ACS Poli a inceput bine drumul spre Liga I: 2-0 cu Mioveni

ACS Poli, cu o echipă mult schimbată față de cea cu care a abordat sezonul trecut Liga I, a pornit cu dreptul noul campionat. Jucătorii lui Dan Alexa au câștigat cu 2-0 partida din deplasare, cu Dacia Mioveni, deși au terminat meciul în zece oameni, după eliminarea lui Belu, marcatorul primului gol.

acs poli

Belu și Bărbuț, doi dintre tinerii jucători pe a căror evoluție bună pariază Ioan Timofte, managerul sportiv al lui ACS Poli, au marcat primele două goluri din actualul sezon și au adus pe Bega cele trei puncte puse în joc. Echipa lui Dan Alexa a deschis repede scorul, în minutul 11, prin Belu, și apoi a știut cum să se așeze în teren, astfel încât să nu-și facă singură viața grea. Repriza s-a terminat fără ca vreuna dintre formații să reușească să mai marcheze. Timișorenii au închis tabela în partea a doua a meciului, după ce Bărbuț, proaspăt intrat în teren, a înscris pentru 2-0 în minutul 68. ACS Poli a terminat meciul în inferioritate numerică, după ce, pe final, Belu a primit al doilea galben și, implicit, roșu. Partida a consemnat și debutul în prima echipă al lui Vlad Dragomir, un puști de numai 15 ani! Primarul Nicolae Robu și-a manifestat imediat bucuria pe Facebook: „Mioveni – Poli 0 – 2 !!! Bravooo !!! Super victorie! Felicitări tuturor !!!”. (sursa foto: www.acspoli.ro)

ACS Poli: Pap – Belu, Scutaru, Cânu, Neagu – O. Popescu, Al. Lazăr, Poparadu – Kneeshaw, Carlos Eduardo, Stavric. Au mai jucat: Bărbuț, Popovici, Dragomir.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

din Trivale a spus: (august 30th, 2014 at 23:12 )

doar 3 puncte norocoase, ca daca jucati tot asa, play-outul va paste. hai ASU ! poate ne vedem la anulin acelasi campionat. forza viola.

POLI e JUPANUL a spus: (august 31st, 2014 at 07:43 )

bey asu Ploii mucles ca va asteapta derby-urile cu Cocosul si cu Stiuca! In campionatul vostru de desculti parca-i o fabula!

ino the perfect spirit a spus: (august 31st, 2014 at 13:08 )

ASU PU LY ÎNCĂ NU AȚI DESFIINȚAT ECHIPA!DĂNUȚ LAȚA NU MAI POATE ESTE PREA BĂTRÎN!BRAVO POLI ACS TIMIȘOARA ÎNAPOI ÎN LIGA1 ACOLO VĂ ESTE LOCUL!YESSSSSSSS!

POLI suntem cu totii a spus: (august 30th, 2014 at 23:48 )

POLI suntem cu totii si stra-strabunicii si stra-stranepotii!

POLI e JUPANUL a spus: (august 31st, 2014 at 00:17 )

sa se stie inca din prima etapa cine e JUPANUL !

pif a spus: (august 31st, 2014 at 14:03 )

dupa cite inteleg jocul nostru a fost pragmatic, dupa cunoscuta definitie a lui Velcea. n-am jucat mare lucru dar am dat doua goluri, deocamdata e bine si asa. in Liga 2 cu lotul asta merge, dar in Liga 1 nu poti juca asa daca vrei sa nu retrogradezi, cum am vazut anul trecut. Sper ca asta ii e clar si lui Alexa si lui Timofte. inseamna ca mai trebuie lucrat la lot si la joc si primarul sa-si mai deschida punga si nu sa ne bombardeze doar cu Bravo Poli ca asta am mai vazut-o. anul trecut el a fost principalul vinovat pentru retrogradarea echipei. din pacate, organizare proasta si banii putini dati de el au retrogradat echipa. concluziile din ultima retrogradare trebuiesc trase si treaba trebuie facuta de data asta mai bine. acum mai e un an intreg pentru a cladi o echipa, se pare ca asta se si incearca, carpe diem.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.