Din toamna, la matineu: ACS Poli a retrogradat!

Un singur an: atât a durat aventura prin prima ligă a echipei „nășite” de primarul Nicolae Robu. ACS Poli a câștigat ultimul meci, în fața Concordiei Chiajna, dar a retrogradat, după ce FC Brașov a egalat la Mediaș, cu un sfert de oră înainte de final.

brasov poli

ACS Poli n-a fost în stare să-și rezolve din timp problema rămânerii în Liga I și a sperat la o minune în ultimul moment. Cea din urmă etapă a ediţiei 2013-2014 a adus în prim-plan o luptă nemaivăzută pentru salvarea, cu cinci echipe despărţite de trei puncte. Timișorenii erau obligați să câștige, dar depindeau și de jocul rezultatelor. Practic, era nevoie ca Viitorul Constanța să nu câștige în partida cu Ceahlăul Piatra-Neamț sau ca meciul dintre Gaz Metan Mediaș și FC Brașov să nu se termine la egalitate. Din nefericire pentru proiectul fotbalistic al primarului Nicolae Robu, Viitorul a bătut Ceahlăul, iar Brașovul a egalat la Mediaș în minutul 77. În aceste condiții, victoria cu 1-0 în fața Concordiei Chiajna, prin golul lui Bărbuț, reușit în minutul 48, n-a mai avut nicio importanță, în afară de statistică. Cu 38 de puncte, ACS Poli ia, alături de Săgeata Năvodari și Corona Brașov, drumul ligii secunde. Acum o săptămână, primarul Robu recunoștea cu jumătate de gură că nu crede că echipa sa favorită va reuși să se salveze de la retrogradare. Edilul acuza însă tot felul de aranjamente din Liga I. „Toată ziua erau înjurați Mitică și Mircea Sandu, ei au plecat, dar niciodată nu s-a întâmplat ca acum. Nu-i regret, nu e vorba de asta. (…) Atâtea inconsecvențe nu s-au întâmplat niciodată, fiindcă despre asta este vorba. Sunt inconsecvențe în prestațiile echipelor și în rezultate, dincolo de decizii dubioase, uneori chiar flagrante ale unor arbitri, care te fac să nu mai crezi în acest campionat”, spunea edilul. Întrebat ce se va întâmpla cu echipa în liga secundă, Robu afirma că și „Sisif a pornit de jos”. În ultimii doi ani, Consiliul Local Timișoara a băgat în „Sisiful” lui Robu nu mai puțin de 14 milioane de lei. Iar șansa de a rămâne în Liga I nu s-a pierdut în ultimele etape, ci pe întreg parcursul sezonului, în condițiile în care la club nimeni nu și-a asumat răspunderea pentru transferurile proaste și cantonamentele nereușite. Acum, rămâne de văzut cine va trage ponoasele.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

23 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 21st, 2014 at 23:31 )

DUPĂ CÎTE BLATURI SAU FĂCUT ERA NORMAL!BRAVO POLI TIMIȘOARA MĂCAR AM JUCAT CU DEMNITATE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

antirob a spus: (mai 21st, 2014 at 23:33 )

este!!!

body a spus: (mai 21st, 2014 at 23:43 )

Rezultate asteptate,dar nu azi s-a pierdut locul din prima liga.
Vinovati sunt jucatorii si staful tehnic pentru prestatiile din meciurile cu Corona,Otelul etc si mai ales de la meciul cu Piatra Neamt in care au fost de toata jena pt atitudinea lor la un meci atat de important.
Dar principalul vinovat este Robu,de la ziaristi,la multimea celor care scriu pe diverse forumuri in care toti ii spuneau sa ii dea afara pe toti din conducerea clubului care nu sunt decat niste sugative din banii publici nu a facut nimica.Daca lua aceste masuri in pauza de iarna nu se ajungea aici.
Toti acestia trebuie dati in judecata pentru NEGLIJENTA IN SERVICIU,doar vorbim de banii orasului si trebuie toti sa raspunda in ce mod i-au cheltuit.

Bucurati-va "presari"! a spus: (mai 21st, 2014 at 23:45 )

de la anul va sta lumea la coada de la ora 5 dimineata sa va citeasca! Acum ca nu mai exista POLI veti avea niste subiecte,nu citite ci pur si simplu inghitite de timisoreni!

nicolae a spus: (mai 21st, 2014 at 23:48 )

Acum sa raspunda Robu ptr banii aruncati aiurea in acest club de morti,care doar a supt din banii orasului aiurea,si uite unde sa ajuns…
Mie rusine ca sunt timisorean dupa seara asta,sa aud in mass media cum Timofte si Alexa acuza pe Mediasul si Brasovul de blat,in loc sa discute de ce nu au castigat acasa cu Ceahlaul,Corona si multe alte aruncate pe geam.
Aici ar trebui sa apara DNA,sa verifice unde sau dus banii luati din spitalele timisorene,unde sunt conditii de toata jena,ca banii sa ajunga la alde Velcea,Sunda,Visan,Rosemblum,Musat….Ce jeguri de oameni,orasul asta in veci nu va avea o echipa demna…ca e locuita de oameni fara coloana vertebrala.Nu se da bani la rugby,handbal,baschet…si se dau banii la jegurile astea,pentru ce????
Rusine Timisoara!

