniile auto, biciclete, mobilitate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunitate internațională pentru firmele timișene: eveniment de outsourcing dedicat identificării de producători pentru piața britanică
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.