Dupa 33 ani de uitare, Sinagoga din Fabric va fi readusa la viata. Va deveni, in sfarsit, sala de spectacole

Timișoara va avea un nou spațiu cultural neconvențional. Este vorba despre sinagoga din Fabric, de a cărei readucere la gloria de altă dată se va ocupa, de acum încolo, Primăria Timișoara. Vechiul lăcaș de cult, închis de peste 30 de ani, fusese concesionat Teatrului Național.

Sinagoga din Fabric construită între anii 1895 și 1899, este una dintre clădirile Timișoarei peste care timpul a trecut necruțător, dublat și de pasivitatea oamenilor. Lăcașul de cult a fost închis definitiv în 1985, după ce numărul evreilor din oraș a devenit atât de mic, încât cheltuielile cu întreținerea nu se mai justificau. Clădirea aflată la doi pași de Piața Traian s-a degradat cu fiecare zi, a fost și vandalizată de câteva ori, iar din interior s-a furat cam tot ce ar fi putut avea o cât de mică valoare. În 2009, Comunitatea evreilor a cedat sinagoga, pe o perioadă de 35 ani, către Teatrul Național Timișoara. TNT se obliga ca, în termen de cinci ani, să renoveze clădirea, care urma să devină sală de spectacole. Una dintre condițiile înțelegerii era ca aici să nu fie prezentate niciodată producții care să lezeze comunitatea evreiască, producții obscene sau împotriva demnității umane. Lucrurile n-au mers însă cum și-au dorit cele două părți, astfel că vechea sinagogă a continuat să se degradeze.

Sinagoga din Fabric are detalii arhitecturale specifice tradiției marilor sinagogi neologe contemporane, un stil neo-maur și elemente de stil neo-renascentist italian. Ea a fost realizată după proiectul arhitectului maghiar Lipót Baumhorn, care a conceput, între altele, și sinagogile neologe din Brașov și Seghedin. Lăcașul de cult a fost inaugurat pe 3 septembrie 1899, în prezența unor nume importante din acea perioadă: rabinul dr. Jacob Singer, Alex Kohn, șeful comunității evreiești, și primarul Carol Telbisz.

Acum însă, apare o nouă rază de speranță. „Am avut o întâlnire trilaterală, cu viceprimarul Dan Diaconu și cu directorul TNT, Ada Hausvater, și am discutat despre viitorul sinagogii din Fabric. Aceasta va intra, cu acordul tuturor, în administrarea primăriei”, spune Luciana Friedmann, președintele Comunității Evreiești din Timișoara. „Sinagoga din Fabric, cuprinsă în Lista Monumentelor Istorice, sub codul TM-II-m-B-06126, este monument de importanţă majoră pentru Timișoara și poate deveni unul dintre simbolurile oraşului. Implicarea Primăriei Timişoara în acest demers este pe de o parte justificată de argumentele prezentate mai sus, dar şi de desemnarea Timişoarei drept Capitala Europeană a Culturii în anul 2021. Transformarea singagogii într-un spaţiu cultural ar permite completarea infrastructurii culturale a Timişoarei, păstrând intactă şi îmbunătăţind vizibilitatea moştenirii comunităţii. Am solicitat, ca oportunitate, după întâlniri cu Luciana Friedman, secretarul general al Federației Comunităților Evreiești, Eduard Kupferberg, și Ada Hausvater, managerul Teatrului Național, trecerea Sinagogii din Fabric în administrarea gratuită a Municipiului Timișoara pe o perioadă de 40 de ani. Acest demers ne-ar permite s-o reabilităm și s-o introducem în circuitul cultural, răspunzând și unui obiectiv din Strategia Culturală, acela de a crea o nouă sală de spectacole de dimensiuni mari. Proiectul tehnic este deja întocmit de TNT și am agreat că va fi pus la dispoziția primăriei”, a explicat viceprimarul Dan Diaconu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

TIMISOREAN a spus: (februarie 7th, 2018 at 12:42 )

totul se reduce la bani.
cine plateste reparatia si la cat se ridica ea ca sa se JUSTIFICE folosinta limitată.
Termenul de inchiriere al sinagogii este de 35 de ani.
după aceea Dumnezeu cu mila Sa !
NU SUNT PROSTI DELOC EVREII…

Oliva a spus: (noiembrie 29th, 2020 at 01:01 )

Hello,

I have created a brand new email-marketing system for promoting your Youtube video’s,
which sends you viewers using email-marketing.

Go to http://shipped-order.com for more info.

Sincerely
Oliva Nealy

„Sent from my Android”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
De 15 ani, fără întrerupere, în luna octombrie, FILTM devine, pentru trei zile, locul de întâlnire pentru autori români și străini cu iubitorii de literatură din capitala Banatului. “Nou, pe toate fronturile” este tema celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. O temă care pornește de la lumea în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILMT) se întoarce săptămâna viitoare cu a XV-a ediţie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.