Ultima suta de metri la debransari de la Colterm, caldura nu se ieftineste

Sunt ultimele zile în care timișorenii se mai pot debranșa, în acest an, de la rețeaua de termoficare a orașului. În 2013 au renunțat oficial la serviciile Colterm aproximativ 3.000 de proprietari. Deși promisiunile electorale din 2012 vorbeau de o reducere cu 25% a prețului căldurii, nici vorbă încă de așa ceva. Timișorenii vor plăti și în această iarnă 252 lei/gigacalorie.

colterm

În 2012, 4.600 de timișoreni s-au debranșat de la sistemul central de încălzire. În 2013, cu doar câteva zile înainte de termenul limită până la care se poate face această operațiune, au renunțat la Colterm mai puțini proprietari. „S-au debranşat în jur de 3.000 de timişoreni, iar numărul lor nu va crește foarte mult. Sezonul de debranşări se încheie la 31 august. E o scădere importantă, în condițiile în care, în 2011, numărul debranșărilor a depășit 7.000”, spune Petrică Pampu, directorul Colterm.

Numărul real al celor care se debranşează este însă mai mare. Locatarii cad la mica înțelegere cu administratorii de bloc, își taie singuri țevile și nu sunt incluși la cheltuielile comune. Totul, pentru a evita procedura oficială, care este prea complicată. „Când Colterm spune că s-au debranşat 3.000 de familii, nu înseamnă că doar atâtea s-au debranşat. Nu înseamnă însă nici că minte, are dreptate, nu ştie că au fost mai multe. În fiecare an sunt mai multe debranșări decât cele anunțate oficial”, susține Petru Olariu, preşedintele FALT. După depășirea datei de 31 august, timișorenii mai pot renunța la serviciile Colterm doar dacă își reziliază contractul cu societatea de termoficare.

Anul trecut, în campania electorală, candidatul Nicolae Robu promitea reducerea cu aproximativ 25% a prețului gigacaloriei. „Vom face acest lucru prin mai multe metode: reabilitarea termică a blocurilor – cel puțin 200 pe an – cu bani de la guvern, din fonduri europene, din fonduri proprii, chiar și de la cetățenii Timișoarei, care vor fi scutiți apoi pentru un număr de ani de anumite dări fiscale. Apoi, ne gândim la îmbunătățirea managementului la Colterm, iar în al treilea rând, la tehnologii noi: introducerea unor centrale pe gaz la anumite puncte termice din oraș, care vor putea să și cogenereze energie electrică“, susținea liberalul. La începutul anului, Robu își reconsidera poziția: „Cred că în 2014 prețul la gigacalorie va putea să scadă cu 10%, în condițiile în care prețul la gaz și la cărbune nu se majorează”. Momentan, nu se pune problema unei asemenea reduceri. Colterm produce gigacaloria la prețul de 325 lei. Timișorenii plătesc 252 lei, restul de 73 e lei fiind subvenționt de primărie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

mihai a spus: (august 28th, 2013 at 12:50 )

Cei de la Colterm incalca drepturile consumatorilor si implicit Constitutia Romaniei. Eu am depus toata documentatia pentru debransare si raspunsul lor a fost negativ. Motiv pentru care oricum ma debransez, instalez centrala si voi plati asociatiei (care este titularul de contract cu Colterm) numai ceea ce consum, adica nu si energie termica. Abia astept ca cineva de la Colterm sau de la oricare alta institutie sa imi impute ceva ca ma adresez justitiei. Totusi, cred ca primarul, pe care l-am votat cu doua maini, ar trebui sa faca ordine la Colterm si sa ii readuca aminte directorului si sefilor de sectii de pe acolo ca trebuie sa respecte drepturile consumatorilor si legile tarii.

Vali a spus: (august 28th, 2013 at 14:29 )

Robule, ne-ai prostit si cu asta! Inca o minciuna iesita de sub scufita deranjata a lu’ matale!

un pensionar a spus: (august 28th, 2013 at 14:30 )

De primarul asta nu e decit gura. Se lauda tot timpul, dar daca il scuturi nu pica mare lucru dupa el.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș

Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş

PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească

Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Ziua Timișoarei, sărbătorită prin cultură la ferma Penitenciarului. Deținuții au primit o zi de sărbătoare

Ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz, a avut, la rândul ei, o minisăbătoare a Zilei Timișoarei. Aici, deținuții au avut parte de un atelier de caricatură și de o expoziție de fotografie, într-un proiect prin care organizatorii și-au propus să ducă cultura și în spatele porților închise. Inițiativa aparține Asociației Documentor, organizatoarea Rod...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei, sărbătorită prin cultură la ferma Penitenciarului. Deținuții au primit o zi de sărbătoare
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz, a avut, la rândul ei, o minisăbătoare a Zilei Timișoarei. Aici, deținuții au avut parte de un atelier de caricatură și de o expoziție de fotografie, într-un proiect prin care organizatorii și-au propus să ducă cultura și în spatele porților închise. Inițiativa aparține Asociației Documentor, organizatoarea Rod...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei, sărbătorită prin cultură la ferma Penitenciarului. Deținuții au primit o zi de sărbătoare
Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Un incendiu devastator a distrus un bloc de tip duplex din localitatea Șag, lăsând două familii fără acoperiș deasupra capului și fără bunurile acumulate într-o viață. În urma acestei calamităţi, primarul comunei Şag, Flavius Roşu a făcut un apel umanitar la solidaritatea comunităţii. “În astfel de momente critice, solidaritatea comunităţii  este singura speranţă pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Şagului, Flavius Roşu, apel umanitar după ce un incediu a distrus locuinţele a două familii
Politehnica Timișoara și-a aflat astăzi programul complet din sezonul regular al Superligii de fotbal feminin. Formația viola va începe campionatul în deplasare, pe terenul lui Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, iar primul meci acasă este programat în runda a II-a, când la Timișoara vine Gloria Bistrița. Poli va juca împotriva vicecampioanei din Miercurea Ciuc în deplasare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara începe Superliga în deplasare. Când sunt programate derby-urile pentru play-off
Prefectul de Timiș, Paul Finta, a anunțat marți sancțiunile pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, le va suferi în urma constatării conflictului de interese de către Agenția Națională de Integritate. Iar, conform deciziei luate, referatul Instituției Prefectului impune sancționarea disciplinară a lui Fritz, cu 10% din indemnizația de primar, pe o perioadă de șase luni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectura Timiș a decis sancțiunea lui Fritz: penalizare cu 10% din indemnizație, pe șase luni
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea Institutului Regional de Oncologie Timișoara. În acest condiții, poate demara construcția pentru acest obiectiv medical important. Timișoara va deveni cel mai important centru din vestul României pentru tratarea cancerului. A fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru Institutul Oncologic Timișoara
Discutată săptămâna trecută în plenul Consiliului Judeţean Timiş, posibilitatea de a plăti din bugetul județului incinerarea unor oi din cadrul unui focar de pesta micilor rumegătoare existent la o crescătorie privată a devenit realitate marți. Consilierii județeni au aprobat alocarea de la bugetul județean a sumei de 50.000 de lei pentru a se realiza incinerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș scoate din buzunarul propriu bani pentru a incinera oile unei ferme private din Giulvăz
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.