Luchin, in drum spre Dinamo?

Fotbalistul echipei FC Timişoara, Srdjan Luchin, ar putea semna cu FC Dinamo! Transferul, revenit în actualitate după câteva luni, s-ar putea materializa numai dacă şefii grupării din Ştefan cel Mare se înţeleg la preţ cu impresarul Cristea Opria, notează agenţia Mediafax.

Surse din anturajului jucătorului timişorean, citate de Mediafax, spun că Luchin ar putea ajunge la Dinamo pentru suma de 600.000 de euro plus TVA. Impresarul Cristea Opria are o hârtie din partea clubului FC Timişoara, prin care-l poate vinde pe Luchin pentru suma de 600.000 de euro plus TVA, au precizat aceleaşi surse. Se pare că negocierile dintre cele două părţi sunt foarte avansate. Jucătorul ar urma să primească la Dinamo un salariu lunar de 12.000 de euro. Acum patru luni, Srdjan Luchin îi asigura pe fanii lui Poli că nu va părăsi gruparea alb-violetă pentru nici o altă echipă din România, cu atât mai puţin pentru „câini”. Între timp însă, lupta pentru titlu a rămas doar o frumoasă amintire, iar viitorul lui Poli pare destul de tulbure. (sursa foto: prosport.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Venit sub formă de împrumut, rămâne ca transfer definitiv! Cadou la majorat

Robert Burlacu-Luca a primit un cadou frumos cu ocazia celei de-a 18-a aniversări. Tânărul mijlocaș a semnat un nou contract cu Politehnica Timișoara. Sosit inițial sub formă de împrumut de la CSM Reșița, Robi a fost transferat definitiv de clubul din Banatul de câmpie. Din iarnă și până la finalul stagiunii 2025-26, Burlacu-Luca a evoluat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Venit sub formă de împrumut, rămâne ca transfer definitiv! Cadou la majorat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Universitatea de Vest a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului internațional Center for World University Rankings (CWUR), ocupând poziția 1470 la nivel mondial dintr-un total de 21.291 de universități evaluate și clasificate. La nivel național, UVT ocupă poziția a șaptea, în clasament intrând doar opt universități din România, aestea fiind incluse în clasamentul celor mai bune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a fost inclusă în clasamentul din acest an al CWUR
Site-ul de investigații Snoop a publicat un caz care îl are cap de afiş pe Răzvan Popeţi, preşedinte al PSD Săcălaz, şi prieten cu Alfred Simonis, liderul PSD Timiş şi al CJ Timiş. Popeţi a “ţepuit” un afacerist german de 50 de maşini. Autorităţile române nu au mişcat un deget, chiar dacă neamţul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, în mijlocul unui nou scandal, în care este implicat un bun prieten al său, preşedintele PSD Săcălaz. Investigaţie Snoop
Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
Top