River Deck, tot mai aproape de demolare

Terasă şi restaurant ziua, club noaptea, River Deck este una dintre cele mai spectaculoase locaţii de profil din Timişoara. Clubul este însă la un pas să cadă sub lama buldozerului. Asta, după ce primarul Gheorghe Ciuhandu a semnat referatul care precede dispoziţia de demolare.

River Deck are climatizare de exterior şi încălzitoare de terasă, graţie unei investiţii care, în total, depăşeşte 150.000 de euro. Clubul a fost deschis în 2006, la limita legii, în incinta bazei de caiac a CSŞ1 Timişoara. Terenul, de circa 500 de metri pătraţi, a fost închiriat, până în 2010, pentru 300 de euro lunar. Noul contract a dublat chiria. Deşi funcţionează doar câteva luni pe an, River Deck plăteşte şi în lunile fără activitate. „Am deschis proces Primăriei Timişoara în urmă cu două săptămâni pentru terenul bazei de caiac. Ca parteneri în proces sunt Ministerul Educaţiei şi al Finanţelor. Este terenul statului, dar de interes naţional, ţine de Ministerul Educaţiei. Primăria nu avea voie nici să dezmembreze trotuarele din faţa bazei fără acordul ministerului. Contractul cu River Deck este extrem de profitabil pentru noi. Primim 600 de euro timp de 12 luni, ne este organizat un concurs de caiac şi avem şi pază la bază. Nu ştiu cum ne descurcam fără ei”, spune Tamara Savu, directorul CSŞ1 Timişoara.

Primăria pregăteşte licitaţie

Primarul Gheorghe Ciuhandu spune că nu mai e cale de întors. „Am semnat marţi referatul pe baza căruia se va face dispoziţia de demolare pentru River Deck. Nu puteam continua în acest fel. Conform Cărţii Funciare, clubul este pe domeniul public. Voi emite dispoziţia de demolare, putem să ne judecăm cât vor, nu au nicio şansă. Situaţia de la River Deck a apărut când am studiat CF-urile de-a lungul malurilor Begăi”, a declarat Ciuhandu.
Radu Hambaraş, administratorul de la River Deck, a glumit iniţial. „Când o să ne demoleze, tot pe 10 mai? Nu s-a stabilit încă data demolării? Avem suspans înseamnă… Am aşteptat în 10 mai să ne demoleze, acum să aşteptăm pe 10 iunie?”, a spus Hambaraş. „Acum doi ani s-a făcut Planul Urbanistic Zonal al malurilor Begăi. Startul acestui plan a fost dat pe terasă la River Deck. Au fost atunci arhitectul şef şi profesori importanţi de la Arhitectură. Practic, River Deck este un model pentru acest PUZ. River Deck nu violentează cu nimic malurile Begăi, din contră, le dă valoare şi a fost ales ca model pentru ce se construieşte în continuare. Cei care vor să ne dărâme nu ştiu că este cea mai frumoasă terasă de pe malul Begăi”, a completat el.
În 12 mai, reprezentanţii direcţiilor de patrimoniu, juridic şi urbanism din PMT au decis că, până pe 10 iunie, data când expiră contractul de închiriere între River Deck şi CSŞ 1 Timişoara, nu se mai poate face nimic pentru intrarea în legalitate. Primăria va cere evacuarea chiriaşului şi va trece la demolarea construcţiilor ridicate ilegal, fără autorizaţie de construcţie. Ulterior, terenul va fi scos la licitaţie. (sursa foto: thankyou.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (iunie 2nd, 2011 at 18:09 )

platesti daca nu esti legal. i50 de mii de euro… mare vrajeala. sa ne arate acest presupus investitor cat a scos din buzunarele lui, din conturile lui. facem pariu ca nici un sfant?

coco a spus: (iunie 2nd, 2011 at 18:38 )

na ca nu mai aveti nevoie de autorizatie de la DSV pemtru mancarea ce o serviti in timpul zilei pe terasa, patiserie sau ce-o mai fi cosmelia voastra.

balena a spus: (iunie 3rd, 2011 at 07:38 )

cine vine? vine lama! si va rade! asa va trebuie, pentru ca nu ati stiut sa intratiin legalitate si ati sfidat orice autoritate.

