Esec lamentabil pentru Poli Timisoara, care ramane pe loc retrogradabil

Se vede liga secundă, după ce Poli a pierdut pe terenul celor de la Sepsi cu 3-0. Trupa din Sfântu Gheorhge s-a impus clar deşi a jucat în inferioritate numerică din prima repriză, după ce Kuku a fost eliminat din minutul 40, în urma accidentării grave suferite de tânărul Haruţ.

Isvan Fulop a deschis scorul în prelungirile primei reprize, cu o execuţie frumoasă din lovitură liberă (45+5), iar timişorenii au părut incapabili să ofere o replică. Până la faza în care a fost accidentat Haruţ, Poli a avut câteva şuturi bune prin Vaşvari, Drăghici şi Raţ, fără însă a marca, dar a şi scăpat cu faţa curată, după ce Şeroni a respins de pe linia porţii o mine trimisă de Fulop.

Tot Fulop a făcut 2-0 în minutul 80 şi era deja clar că Sepsi va păstra toate cele trei puncte la Sfântu Gheorghe. Pe final, Cînu a văzut şi el cartonaşul roşu, iar imediat după Tandia a înscris golul de 3-0, dintr-o lovitură liberă.

Sepsi ajunge la 29 de puncte graţie acestei victorii şi ocupă locul 3 în play-out, cu şapte puncte peste Gaz Metan Mediaş, ocupanta locului 6, care duce la baraj.

ACS Poli Timişoara rămâne pe locul 7 în play-out – retrogradabil -, cu 22 de puncte, iar trupa lui Adrian Neaga este acum candidată la retrogradare. Desigur mai sunt patru etape de disputat şi orice se poate întâmpla, dar jocul timişorenilor lasă de dorit.

Sepsi: Niczuly – Dalmau, Viera, Ursu, Sato, Fulop (81, Gorrin), Ghinga, Oliveira (56, Petrovikj), Tandia, Hamed (89, Dima), Kuku
Antrenor: Eugen Neagoe

Poli Timişoara: Straton – Străuţ, Cînu, Şeroni, Raţ, Vaşvari, Haruţ (41, Bîrnoi), Munteanu (62, Ciucur), Roman, Oliva (79, Enescu), Drăghici
Antrenor: Aurel Şunda

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

Petre a spus: (mai 15th, 2018 at 21:16 )

Asa ne trebuie! Cat timp Birlicu incaseaaza 5000 de euro pe luna plus alte avantaje,iar restul care se complac cu oase aruncate nu putem face performanta! Primaru vad ca nu mai spune nimic….nu mai avem sperante!

Marius a spus: (mai 15th, 2018 at 21:20 )

Ce se intampla la clubul acesta depaseste orice imaginație….bani sifonati de la sponsorii primariei tm

Poli1921 a spus: (mai 15th, 2018 at 21:23 )

E trist pt un oras ca si Timisoara sa si bata joc de ea toti hotii….birlica, neaga plecati…si luati si lichelele care va ling in cur

Marcelu13 a spus: (mai 15th, 2018 at 21:51 )

Bravooooo. Trioul Birlica – opria – neaga. Ăștia ne conduc. Excelente transferurile lui opria, o rușine. Un inginfat, un mare zero am mai spus, nu a transferat pe nimeni. Birlica o duce bine la club, Mercedes de la.club, bănuți. Neaga e nevinovat, pălăria mult prea mare. Asa ca… D-le primar, spălați – va u ei pe cap. Afara toți.

Dr a spus: (mai 15th, 2018 at 21:57 )

Domnule Robu,mai am o singura rugaminte,daca Poli retrogradeaza va rog sa desfintati echipa,nu are rost sa mai continuam ,sa fim ciuca batailor prin alte comune din tara ,Afumati ,Clinceni, Miroslava.Pentru cei de la ASU si Ripensia mai am o rugaminte.Domnilor, daca nu aveti un plan serios de promovare si performanta in Liga 1, va rog sa va schimbati numele, nu-l mai asociati cu Timisoara, puteti sa va numiti ASU JImbolia sau Ripensia Gataia dar nu va mai bateti joc de numele Timisoara.

