Liberalii au decis în BPC: Robu candideaza la primarie

Preşedintele PNL Timiş, senatorul Nicolae Robu, este oficial candidatul USL în alegerile pentru Primăria Timişoara. Decizia a fost comunicată de Biroul Politic Central al liberalilor.

„La Biroul Politic am clarificat situaţia candidaturii care revine PNL în cadrul USL pentru municipiul Timişoara, este vorba de senatorul Nicolae Robu. Acesta este candidatul PNL în cadrul USL pentru Timişoara”, a declarat Mihai Voicu, la finalul şedinţei de luni. „Nu am avut nicio emoţie în privinţa candidaturii mele. Ştiam că aşa se va întâmpla. Pornesc cu gândul că voi câştiga alegerile, că voi reuşi să-i conving pe timişoreni că voi putea fi varianta care să le asigure un mai bine decât au avut şi un mai bine decât le-ar putea asigura contracandidaţii mei”, a spus Nicolae Robu, după aflarea deciziei conducerii de la Bucureşti

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

24 comentarii pentru acest articol

stire a spus: (martie 26th, 2012 at 16:16 )

da cate birouri si biroutele mai au astia ca in fiecare saptamana tot asta e stirea ca s-a decis ca Robu e candidatu. Bine, el s-a decis de mult si clampane de mult, mi s-a umplut casuta postala de scrisorile lui si sigur deja se vede si primar!

cititor a spus: (martie 26th, 2012 at 17:01 )

s-au decis dupa ce Ciuhandu s-a decis ca nu va candida din pareta USL ca pana acum a stat Robu in stand-by, vai si-amar nu dau 2 pere digerate nici USL-istii pe el ci i-au oferit prioritate tot foreverului Ciuhandu

exit a spus: (martie 26th, 2012 at 17:09 )

domnu’ ciuhandu e pa pa in momentul de fata. cu certitudine nu o sa le mai vedem fata la primarie nici lui orza si nici lui grindeanu dupa data de 10 iunie…asa ca nu pot decat sa ma bucur.

bogdan a spus: (martie 26th, 2012 at 17:20 )

hahahahaha!! asta e varuanta de avarie nu? pai cum de accepti asa ceva domnu robu? pai din start varianta mai buna era ciuhandu pt mega alianta din care faci parte…cum e sa stii ca ai pierdut deja inainte de a lupta macar?

soimu latent a spus: (martie 26th, 2012 at 17:20 )

lasa ca vom vedea alte fete de infractori. dar, pana la urma, e normal sa mai schimbam si infractorii.

bota a spus: (martie 26th, 2012 at 17:22 )

asta da pacalici..cu onoarea stirbita de ciuhandu care ba era ba nu era candidat din partea usl, vine si ne povesteste cat de bine o sa traim noi cu el primar…hai ca ma distrez…strasnic!!!

decizia pacii!! a spus: (martie 26th, 2012 at 17:23 )

liberalii au decis!!! vor sa piarda siiigur alegerile si o vor reusi!!

robu primar? a spus: (martie 26th, 2012 at 17:25 )

asta da stire!! bah cum isi bate ciuhandu joc de voi!!!!incredibil!!

bibescu a spus: (martie 26th, 2012 at 17:56 )

iara constat ca s-au strans postacii de partide pe forum…eu stiu un singur lucru: ca nu mai vreau pe barbos si ca il voi vota pe robu!

sandra a spus: (martie 26th, 2012 at 18:03 )

@bibescu
vorba unei melodii cantate de boier bibescu: piesa asta este hit, gheorghe ciuhandu nu a murit! parca asa e.

extraordinar a spus: (martie 26th, 2012 at 18:19 )

Abia dupa ce Ciuhandu a spus” nu candidez pentru USL”, l-au acceptat si pe Robu! La asa umilinta nu l-as vedea pe Robu ca un bun manager de municipiu!

astept comunicatul lui Robu a spus: (martie 26th, 2012 at 18:22 )

In decurs de doua saptamani Robu a avut ca mesaje:
1. Ciuhandu e un primar slab – (atunci cand credea ca el este candidatul pentru USL)
2. Ciuhandu nu e un primar chiar asa de rau pentru Timisoara (atunci cand credea ca Ciuhandu e sprijinit de USL)

