Domnule primar, nu ne mai trageti pe dreapta!

Scrisoarea deschisă a unui suporter către primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Știu că preocupările dvs. – de la protecția speciei phoenix roebeleni (palmierii din centru) până la gnoseologia din era Facebook-ului – sunt prea complexe și prestigioase pentru a băga în seamă o bagatelă, așa cum este aceea despre care vă scriu. Dar poate găsiți unul din țuțării care vă înconjoară în mediul real sau pe cel virtual de pe Facebook să se intereseze dacă sunt adevărate sau nu lucrurile de mai jos. Sau, mai corect, un angajat al clubului ACS Poli, că tot sunt mulți pe acolo și se calcă în picioare.

Ați făcut, în ultima perioadă, multe apeluri către timișoreni să vină la meciurile de fotbal ale lui ACS Poli. Foarte corect, echipa trăiește din banii lor, și nu din banii din buzunarele dvs., cum în mod eronat mai cred unii, fiindcă altfel n-am tot auzi „echipa lui Robu”. Și mulți, foarte mulți au răspuns acestor apeluri. Dar, în momentul în care au ajuns la stadion, au avut surpriza neplăcută de-a găsi doar două puncte de vânzare a biletelor, cozile fiind kilometrice. Cei mai mulți au făcut cale întoarsă la vederea acestor cozi. Nu toți au nostalgia cozilor la alimente, din perioada ante-decembristă . Alții s-au așezat la coadă, în speranța că merge repede. Mulți au renunțat după o perioadă, așa cum a făcut și subsemnatul. Care a văzut cel puțin 50 de oameni care s-au întors acasă la vederea acestor cozi. Mulți, însoțiți și de copii.

Știți cum este asta, dle primar? Este cum v-aș invita la mine acasă, iar când veniți, v-aș ține în picioare fiindcă nu am scaune, v-aș da un pahar de apă caldă, deși mi-ați cerut rece, iar după zece minute, aș pleca de acasă invocând faptul că am treabă. Și asta în condițiile în care, fiind om civilizat, ați venit cu o sticlă de vin bun drept cadou. Așa cum am venit și eu cu bani, ca să-mi cumpăr bilet la meci.

Știu și accept faptul că suntem proști fiindcă nu ne-am luat bilete de pe Internet sau cu câteva zile înaintea meciului. (Poate am fost proști și când v-am votat, dar asta e o altă discuție.) Dar poate mulți nu știau că vor merge la meci. Alții merg la muncă, fiindcă mai sunt și din aceștia, deși guvernul pe care îl reprezentați face tot posibilul ca locurile de muncă să fie tot mai puține. Și poate nu știți, dar unii mai lucrează și în mediul privat, fiindcă nu toți pot fi membri liberali să aibă sinecuri la stat. Și „la patron” nu poți să stai tot timpul pe Facebook, chiar trebuie să muncești. Inclusiv vineri, în ziua meciului, când la stat a fost liber. Alții au venit din localități din județ la meci și au fost nevoiți să stea câte o oră să-și cumpere bilet. În cel mai bun caz, fiindcă unii au renunțat.

Dle primar, timișorenii sunt mai conservatori de felul lor. Și, de mici, sunt obișnuiți să-și cumpere biletele de la casele care înconjurau stadionul. Erau multe! Ca proaspăt susținător al echipei Poli, probabil că nu aveți de unde să știți aceste lucruri, dar puteați să vă interesați. Dacă nu știați, era o echipă Poli în Timișoara și înainte de-a veni prietenul dvs. Marian Iancu, patron al echipei. Problema pe care v-am expus-o chiar este minoră, nu-ți trebuie nici doctorate, nici măcar masterate pentru a o rezolva. Trebuie însă niște oameni cărora să le pese. Dar, fiindcă la club se muncește ca la stat, nu prea interesează pe nimeni astfel de aspecte. De exemplu, pe vremuri, dacă nu erau angajați suficienți, se apela la pensionari pentru a vinde bilete. Primeau și ei „de-o ciorbă”, și lumea era fericită că nu stă la coadă. Personal, cred că pe stadion la meciul cu Botoșaniul erau cu aproximativ 1.000 de oameni mai mulți, dacă erau case de bilete. Că n-ar fi avut ce vedea la acest meci, e o altă discuție…

