Marilen Pirtea: Istoria se repetă. Apar semnele care au precedat criza din 2008

Iresponsabilitatea actualilor guvernanți va arunca România într-o criză autoindusă, nu în una generată „de cauze exogene”, cum explica Liviu Dragnea acum câteva luni, susține deputatul PNL Marilen Pirtea. El prezintă mai multe cifre comparative cu 2008, anul în care unul din șefii actualei alianțe, Călin Popescu Tăriceanu, arunca țara în criză.

Analiștii economici arată că economia de azi are simptome pe care le-am mai văzut în perioada de pre-criză, susține deputatul PNL de Timiș, Marilen Pirtea. „Nu ne dorim intrarea în criză, nici să fim fataliști, dar aceasta este direcția în care ne împinge guvernul PSDragnea, datele o confirmă”, a continuat el, prezentând mai multe cifre care să-i argumenteze afirmația.
criză
Astfel, ponderea în PIB a cheltuielilor bugetare cu salariile și pensiile este la cel mai mare nivel din ultimii 8 ani, respective 20,8%. În 2008 această pondere a fost de 19% , iar în 2009 – 21.6%. Dacă în 2008 investițiile străine se situau la 6,3% din PIB, la sfârșitul anului trecut erau de doar 3,2% din PIB. În 2018, după primul semestru, ponderea investițiilor străine directe în PIB a scăzut la 1,14%, extrem de scăzută.

Pirtea mai arată că, la sfârșitul primului semestru, guvernul nu și-a atins niciunul dintre indicatorii privind colectarea veniturilor bugetare. În schimb, au fost depășiți toți indicatorii cheltuielilor publice, cu excepția investițiilor. Alte lucruri care prevestesc criza în opnia lui Pirtea sunt: guvernul n-a reușit să realizeze nici jumătate din ținta de absorbție a fondurilor europene pe care singur și-a stabilit-o; România este singura țară din Europa Centrală și de Est care are deficit de cont curent (-4,8 mld. euro), restul statelor având excedent; avem cea mai ridicată rată a inflației din UE 28 (4,7% în septembrie 2018); intervenția BNR în piață este tot mai puternică, de-a lungul anului 2018 BNR injectând nu mai puțin de 43 de miliarde de lei pentru a oferi lichiditate.

„Încetinirea creșterii economice în anul 2018 este evidentă. Mai mult decât atât, acum, după primele trei trimestre din 2018, putem observa că prognoza de 5,5% creștere nu se va împlini, fiind mult mai aproape de 4%”, a mai spus Pirtea, concluzia lui fiind că actualul guvern trebuie debarcat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara se lucrează normal

Primăria Timișoara a anunțat că activitatea Direcției de Evidență a Persoanelor a fost reluată după ce în urmă cu aproximativ o oră a avut loc un incendiu în cadrul clădirii din centrul Timișoarei. După rezolvarea situației, angajații de la Buletine au revenit la ghișee și vor prelungi programul atât cât este necesar pentru a-i prelua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara se lucrează normal
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Devenit „artist”, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pe cale de-a fi exclus din PNL Timiş

Personalitate complexă a vremurilor noastre, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a devenit „artist”. Cel puţin asta şi-a trecut pe pagina sa de Facebook. Acest lucru nu-i împiedică însă pe liderii PNL Timiş să ia în discuţie situaţia fostului primar în perspectiva excluderii din partid. Şi nu pentru faptul că ar fi artist sau golgheter,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Devenit „artist”, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pe cale de-a fi exclus din PNL Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La Poli Timișoara a mai venit un jucător de perspectivă la categoria „sub 19”