Ce spune Robu acum?

gabriel a spus: (martie 26th, 2012 at 18:30 )

gunoaie au fost liberalii din bucuresti, cei care conduc. iar robu a gresit ca s-a repezit, ceea ce denota ca are un staff de campanie de toata jena, fara o personalitate in care robu sa creada. ciuhandu s-a erodat in cei 16 ani de stat la primarie si e clar ca e nevoie de o schimbare. are cineva o solutie mai buna decat robu? daca da, sa o scoata la interval si mai discutam.

Liana a spus: (martie 26th, 2012 at 19:20 )

PSD nu a comunicat nimic? Cu Bojin cu ramane?

realitate a spus: (martie 26th, 2012 at 20:16 )

robule tata,daca vrei sa ai o sansa contra tiganului,tre sa iti scoti tu oamenii tai la vot,iar cu indecizii de genu,ba e bun primar ciuhandu,ba nu e bun,ba candidez,ba nu candidez…ba vreau sa fac”totul”pt timisoreni,ba ma doare in cot de ei si imi vad de politehnica mea..nu o sa reusesti niciodata

medic a spus: (martie 26th, 2012 at 20:21 )

felicitari domnule robu!
o sa fiti primarul timisoarei

Octavian a spus: (martie 26th, 2012 at 21:00 )

S-a decis pentru ca a refuzat Ciuhandu,este un om fara coloana vertebrala care ar face orice compromisuri doar pentru a ajunge la ciolan

PAMPERS a spus: (martie 26th, 2012 at 21:21 )

– Gata, s-a tranșat chestiunea de sar așa toți mâncătorii de maro…? ! ? Cică pe Brâncoveanu s-au pus deja în vânzare chiloți de tablă…

@realitate a spus: (martie 26th, 2012 at 21:46 )

robu nu are nicio sansa contra lu ciuhandu,pt ca tinerii care ar aprecia calitatea sa de academician(si nu de manager)sunt foarte putini la numar cu drept de vot,el daca nu era mana in mana cu organizatiile de studenti,cu greu obtinea si fuctia de rector,ca sa nu mai vorbim de faptul ca nici ca senator nu a castigat colegiul,si a intrat in parlament printr-o smecherie a liberalilor..in rest,ciuhandu o sa defileze,ca de obiecei cu pensionarii lui fideli

Eu a spus: (martie 26th, 2012 at 21:53 )

Nu mai dezinformati,liberalii nu au decis,au fost fortati de refuzul elefantului sa il puna pe Robu,caci el nu a prea fost dorit de nimeni,el e un candidat de conjuctura….

PopoviciM a spus: (martie 26th, 2012 at 22:20 )

Lui Ciuhandu i s-a inchis gura cu ceva post de parlamentar probabil… vom vedea.

nu e bine a spus: (martie 26th, 2012 at 22:42 )

Nu liberalii s-au decis ci Ciuhandu s-a decis sa nu candideze sub sigla lor si at l-au bagat la inaintare pe Robu ….e o diferenta!

irational a spus: (martie 27th, 2012 at 00:14 )

Robu mare om politic,a reusit ca prin priceperea de negociator sa distruga doua dintre cele mai active organizatii PNL din judet,si-a urmarit doar interesul,nici nu stie in favoarea cui a cedat la negocieri si cate nemultumiri a provocat in organizatiile comunale,oameni care nu au cedat patru ani au fost impinsi afara de negocierile cu pc si psd,foarte greu veneau oameni spre PNL,acum s-a pus cruce,mult timp PNL va fi mort in teritoriu,rog sa-mi scuzati greselile find ora tarzie.

radoslav a spus: (martie 27th, 2012 at 15:04 )

oricum decat barbosul cihulica mai bine robu…. ala in atatia ani nu a facut nimic pentru timisoara

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș

Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Doi sportivi de la CSM Timișoara aduc trei medalii de aur de la Europenele de canotaj