nelu a spus: (mai 22nd, 2014 at 00:01 )

Degeaba dam vina pe blaturi,daca se castigau cel putin doua meciuri cu echipe implicate direct la retrogradare nu se ajungea aici,are dreptate Dan echipa e total nepregatita vina cui?oare Robu si pupila lui Velcea nu au nici o vina,sa nu mai amintim de restul parazitilor din preajma echipei.Noi o sa ramanem mereu cu ochi in soare cu pantaloni rupti pe undeva ,dar orgoliosi si maindrii ca santem banateni.Avea dreptate miticul Iancu,multi ani de aci inainte nu o sa mai fim ce am fost ,de geaba vrea acest,Robu cu fanteziile lui bolnavicioase,astea or tine pe la Ineu metropola lui de bastina,de, atata poate si de unde nui nici D-zeu nu cere.

adica a spus: (mai 22nd, 2014 at 01:15 )

adica recas

SAM a spus: (mai 22nd, 2014 at 06:41 )

prima strutocamila e ko cu multi calareti in carca si provizii limitate a ratacit drumul spre mecca … cealalta stutocamila asteapta un plisc de apa vie de la cocos pt a nu rata intalnirea cu uta batrana domna iar noi cei ce tinem doar cu poli putem dormi mai linistiti decat acum cativa ani atunci aveam echipa acum avem licenta..traiasca liga 1, liga insolventilor

debanat.ro a spus: (mai 22nd, 2014 at 09:02 )

Vorba ardeleanului : „no ma bradule, acu cine ce plm o sa ne mai citeasca?”

@adica a spus: (mai 22nd, 2014 at 09:09 )

Adica o echipa a timisoarei este a timisoarei, iar tu esti un cretin! Druckeri ASU nu o sa pricepeti niciodata ca pe omul de rand nu-l intereseaza filozofiile vastre de 2 parale ci el vrea sa mearga la fotbal si sa vada o echipa care face performanta! Vrea sa mearga la stadion si sa plece acasa bucuros ca echipa sa a batut cea mai tare echipa din campionat! Asta e ce-i lipseste lui Poli! Performanta! De aia nu vin decat putini oameni la stadion ! Si e firesc ! Treaba cu Recasul a fost lansata si adoptata de catre niste cretini care nu inteleg ca fotbalul se joaca pe stadion si ca o echipa a timisoarei este a timisoarei si timisorenii adevarati au datoria morala sa o sustina ca e a lor!

Dolga a spus: (mai 22nd, 2014 at 09:41 )

Pai cum sa nu retrogradezi. Cu oameni gen musat, bungau, Jackie, bine ca am scăpat de rosenblum. Afara toți dl Timofte, ce caută pe la club fiul lui musat, bungau, Jackie, chiar si musat senior. Pai musat e mai tot timpul turmentat…. Si i-l mai tine si pe fiul sau atirnat, deh sa ia si el un salar bun…vreo 2000 RON. Ajunge domnilor cu nepotismele, Maier e pus pe pile de Grindeanu, bungau face umbra pamântului pe bani buni, la echipa sint vreo 3 antrenori doar pe statele de plata. Afaraaaaa. Timofte si alexa, doar ei, Aduceti oameni devotati cărora le place. Uite, Micsa, Aduceti-l înapoi. Afara cu lichelele. Dl robu, nu stati cu miinile in sân.

volga a spus: (mai 22nd, 2014 at 10:21 )

micsa s-ar potrivii mai bine in actuala echipa

Nicolae R. a spus: (mai 22nd, 2014 at 11:07 )

Iusty, esti o balena mincinoasa, sa faci bine sa-mi aduci inapoi autorizatiile pentru taxi. Si cele 100 de tiruri cu saorme!!!

ady a spus: (mai 22nd, 2014 at 11:29 )

Echipa orasului de cinci stele Chiajna are echipa in prima liga,echipa comunei Timisoara a retrogradat.Halal conducere.

poli a spus: (mai 22nd, 2014 at 12:49 )

ati behait ca se dau bani la poli cand era iancu. atunci jucam in europa cu stadionul plin. acum? bani de jucarii pt aerianul pletos, infantil.

drucker a spus: (mai 22nd, 2014 at 13:02 )

Inevitabilul s-a intamplat .

Armata de pensionari , drojdieri , lingai , incompetenti numiti politic, pe prietenii , si nepotisme au ingropat clubul asa cum a prevazut toata lumea .
NU mai vrem ca acest club finantat din banii nostrii sa porneasca din nou la drum cu Bungau , Jackie, Musat , Musat jr, Velcea , Mayer etc.
Pana cand ei NU vor disparea , clubul asta nu va avea niciodata mai mult de 300 de spectatori.

Nu mai irositi banii timisorenilor,AJUNGE !

Alungati monstruletii din clubul vostru !

