Maria Grapini loveste din nou; in limba romana

Pe panouri, afișe, stâlpi sau garduri, candidatul PC pentru Parlamentul European Maria Grapini se declară „mândră că e româncă”. În pofida acestei „mândrii”, Grapini nu reușește să facă un lucru elementar pentru fiecare român care se respectă: să vorbească/scrie corect în limba română. Derapajele sale agramate de pe Facebook sunt de notorietate, dar, mai nou, vrea să arate cu orice preț că nici la oral nu stă mai bine.

grapini

Luni seara, într-o emisiune TV, a primit însă o lecție de limba română în direct de la europarlamentarul Cristian Preda. Ce-i drept, în timpul zilei, Grapini a avut o premoniție, postând pe Facebook: „Relaxată fiind, sper să nu mă enerveze Cristian Preda la dezbaterea de la Digi, la ora 23”. Iar Preda chiar a enervat-o, cu observații pertinente la adresa aptitudinilor sale gramaticale. „Astăzi, la întâlnirea de pe stradă, singurul reproș care l-am avut apropo de ce spunea dl Preda…” „Pe care, doamnă, ați vrut să spuneți”, a corectat-o Preda. Grapini a refuzat însă să revină la expresia corectă, astfel că Preda a insistat: „Pe care”. Fără folos însă, astfel că Preda a taxat-o din nou: „Calitatea limbii române practicată de dvs. e o problemă”. „Ei, lăsați, nu mă învățați dvs limba română!”, a ripostat Grapini. „Ba vă învăț, că sunt profesor!”, a replicat Preda. Ulterior, acesta a corectat-o pe Grapini în momentul în care a botezat-o pe Aurora Liiceanu în „Liceeanu”. „Doamnă Grapini, v-aș ruga – am făcut și mai devreme acest apel – să aveți grijă la limba română. Pe doamnă o cheamă Li-i-ceanu. Este o importantă autoare”. Și de această dată, Grapini a pronunțat tot cum a tăiat-o capul: „Liceanu o cheamă. Am și cărțile ei!”. În ziua în care a fost pusă la colț de Preda, Maria Grapini a mai făcut o postare pe Facebook, în care și-a etalat – pentru a câta oară? – talentul gramatical. „Mulțumesc tuturor concetățenilor care au stat de vorbă cu mine.Am găsit un spirit timișorean excelenlent!oamenii vor să iasă la vot pentru a vota candidații noștri pentru că vor o Românie respectată în UE și nu mai vor monici,sau ebiste,sau prediști care să blameze România”. Oare oamenii nu vor să voteze (și) candidați care să se exprime corect în limba română?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Timar Caius a spus: (mai 7th, 2014 at 20:17 )

Poate ne lamureste Doamna de ce cat a fost la turism nu a facut nici un demers pentru reglementarea acordarii politei de insolventa pentru firmele cu profil turistic noi deschise???Stiati ca societatile de asigurari nu acorda aceasta polita firmelor noi fiindca au instructiuni sa nu o faca? Prin acest fel pe piata se mentine monopolul si se impiedica concurenta. Daca mint asi dori sa ma contrazica oricine imi poate dovedi cu acte contrariul fiindca si eu pot cu acte sa demonstrez acest lucru.

Jos palaria!!! a spus: (mai 8th, 2014 at 13:27 )

Cristian Preda s-a născut la data de 26 octombrie 1966, în orașul București. A absolvit, ca șef de promoție, cursurile Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, în anul 1991. În același an a obținut un D.E.A. (diplomă de studii aprofundate) în istoria filosofiei la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, obținând calificativul „foarte bine”.

El a continuat să se perfecționeze și după terminarea facultății, urmând după anul 1989 stagii de cercetare masterală, doctorală și postdoctorală finanțate de Guvernul Francez, Programul Erasmus, Agence Universitaire de la Francophonie și New Europe College. În anul 1998, a obținut titlul științific de doctor în științe politice la „Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales” din Paris cu mențiunea “summa cum laude, cu felicitările juriului în unanimitate”.

Am cu ce!!! a spus: (mai 8th, 2014 at 13:30 )

Ordine și distincții:
„Serviciul credincios” – Comandor (România), (2000); din 2005, numit în Consiliul de onoare al Ordinului.
„Ordinul Léopold” – Ofițer (Belgia), (2008);
„Legiunea de Onoare” – Ofițer (Franța), (2009);
„Steaua României” – Cavaler (România), (2009);
„Ordinul Coroanei” – Mare ofițer (Belgia), (2009);

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale

Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!

„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor anticipate. El a mai afirmat că USR nu va vota un guvern girat de PSD. Într-o primă reacţie după ce Guvernul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu a obţinut voturile de învestitură, Dominic Fritz a vorbit de necesitatea alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar și lider de parteneriat, împreună cu Fundația „Centrul de Afaceri și Meserii EUROTRAINING” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea, în calitate de parteneri, anunță finalizarea proiectului „ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în regiunea Vest și Sud-Est”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul ECOTECH se încheie cu rezultate peste țintele asumate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.