Transfer… local! Tânărul mijlocaș Alexandru Nicolae Micșa (19 ani), ultima dată la CS Timișul Șag, a semnat cu Politehnica Timișoara. Alex s-a născut pe 25 august 2006, la Timișoara, și evoluează pe postul de mijlocaș central. A crescut la CFR Timișoara, ACS Poli, Juventus Colterm și Ripensia Timișoara. A debutat la seniori pentru cea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Poli Timișoara a mai venit un jucător de perspectivă la categoria „sub 19”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata este funcțională, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot începe demersurile necesare, începând cu această lună. Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata și Cerneteaz este una dintre cele mai mari și mai importante lucrări realizate pe teritoriul comunei, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Transfer… local! Tânărul mijlocaș Alexandru Nicolae Micșa (19 ani), ultima dată la CS Timișul Șag, a semnat cu Politehnica Timișoara. Alex s-a născut pe 25 august 2006, la Timișoara, și evoluează pe postul de mijlocaș central. A crescut la CFR Timișoara, ACS Poli, Juventus Colterm și Ripensia Timișoara. A debutat la seniori pentru cea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Poli Timișoara a mai venit un jucător de perspectivă la categoria „sub 19”
Clubul Sportiv Municipal Timișoara derulează, în perioada iulie–octombrie 2026, proiectul „Mișcare, Energie și Performanță pentru Timișoara – SCM 2026″, finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara, în cadrul programului „Orașul în Mișcare 2026”. Proiectul îmbină susținerea performanței sportive a clubului cu o componentă dedicată copiilor și comunității locale. Prin acest program se urmărește:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță pentru sportivi, oportunități pentru copiii Timișoarei
Societatea Drumuri Municipale va începe o serie de lucrări de refacere a carosabilului și a liniilor de tramvai la intersecția dintre străzile Take Ionescu – Bărnuțiu – Piața Badea Cârțan – Kogălniceanu. Intervențiile vor elimina degradările apărute în zona șinelor de tramvai și vor îmbunătăți siguranța și confortul circulației, atât pentru șoferi, cât și pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara începe reparațiile în intersecția de la Piața Cârțan
Pompierii salvatori încearcă în aceste momente să salveze un bărbat, surprins de un zid căzut pe strada Teodor Bucurescu, Sânnicolau Mare, în curtea unei ferme de cereale. La fața locului s-au deplasat de urgență 13 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intervenție contracronometru pentru salvarea unui bărbat, peste care a căzut un zid. UPDATE
Centrul de Cultură propune un mod inedit pentru descoperirea Timișoarei, de ziua orasului: un parcurs despre memorie, patrimoniu, cartiere, film și experiențe urbane, prin 18 locuri din cartierele orașului. Între 31 iulie și 3 august 2026, Ziua Timișoarei așteaptă publicul să descopere orașul prin proiectele finanțate de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți Timișoara de ziua orașului, prin 18 locuri din cartiere
Campionul național absolut en-titre al Categoriei I la viteză în coastă, Radu Benea, se numără printre cei 59 de piloți care vor lua startul în acest weekend la Memorialul Werner Hirschvogel de la Reșița, a patra etapă a sezonului, pe traseul unde deține deja recordul. Cu două victorii din trei posibile în actuala ediție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banatul e gata de acțiune, iar timișoreanul Radu Benea este în goana spre un nou record la viteză în coastă, la Reșița
Pista de biciclete de pe malul Begăi devine sâmbătă, 4 iulie, de la ora 10:00, locul de desfășurare a unei acțiuni de tipul Treasure Hunt, o experiență inedită pe două roți, dedicată mișcării sustenabile, istoriei locale, patrimoniului de pe Bega și turismului lent. Aventura începe la ecluza din Sânmihaiu Român și continuă pe pista de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vânătoare de comori pe pista de biciclete de pe malul Begăi. Acțiunea are loc, pe două roți, sâmbătă
Educația nu se va opri la absolvire, iar UPT va juca din nou unrol inovator și va fi aproape de studenți și după ce aceștia vor absolvi, devenind un partener pentru întreaga carieră. Într-o economie în care tehnologia evoluează mai repede decât ciclurile universitare, învățarea nu se mai încheie odată cu absolvirea facultății. Pentru tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT își extinde rolul dincolo de formarea studenților și devine un partener al profesioniștilor pe tot parcursul carierei
Top