Parafrazându-l pe preşedintele în exerciţiu, nu pot să nu mă minunez de blestemul ce-a căzut pe greabănul doctrinarului de dreapta, pus în situaţia să aleagă între nişte catastrofe politice personajul care să reconstruiască alternativa la USL. Alternativa la USL ca uniune, alternativa la PSD, ca partid de stânga, şi chiar o alternativă la PNL, formaţiunea care deşi s-ar oferi oricând să umple golul din zona dreptei, n-are astăzi nicio treabă cu fenomenul.
Pentru şefia partidului la democrat-liberali se bat sâmbătă, cu şanse, două personaje pentru care misiunea dată de propriul electorat este, în mod evident, prea apăsătoare şi complicată. Senatorul de Timiş Vasile Blaga şi deputatul de Roman Elena Udrea. E ca şi cum ai avea de ales să te opereze la prostată dr. Ciomu şi dr. Ponta. Monica Macovei, aşa „procuror comunist” cum a fost ea, nu are nicio şansă la reconstrucţia partidului, lăsând satisfacţia îngropării lui celorlalţi doi „favoriţi”.
Aşa lăudat şi recomandat de tot spectrul politic pentru calităţile sale de om de dialog, Vasile Blaga n-are cum să ducă PDL mai sus de statutul de „partid balama”, adică un fel de UNPR sau PPDD cu care şmecherii mai bine plasaţi să-şi facă majorităţile, contra cost, evident. Şi în situaţia în care Elena Udrea ar juca doar un rol de administrator al PDL până la reîntoarcerea lui Traian Băsescu, coagularea dreptei sub pumnul „marinarului” nu-ţi oferă în niciun fel acel optimism tonic de care are nevoie România pentru o reechilibare politică.
Şi nu pentru că Băse ar avea prea multe păcate (mai multe decât lucrurile bune văzute doar din afară), ci pentru că uzura ultimului mandat preşedinţial l-a făcut indezirabil comparativ cu prof. Dan Voiculescu, turnător ordinar la Securitate, dar foarte iubit de un electorat tot mai imatur şi profund iraţional.
Blestemul lipsei de soluţii în zona dreptei româneşti mai are un reper: Aurelian Pavelescu, preşedintele PNŢCD. Cireaşa de pe o colivă tot mai puţin metaforică a venit din zona unde scorul electoral se adună cu zecimale. Puşi temeinic pe unificarea dreptei, Forţa Civică a ex-premierului M.R. Ungureanu şi PNŢCD-ul lui Pavelescu au pus de-o alianţă, dar nu orice alianţă, ci Alianţa pentru Dreptate de Adevăr – D.A., semn că pentru cei cu două procente în sondaje e bun şi segmentul nostalgicilor ascunşi după un brand prăfuit.
În situaţia asta, ce i-ar mai rămâne alegătorului de dreapta, aşa năuc cum e el? Un Mihai Neamţu care să adune la luptă tineretul de prin cluburi? Vise erotice! Să crească MRU mare? Categoric, ar dura prea mult. Dar dacă Ponta bagă PSD şi-n Partidul Popular European şi se apucă să ia nişte măsuri de dreapta, de se omoară liberalii să-l voteze la două mâini? Ştiu, sună apocaliptic, dar nu departe de adevăr. Rămâne soluţia Tăriceanu, după ce social-democraţia va câştiga alegerile prezidenţiale din 2014, iar pe Crin Antonescu îl vor abandona toţi lingăii din partid.
Comentarii prin facebook