Modificarea legii zilierilor

La doi ani de la intrarea în vigoare a legii care reglementează munca desfășurată de persoanele angajate ca zilieri, realitățile practice au dovedit că se impune modificarea reglementărilor actuale, fapt care a fost într-o oarecare măsură concretizat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 277/2013 privind modificarea și completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.

ciocan

Legea nr. 277/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 661 din data de 29.10.2013.

Principalele modificări

Extinderea noțiunii de beneficiar

Dacă, potrivit reglementarii anterioare, beneficiarii lucrărilor desfășurate de zileri puteau fi doar persoanele juridice, noua reglementare extinde sfera de aplicare și în cazul persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate (PFA) și întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale sau al întreprinderii familiale.

Specificarea caracterului „ocazional” al activității necalificate prestate de zilieri

Reglementarea mai riguroasă în ceea ce privește munca minorilor

Noua reglementare aduce o serie de modificări prin care se urmărește o protecție mai sporită a muncii desfășurate de zilierii minori, modificări care sunt într-o oarecare măsură similare cu cele prevăzute de Codul Muncii cu privire la munca minorilor în baza unui contract de muncă, după cum urmează:
– durata maximă de lucru în cazul minorului ziler este de 30 de ore pe săptămână
– zilierul minor nu va efectua activitate în timpul nopții
– între 15 si 16 ani, minorul va putea presta activități necalificate cu caracter ocazional numai cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, pentru activități potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele sale, dacă nu îi sunt periclitate dezvoltarea și sănătatea personală.

Modificări cu privire la plata remunerației

Legea nr. 277/2013 introduce posibilitatea ca plata remunerației datorată zilierului să se poata realiza nu numai la sfârșitul fiecărei zile de lucru, dar și la sfârșitul perioadei activității, însă numai în baza acordului scris al părților.

Introducerea Registrului de evidență al zilierilor în formă electronică

Transmiterea către inspectoratul teritorial de muncă a extrasului Registrului de evidență al zilierilor se va putea face de acum încolo și pe suport electronic. Modelul registrului electronic de evidență a zilierilor și modalitatea de completare se aprobă prin ordin al ministrului Muncii, Familiei, Protecției sociale și persoanelor vârstnice.

Utilizarea fișelor de instruire colectivă prevăzute de legea securității și sănătății în muncă

Instruirea zilnică a zilierului cu privire la activitatea pe care urmează s-o presteze, riscurile și pericolele la care poate fi expus și cu privire la drepturile sale se va consemna în fișa de instruire colectivă, conform modelului prevăzut în anexa 12 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă.

Limitarea utilizării zilierilor cu privire la anumite activități

Activitățile de manipulare de mărfuri și activitățile de curățenie și întreținere pot fi prestate de zilieri numai în domeniile de activitate agricultură; vânătoare și pescuit; silvicultură, exclusiv exploatări forestiere; piscicultură și acvacultură; pomicultură și viticultură; apicultură; zootehnie; spectacole, producții cinematografice și audiovizuale, publicitate, activități cu caracter cultural; manipulări de mărfuri.

Se introduc sancţiuni contravenţionale pentru beneficiarul care nu pune la dispozitia zilierului echipament de protecție și mijloacele tehnice necesare desfășurării activității.

Mai multe informații pe teme juridice găsiți aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale

Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Conducerea RETIM a luat mai multe măsuri cu implementare imediată, după ce unii angajaţi au intrat în grevă

Luând în considerare întreruperea nejustificată a activității de către unii angajați ai Secției de Salubrizare 1 a societății RETIM, care în ultima săptămână fie nu au lucrat, fie nu au respectat programul de colectare a deșeurilor, conducerea companiei a luat unele măsuri. Deși nu au fost respectate procedurile legale și exista un contract colectiv de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea RETIM a luat mai multe măsuri cu implementare imediată, după ce unii angajaţi au intrat în grevă
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
Timișoara devine, sâmbătă și duminică, punctul principal de atracție al chinologiei românești. La Muzeul Satului Bănățean, în organizarea Asociației Chinologice Române a județului Timiș, au loc mai multe concursuri de frumusețe, la care vor participa câini din 146 de rase. Cele două zile vor fi pline de evenimente. Orarul în care acestea au loc este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Satului Bănățean au loc, sâmbătă și duminică, mai multe expoziții de frumusețe chinologice
Stadionul Lego, pe care Primăria Timișoara îl ridică în zona Buziașului cu bani de la bugetul local, a ajuns în faza turnării fundațiilor pentru peluza 2. Urmează pregătirea zonei unde va fi tribuna VIP. Primăria a anunțat că s-a ajuns deja în etapa de realizare a fundațiilor tribunelor. În această perioadă, în zona viitoarei peluze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Stadionul Lego, constructorul lucrează la fundațiile uneia dintre peluze și la o tribună/Foto
Primăria Timişora a reuşit să mai recupereze un teren. Acesta era situat în proximitatea pieţei din Badea Cârţan, iar persoana care l-a ocupat ilegal percepea o taxă de parcare, după ce a împrejmuit terenul. Pe terenul recuperat va fi amenajată o parcare, a anunţat primarul Dominic Fritz. “Știți parcarea îngrădită, ”privată”, de lângă piața din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după încă un teren recuperat de municipalitate: “Recuperăm nu doar terenuri, ci și demnitatea orașului”
Luând în considerare întreruperea nejustificată a activității de către unii angajați ai Secției de Salubrizare 1 a societății RETIM, care în ultima săptămână fie nu au lucrat, fie nu au respectat programul de colectare a deșeurilor, conducerea companiei a luat unele măsuri. Deși nu au fost respectate procedurile legale și exista un contract colectiv de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea RETIM a luat mai multe măsuri cu implementare imediată, după ce unii angajaţi au intrat în grevă
UPT face un demers foarte potrivit pentru liceeni şi nu numai, care vor să vadă cum este viaţa de student. Astfel, institutul de învăţământ cu peste 100 de ani de istorie va demara un proiect inovator în următoarea perioadă. Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le șansa de a experimenta viața de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vrei să experimentezi viaţa de student? UPT are reţeta perfectă, o excelentă tabără de „pregătire”, gratuită
Miercuri, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În fapt, chiar miercuri, polițiștii au fost sesizați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Găinar” prins, după mai multe „lovituri”
Consiliul Local Timișoara a acordat, joi, ștrandul Termal celor de la societatea Horticultura, care aparține primăriei. Transferul se face sub forma delegării gestiunii prin atribuire directa a  activităților necesare  întreținerii și exploatării, fără organizarea unei licitații în vederea găsirii unei firme care să preia această funcție. Deocamdată, cei de la Horticultura vor trebui să dea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura primește gestiunea ștrandului Termal pe cinci ani de zile
Consiliul Județean Timiș dorește obținerea titlului de ”Regiune gastronomică europeană” în anul 2028. Instituția a anunțat începerea elaborării dosarului de candidatură. Bidbook-ul proiectului va fi realizat de Caius Ovidiu Merșa, un antropolog culinar și expert în artele culinare. În următoarele două săptămâni, până în 22 mai, persoanele interesate pot contribui la documentul care va prezenta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș lansează pregătirea dosarului pentru obținerea titlului de Regiune gastronomică europeană pentru Banat
Top