TM a spus: (iunie 3rd, 2011 at 13:45 )

…comentariile de mai sus sunte jenante …daca ar fi fost afacerea voastra erati mucles…papagalilor. Este adevarat ca nu e corect sa deti asa ceva fara autorizatie, dar in acelasi timp nu e corect sa nu primesti, cand vrei sa investeti. Primaria ar trebui sa sustina orice investitor…dar cum gastele din PMT nu stiu decat sa fure …nu mai ai ce sa discuti! Nu sunt un mega-fan al acestei terase, nu sunt des acolo, dar e suprba !!!

timisoara oras de "vis" a spus: (iunie 3rd, 2011 at 13:46 )

…comentariile de mai sus sunte jenante …daca ar fi fost afacerea voastra erati mucles…papagalilor. Este adevarat ca nu e corect sa deti asa ceva fara autorizatie, dar in acelasi timp nu e corect sa nu primesti, cand vrei sa investeti. Primaria ar trebui sa sustina orice investitor…dar cum gastele din PMT nu stiu decat sa fure …nu mai ai ce sa discuti! Nu sunt un mega-fan al acestei terase, nu sunt des acolo, dar e suprba !!!

boca a spus: (iunie 3rd, 2011 at 16:45 )

da, terasa e foarte misto. nu are nimeni de obiectat, numai ca faza cu investitorul e ametitoare. cati angajati are acolo cu carte de munca? 3, 5… poate nici atatia. investitor esti atunci cand investesti pe tarlaua ta. sau daca nu, daca primesti de la stat, primarie etc, sa investesti corespunzator. nu intr-o spelunca spectaculoasa.

lemnaru a spus: (iunie 3rd, 2011 at 17:38 )

investitorul lui peste. poate ne povesteste doamna tamara savu cum a pus la cale smenul.

notarita a spus: (iunie 4th, 2011 at 13:46 )

Domnu SECRETAr COJOCAR o luvat problema in…mana si-o s-o rezolve in favoarea tinerilor. bravo, asa conducator avem nevoie. timisoreni nu uitatz asta la alegerea primarului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Dominic Fritz a decis că e timpul ca viceprimarul său liberal să treacă efectiv la ascuțit creioane. Domeniul atât de drag lui Cosmin Tabără, cel al proiectelor de baze sportive, nu va mai fi în subordinea acestuia. Decizie dură a primarului Fritz în domeniul distribuirii responsabilităților spre viceprimari. După o primă tură de ”deposedare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Cosmin Tabără, trimis la ascuțit creioane, după ce rămâne și fără bazele sportive
PSD Timiș atacă Alianța Dreapta Unită și spun că liderii locali ai acesteia folosesc circul ieșit, vineri noaptea, la ora 0, în Piața Unirii odată cu lansarea campaniei electorale. Acolo, reprezentanții Alianței, conduși de Dominic Fritz, când s-au contract cu cei ai AUR, veniți, surprinzător, exact în același loc și la aceiași oră pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis solicită sancționarea grupurilor politice ale Alianței Dreapta Unită și ai AUR pentru circul de joi noaptea, din Piața Unirii
Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Duminică, 12 mai, în intervalul orar 08:30 – 14:00, va avea loc evenimentul sportiv “Timotion – Timișoara se mișcă”. Cu această ocazie, circulația rutieră va fi închisă pe sectorul cuprins între Bulevardul. I.C Brătianu – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Strada J.H. Pestalozzi. Circulația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timotion modifică, duminică, traseele unor mijloace de transport ale STPT
De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Companiile Rețele Electrice continuă instalarea de contoare inteligente, cu scopul de a le pune la dispoziție cienților o infrastructură mai rezilientă și flexibilă, sporind în același timp eficiența operațională. Astfel, până la finalul anului 2024, numărul total de contoare inteligente instalate de cele trei companii Rețele Electrice va ajunge la aproximativ 1,7 milioane, cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jumătate dintre clienții Rețele Electrice Banat vor avea instalate contoare de energie inteligente
Top