România a dominat categoric Campionatul European de Tineret de la Kruszwica, Polonia, acolo unde tricolorul a urcat de cele mai multe ori pe catarg. Doi sportivi legitimați la CSM Timișoara s-au aflat printre protagoniști, iar imnul țării noastre s-au auzit și pentru ei. Așadar, avem un aur pentru Andreea Bianca Marin, Mădălina-Dumitrița Ursaciuc, Iuliana Irina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi sportivi de la CSM Timișoara aduc trei medalii de aur de la Europenele de canotaj
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Accident grav pe DN 68A: Trafic blocat complet între Coșava și Coșevița. UPDATE: Motociclistul nu a supraviețuit

Un accident rutier grav a blocat complet traficul pe drumul național DN 68A în această după-amiază, duminică, 6 septembrie 2026. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unei coliziuni violente între un autoturism și o motocicletă. Potrivit primelor date furnizate de autorități, un bărbat în vârstă de 51 de ani, aflat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav pe DN 68A: Trafic blocat complet între Coșava și Coșevița. UPDATE: Motociclistul nu a supraviețuit

Economic vezi arhiva Economic

cciat

CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania

Un număr de 17 companii din Recklinghausen, Germania, caută noi parteneri în mediul de afaceri timișean. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, o întâlnire de afaceri cu delegația amintită, dedicată identificării unor noi oportunități de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Delegația germană reunește reprezentanți ai Primăriei orașului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

România a dominat categoric Campionatul European de Tineret de la Kruszwica, Polonia, acolo unde tricolorul a urcat de cele mai multe ori pe catarg. Doi sportivi legitimați la CSM Timișoara s-au aflat printre protagoniști, iar imnul țării noastre s-au auzit și pentru ei. Așadar, avem un aur pentru Andreea Bianca Marin, Mădălina-Dumitrița Ursaciuc, Iuliana Irina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi sportivi de la CSM Timișoara aduc trei medalii de aur de la Europenele de canotaj
Începând de miercuri, 9 septembrie, Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește cea de-a 96-a ediție a „Salonului Anual al Artelor Vizuale Timișoara”, un eveniment de tradiție al vieții artistice a orașului. Organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Timișoara, în colaborare cu Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș, salonul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se deschide o nouă ediție a Salonului Anual al Artelor Vizuale Timișoara
Un accident rutier grav a blocat complet traficul pe drumul național DN 68A în această după-amiază, duminică, 6 septembrie 2026. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unei coliziuni violente între un autoturism și o motocicletă. Potrivit primelor date furnizate de autorități, un bărbat în vârstă de 51 de ani, aflat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav pe DN 68A: Trafic blocat complet între Coșava și Coșevița. UPDATE: Motociclistul nu a supraviețuit
Înaintea partidei de la Bacău, CSC Dumbrăviţa nu era cotată cu mari şanse la un rezultat pozitiv în Moldova. Până la ora meciului, bănăţenii nu câştigaseră în deplasare, iar moldovenii n-au pierdut acasă. Iar calculele hârtiei au fost confirmate, FC Bacău impunându-se lejer cu scorul fluviu de 6-1. Meci fără istoric la Bacău, acolo unde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa pierde la scor la Bacău şi se afundă în nisipurile mişcătoare ale ligii secunde
Un accident rutier grav a avut loc în dimineața zilei de duminică, 6 septembrie 2026, pe Calea Lugojului din municipiul Timișoara. Un tânăr în vârstă de 24 de ani a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina în sensul giratoriu. Verificările polițiștilor au scos la iveală detalii revoltătoare: acesta nu deținea permis de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav la intrarea în Timișoara: Un tânăr fără permis s-a răsturnat cu mașina și doar intervenția „descarcerării” i-a salvat viața
La Petro Vaselo, povestea nu s-a oprit la ceea ce a fost deja construit. La mai bine de un an de la materialul dedicat cramei din apropierea Timișoarei, un lucru devine tot mai clar: proiectul viticol își pregătește următoarea etapă. Nu prin schimbarea direcției, ci prin extinderea ei. Noi plantații, soiuri autohtone, investiții în tehnologia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Petro Vaselo pregătește următorul capitol: noi soiuri, tehnologie și o experiență care începe să depășească vinul din sticlă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.