Marcelu13 a spus: (mai 15th, 2018 at 22:00 )

Revin, ca nu ma pot abține…. Care a fost politica de a aduce 2 jucători fundași stingă…. Olivia și rat. Asta ca pe lingă cei doi existau în lot seroni, tiganasu, Neagu. Ii plătim pe toți 5. Felicitări opria.

ultra' a spus: (mai 15th, 2018 at 22:02 )

Ce echipa frumoasa e Sepsi OSK. Jucatori buni platiti la zi care joaca in fata unor tribune pline. Crestea inima in mine de bucurie cand scanda tot stadionul scorul la final. Despre Timisoara nu prea sunt multe de zis: o echipa artificiala, infiintata dupa ultima ploaie, fara traditie sau suporteri, cu datorii enorme (cum au rromii din Ferentari la Enel).

INO a spus: (mai 15th, 2018 at 22:18 )

S.P.P.!TIMIȘOARA ESTE O RUȘINE ÎN LIGA I!ȘI STAȚI AȘA CĂ, NU SAU TREMINAT AICI PROBLEMELE!VĂ F.T ȘI ARBITRII!A HA!VAI DE VOI JUCĂTORI ĂȘTIA NU AR TREBUI PLĂTIȚI DACĂ RETROGRADAEZĂ POLI AR TREBUI SĂ SE DESFIINȚEZE ȘI DREPT URMARE A FALIMENTULUI NU MAI AU DE UNDE SĂ PLĂTEASCĂ JUCĂTORII DECI PA SI PU LA TOATĂ LUMEA!CĂCI ORICUM LA CÂTĂ RUȘINE AȚI ADUS TIMIȘOAREI NU MERITAȚI UN CENT!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

anteconbega a spus: (mai 16th, 2018 at 05:56 )

De ce esec lamentabil pntru Poli? A eşuat AC RECAS. Poli lui Robu nu a existat şi nici nu există. Aşa un oraş mare, cu un edil enorm şi cu o echipă atât di mică, numai bună penru stadionul CFR, unde se mai adună, din când în când drukerii pensionari din Mehala care amestecă patru limbi deodată…

Hahaha a spus: (mai 16th, 2018 at 06:48 )

Ac recas nu e poli!

@ante... a spus: (mai 16th, 2018 at 10:05 )

oltene, lasa-ne si dute acasa….si vorbeste acolo oltenesca neamestecata.

@ante... a spus: (mai 16th, 2018 at 10:07 )

@anteco…
PS
si mai lasa-ne si comentariile astea oltenesco-liberale la fiecare articol. scutire.

@antecoane a spus: (mai 16th, 2018 at 13:40 )

Voi sunteti o ramasita din aia care stateau la Nord cu Ema in frunte si strigarati multe si marunte?Uite te anunt direct,ca in maxim 2 ani n-o sa mai stie nici vecinii de pe Lalescu ca ati existat vreodata.Acs dispare in vara fiindca liga a2a nu exista pt ei la ce datorii au,iar voi,care in creierasul vostru credeti ca echipa profilor universitari e Poli,mai aveti maxim 2 ani.Sa nu uiti ce ti-am scris azi iar in 2020 te astept cu un suc natural,tu poti consuma ce-ati consumat si pana acum,nu ma deranjeaza.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului

Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL-istul Alin Popoviciu bagă capul în disputa momentului, ca să se vaite

Liderul PNL Timiş Alin Popoviciu a intrat să comenteze disputa despre “prietenie” dintre Alfred Simonis şi Dominic Fritz ca să dea unele “lecţii” El se plânge că atunci când PNL a colaborat cu PSD, liberalii erau catalogaţi drept „slugile PSD-ului”. La nivel local, PNL are un protocol de colaborare cu PSD, iar la nivel central...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL-istul Alin Popoviciu bagă capul în disputa momentului, ca să se vaite
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului

CSM Slatina își continuă parcursul foarte bun în actuala stagiune a Ligii 2. Oltenii s-au impus fără emoții, scor 2-0, pe terenul celor de la CSC Dumbrăvița, confirmându-și statutul de cea mai în formă echipă a campionatului. Băieții din Slatina au bifat astfel a șasea victorie a sezonului, o performanță care îi menține pe locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Viața, dincolo de diagnostic: zeci de pacienți oncologici, într-o excursie dedicată bucuriei de a fi împreună