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 22nd, 2014 at 13:16 )

TIM -ALEXA -STAFULL OUT -UN ANTERIOR NOU ȘI LA ANUL ÎNAPOI ÎN LIGA1!ANUL ĂSTA S -A CĂZUT DIN CAUZA BLATURILOR CU 38 P FĂRĂ BLATURI SE PUTEA RĂMÎNE ÎN LIGA1 LEJER!DAR SE PARE CĂ TIMIȘOARA NU SE DESCURCĂ! ȘI AICIINTERVIN SȘI SPUN MECIURILE TRATATE CU UȘURINȚĂ ASTA ESTE VINA NR 2 !3 ANTRENORI ȘI STAFULL ACS POLI TIMIȘOARA ESTE VARZĂ!4 JUCĂTORI AU FOST LÂBARI ÎN LOC SĂ PUNĂ SUFLETUL LA MECI ZICI CĂ AU IEȘIT LA PĂSCUT!6 TREBUIA SĂ LI SE TAIE DIN SALARII MĂCAR SĂ-I BAGE ÎN PRIZĂ!7 ROBU DU TE DRACU EȘTI PROST. ȚI -AM SPUS DIN RETUR AM ȘTIUT CA VOR FI BLATURI PREGĂTIȚI-VĂ BĂIEȚI DAR ASTA ESTE ROMÂNIA -TIMIȘOARA CE SĂ VORBEASCĂ CINEVA CEVA VOI FACEȚI CE VREȚI! ACUM ÎNAPOI ÎN GUNOI! ȘI ȚINE MINCE ROBU ȘI ALȚI CIOFLINGARI TIMIȘOARA NU MAI ARE DEMNITATEA DE O DATĂ ȘI FĂRĂ UN INVESTITOR ANTRENOR ȘI STAFF SERIOS NU SE POATE FACE PERFORMANȚĂ NICIODATĂ!O SĂ INTRĂM ȘI CĂDEM DIN LIGA1 DE 10 ORI PENTRU CĂ BANATUL SA SCINDAT ȘI SE PARE CĂ DOAR VINITURILE AU RĂMAS ȘI ĂȘTIA NE VORBESC PE LA SPATE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Popa Berca a spus: (mai 22nd, 2014 at 14:07 )

Doamne fereste si ne pazeste de acest ROBu,sa ajunga labutele lui pacatoase pe cele 128.064 actiuni de la aeroportul Traian Vuia!!!

Sorin G. a spus: (mai 22nd, 2014 at 14:10 )

Si ce daca am retrogradat? Hamburg a retrogradat, in trecut Boca Juniors au picat in B, Napoli a fost ani buni in liga secunda, Leeds a fost si in liga a 3-a si exemple mai sunt.
Dar trebuie spus cu parere de rau ca echipa asta nu a meritat sa ramana in prima liga, a jucat cel mai urat fotbal si pt ca majoritatea jucatorilor sunt cel mult mediocri. Asta e adevarul.

ZGABAIA SCANDURICA a spus: (mai 22nd, 2014 at 15:10 )

SA VINA TATA SA MA SALVEZE CA AM RAMAS FARA BANI DE FAINA

george petrescu a spus: (mai 22nd, 2014 at 16:03 )

DomnuleRobu,avem o echipa FANTOMA ,deoarece pe parcursul intregului campionat ea nu a existat decat cu numele.A aparut din neant si tot acolo a ajuns.Nu a avut nici-o reprezentare fiindca toti membrii clubului au fost niste fantome:jucatori penibili fara cea mai elementara tehnica a balonului,antrenori stravezii si limitati si un corp administrativ pe masura. Chiar si spectatorii au fost fantomatici.In aceste conditii nu este de mirare ca aceasta echipa nici nu a existat pentru mass media.Chemati un sobor de preoti ca sa ne scape de cei care ne mai bantuie si poate ca si dumneavoastra ar trebui sa fiti mai realist si sa nu mai credeti in fantome.Timisoara merita altceva iar dumneavoastra aveti OBLIGATIA sa reparati ceea ce s-a gresit.Asta ca sa nu deveniti chiar dumneavostra o viitoare fantoma electorala

anonim a spus: (mai 22nd, 2014 at 16:29 )

Nu-i stress !
Vom face alt POLI pe Bega-n jos, altul mai trainic si mai frumos !

Iusty Umflatu a spus: (mai 23rd, 2014 at 11:50 )

Domnule Nicolae R, nu va suparati, eu am incercat tot posibilul, am facut o echipa de ultrasi pe care o cheama sugestiv PRIMARIA MU, avem si bener, avem si chiloti pe care scrie ROBU si la fiecare gol ne dam toti jos pantalonii si facem coregrafie frumoasa, problema este ca nu au prea dat jucatorii goluri. Deci va rog eu, lasati-mi autorizatiile de taxi ca din asta imi castig eu saorma XXXXXXXL zilnica. Uitati echipajul meu, daca vreti putem merge peste drogheria sa le dam la ciocurile de satanisti
http://thumbs.tele.net/?maxh=1024&maxw=1024&url=http://fatazilei.roon.ro/fata/2856966/2857094.jpg

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.