Cu stimă, un vechi suporter al lui Poli

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

iulian a spus: (august 18th, 2013 at 12:22 )

erau poate chiar si cu 2.000 de oameni mai multi. amatorism cras, asa poate fi descrisa maniera in care se lucreaza la acest club. cata vreme echipa va fi confundata cu nicolae robu, acs poli nu va avea suporterii pe care ii merita. lume va sta la distanta de stadion. si cand vor merge oamenii la stadion, nu vor trai jocurile cu aceiasi emotie cu care au trait jocuri din alti ani. inclusiv velcea se prostitueaza in ultimul hal atunci cand merge sa salute prima data tribuna oficiala dupa fiecare joc. asa a facut de fiecare data la jocurile de acasa ale echipei. ar trebui sa salute galeria, asa chircita cum e. copiii aia inseamna mai mult decat parvenitii politici cazati la loje pe preturi nesimtit de mici.

pitpalac a spus: (august 18th, 2013 at 13:31 )

Cine va pune sa mereti la meci. Doamne la cacealmaua asta din L1. Nu va inteleg. Protestati ca se dau bani publici pentru mizeria asta nu ca nu va puteti cumapa bilete. Atatia bani pentru un campionat care nici nu stii cate echipe are. Pentru asta nu vad nicio indignare. Poate va place sa va rupeti rotile de la.masini pana la stadion. Dupa acest mandat Robu probabil ca se va muta in alt oras ca va fi luat cu pietre sau o sa uitam ca la base, ca si asa se aseamana ca fratii gemeni

ino the perfect spirit a spus: (august 18th, 2013 at 14:15 )

ESTE CORECT ȘI DREPT SĂ FIE DESCHISE MAI MULTE CASE ÎN ZIUA MECIULUI! ȘI PROBABIL AȘA SE VA FACE DE ACUM ÎNAINTE!DAR LA FEL DE CORECT ESTE SĂ TE ASIGURI CĂ AI BILETUL MAI REPEDE DE PE INTERNET SAU DIN ALTE PUNCTE DE VÎNZĂRI BILETE PENTRU A EVITA AGLOMERAȚIA SAU COADA DE LA STADION UNDE UNEORI DACĂ EȘTI FAN POLI TIMIȘOARA ÎNTR-O LUME CIVILIZATĂ MAI ACCEPȚI ȘI ASTA! SPECTATORULE NEMULȚUMIT ȘI AVIZ CELORLALȚI CARE TE COMPĂTIMESC!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

@pitpalac a spus: (august 18th, 2013 at 13:59 )

cacealma a fost tot timpul fotbalul romanesc. chiar si pe vremea cand primaria pompa bani in fundul lui iancu. atunci toata lumea a tacut malc. inclusiv galeria cea cu glas muncitoresc din zilele noastre. inainte cand inacu deschidea gura si spunea ceva, domnii lideri de galerie faceau plecaciuni. acum fac pe moralisti, dar stim cu totii cum e cu naravul si cu blana. sa nu se mai dea bani din partea mea, dar vad ca se cantareste cu unitati de masura diferite. acum am macar certitudinea ca banii ajung la echipa. poate ca rosenblum si ai lui mai ciupesc cate un leu, dar nu o sa-i vezi turandu-se cu banii din incasarile de la jocuri. iancu asa facea. a spus careva ceva? brancovan? ceilalti mari polisti? nimic!

ilia-srb a spus: (august 18th, 2013 at 14:19 )

Corect : si eu is polist dar organizarea lasa de dorit,atata timp cat sunt angajati politic treaba nu merge,eu se fac ca muncesc astia ca-i platesc si iaca trece luna asteptam alegerile:cacealma este din 1948 ,dar tebuie sa fim si noi prezenti ca altel nu existam:Forza Poli!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Tranziția urbană de la spații mari consumatoare de resurse la comunități capabile să își asigure independența energetică nu mai reprezintă doar un scenariu teoretic, ci o temă centrală de dezbatere publică. Prima ediție a evenimentului „Dialog Urban”, organizată recent de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara la spațiul ARChA, a adus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orașele viitorului se proiectează la Timișoara: cum pot deveni cartierele noastre producători de energie
Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Maya Giotea, tânăra de doar 16 ani din Timișoara care a uimit o lume întreagă, continuă să își scrie povestea de succes pe scena de la Vocea României. În cea mai recentă ediție a confruntărilor, difuzată pe 6 noiembrie 2026, Maya a reușit să treacă în etapa următoare a competiției, după un duel muzical de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Golden Buzz-ul din Marea Britanie, direct în etapele următoare de la Vocea României! Timișoreanca Maya Giotea cucerește ringul confruntărilor/VIDEO
Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.