50 de pacienți oncologici din județul Timiș participă în acest weekend la o excursie gratuită la Sibiu, un eveniment organizat de Centrul de Suport Oncologic „Nu Ești Singur”, în parteneriat cu clinica OncoCenter Timișoara. Ajunsă deja la cea de-a IV-a ediție, această inițiativă a devenit o adevărată tradiție a asociației și o zi așteptată cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viața, dincolo de diagnostic: zeci de pacienți oncologici, într-o excursie dedicată bucuriei de a fi împreună

Economic vezi arhiva Economic

Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu prima ediție de toamnă 2026

În perioada 16-20 septembrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește prima ediție de toamnă din acest an a Salonului Industriei Ușoare, eveniment devenit deja o destinație apreciată de timișoreni pentru oferta variată de produse de calitate, prezentate direct de producători și comercianți din întreaga țară. Pe parcursul celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu prima ediție de toamnă 2026

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor va avea loc în data de 17 octombrie, la Giarmata Vii. Cei cărora le place să gătească și vor să-şi pună rețeta la încercare sunt așteptaţi în concurs. Au început deja înscrierile care sunt deschise până pe data la 14 octombrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasionații de gastronomie sunt invitaţi să se înscrie la Festivalul Ceaunelor din Giarmata Vii
Cei doi lideri ai administrației Timișoarei și Timișului au pornit un nou conflict, care s-a amplificat după ultima conferință de presă a lui Alfred Simonis, în care a spus că cei doi ar fi avut relații familiale apropiate, că s-ar fi vizitat acasă, dar că Dominic Fritz nu recunoaște asta. La două zile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz și Simonis se ceartă public după momentul sincerității social-democratului. Acuzații dure și lovituri sub centură, politice și administrative
50 de pacienți oncologici din județul Timiș participă în acest weekend la o excursie gratuită la Sibiu, un eveniment organizat de Centrul de Suport Oncologic „Nu Ești Singur”, în parteneriat cu clinica OncoCenter Timișoara. Ajunsă deja la cea de-a IV-a ediție, această inițiativă a devenit o adevărată tradiție a asociației și o zi așteptată cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viața, dincolo de diagnostic: zeci de pacienți oncologici, într-o excursie dedicată bucuriei de a fi împreună
CSM Slatina își continuă parcursul foarte bun în actuala stagiune a Ligii 2. Oltenii s-au impus fără emoții, scor 2-0, pe terenul celor de la CSC Dumbrăvița, confirmându-și statutul de cea mai în formă echipă a campionatului. Băieții din Slatina au bifat astfel a șasea victorie a sezonului, o performanță care îi menține pe locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului
Antrenament pentru semifinală sau un galop de sănătate. Așa se poate caracteriza partida pe care SCM USV Timișoara a jucat-o la Cluj, în ultima etapă a sezonului regular. A fost 66-19 pentru bănățeni, care și-au securizat victoria de la pauză când conduceau cu 38-0. A fost o șansă și pentru jucătorii care evoluează mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara câștigă cu punct bonus la Cluj și încheie sezonul regular pe prima poziție
În perioada 16-20 septembrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește prima ediție de toamnă din acest an a Salonului Industriei Ușoare, eveniment devenit deja o destinație apreciată de timișoreni pentru oferta variată de produse de calitate, prezentate direct de producători și comercianți din întreaga țară. Pe parcursul celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu prima ediție de toamnă 2026
Nu a fost ușor, dar totul este bine când se termină cu bine. Poli bate greu Ștefăneștii de Jos, urcă momentan pe locul secund și se pregătește acum de duelul neînvinselor cu… Popești Leordeni! Prima repriză a fost plină de contradicții, ocaziile au aparținut gazdelor, golul a venit din partea vizitatorilor. Chițu a avut prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie cu caracter. Poli a fost condusă la pauză, dar a reușit un succes important și meritat în fața echipei din Ștefăneștii de Jos
Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.