Ca sa scape de „acvariu”, primaria a tepuit ADP

În goana nebună de a-şi respecta promisiunea electorală privind demolarea „acvariului” din centru Timişoarei, primarul Nicolae Robu a trecut peste orice. Deși iniţial s-a spus că cele trei spaţii cedate în schimbul „acvariului” nu valorează mare lucru, totul a fost doar o cacealma. Primăria şi-a bătut joc de investiţia făcută de societatea din subordine, ADP, în Piaţa 700.

Terenul din Piaţa 700 are 1.253 de metri pătraţi şi este de două ori mai mic decât celelalte două terenuri oferite de municipalitate patronilor fostului „acvariu” din Piaţa Operei. Cu puțin timp înainte de a fi perfectat schimbul, ADP amenajase aici, la insistențele primarului Nicolae Robu, o parcare cu bariere. Lucrările au costat două miliarde de lei vechi, dar, după numai două luni, ADP a fost nevoită să renunţe la acest teren fără nicio compensație. Liviu Barbu, încă directorul ADP, aflat în prag de pensionare, nu se sfiește să spună acum lucrurilor pe nume.

„Problema terenului din Piaţa 700 cedat de primărie contra terenului de la «acvariu» s-a rezolvat parţial. Adică noi am rămas cu paguba. Robu a insistat să facem investiţii acolo. Eu voiam să mai aşteptăm. Au scos însă hotărâre de consiliu local să facem parcare cu bariere. Am cheltuit două miliarde, a funcţionat două luni, după care ne-au spus să ne luăm bulendrele, că trebuie s-o dea la schimb cu «acvariul». Eu nu am fost de acord să cedăm concesiunea. Nu am vrut să semnez. Am trimis-o la acţionariat, că de acolo a plecat tot circul”, spune Liviu Barbu.

Conducerea Primăriei Timişoara a susţinut, la acea vreme, că investiţia poate fi recuperată prin vinderea barierei şi a sistemelor de acolo. Acestea zac însă și acum în depozitele ADP. „Primăria ne-a spus că lucările pe care le-am făcut, drumuri şi partea de instalaţii le decontează, dar bariera şi tot sistemul să le vând. Cui să le vând? Aşa că am rămas cu o pierdere de un miliard. Toate sunt în magazie. Au pus carul înaintea boilor şi a ieşit o dandana. Acum chiar nu mă mai interesează”, ne-a mai spus Liviu Barbu, directorul ADP.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

leo a spus: (iunie 19th, 2013 at 15:45 )

Ha-ha ce tigan este Robu asta si se da mare crai

Caro a spus: (iunie 19th, 2013 at 16:12 )

dar cum a primit domnul spatiul acolo nu spune…cati bani a decartat pentru spatiul din buricul targului?

Ioan Savu a spus: (iunie 19th, 2013 at 19:57 )

Protestez impotriva Primariei Timisoara si a Politiei (sau Politiilor) din Timisoara pentru dreptul meu de a merge pe jos prin Timisoara:

1. Cainii vagabonzi fac ravagii prin oras si nici un spital din Timisoara nu are vaccin antirabic !!! Trebuie sa mergi la Szeged, ca o cunostinta recent, pentru vaccin antirabic. Sunt peste tot si foarte agresivi din cauza caldurii. Ce se face cu banii din taxele noastre ??

2. Cainii cu stapani inconstienti si nebuni care umbla cu rotweilleri, pitbulli, boxeri, caini lup etc. pe strada si-n parcuri, chiar si-n tramvaie (!!), fara botnita !!! Am avut conflicte cu astfel de nebuni care pun in pericol viata noastra si a copiiilor si era sa iau si bataie daca nu erau martori de fata.

3. Cersetorii agresivi din fata magazinului Lidl de pe Calea Torontalului care te sacaie la iesirea din magazin si te injura daca nu le dai bani. Inclusiv a celor din fata bancilor (vechiului Etti) de pe Calea Torontaului. Si a celor din tramvaie, unde o calatorie a devenit o aventura din cauza cantaretilor la acordeon, a hotilor din buzunare si din posete si a cersetorilor de toate varstele si rasele.

4. Trecerea unei starzi, pe zebra, a devenit o aventura datorita soferilor si soferitelor de tot felul, nervosi si agresivi care nu dau prioritate la pietoni si-i mai si injura daca nu trec asa de repede cum vor ei, (adica in zbor). Motociclisti nebuni merg cu viteza mare printre masini sau fac acrobatii intr-o roata. Este suficient sa stea cineva jumatate de ora pe Calea Torontalului sau langa Parcul Botanic si va vedea zeci de incalcari ale legii.

5. Dar, nu se vede niciodata vreun politist prin preajma. Ce fac baietii? Stau la umbra? Numai cand vine vreun stab prin oras atunci ies sa dirijeze circulatia. Iar daca chemi vreun politai atunci pe tine te iau la rost in loc sa rezolve problema.

6. Orasul este plin de praf, peste tot, si miros de cauciuc in anumite zone. Il strabat zilnic si merg cam 3 ore zilnic prin el. Pot sa scriu o carte cu cate porcarii si ilegalitati vad la tot pasul.

7. Zona centrala si Piata Unirii sunt un pericol public, din cladiri cad bucati de tencuiala. In fata mea, la 5 metri, o bucata mare a cazut langa un om care trecea pe langa Lido (Sediul Politehnicii !!), acuma vreo cateva saptamani. Langa calcaie, a avut mare noroc.

Ce se face cu banii platiti de noi la primarie? Toti cei din primarie si politistii la fel, traiesc din taxele si impozitele noastre. Si traiesc bine, chiar foarte bine multi din ei. Poate aici e cauza, noi ne platim constiincios taxele iar ei le consuma linistiti la umbra si-n vilele lor.

Paul a spus: (iunie 19th, 2013 at 22:06 )

Oameni buni el afacut ce a zis, fiti bucurosi ca a scapat de acvariu si acuma nu este bine ? Vai de capul vostru oameni buni daca asa ganditi!

Laura a spus: (iunie 20th, 2013 at 00:17 )

Exact! A facut ce-a spus…ne-a scapat de acel acvariu! Niciodata nu sunteti multumiti de nimica! Urat…

bum a spus: (iunie 20th, 2013 at 09:38 )

De ce nu trebuia dat nimic la schimb pentru acvariu/sau ce afacere am facut:
1. Contractual de concesiune a expirat in 12.07.2012, deci cladirea acvariu trebuia demolata cu mult timp inainte de a fi fost facut acest – pe baza legala. Autorizatia de construire pentru o constructive provizorie se da pe durata de concesiune a terenului. Deci, cladirea a stat in picioare ilegal.
2. PASÁJ, pasaje, s. n. 1. Spațiu amenajat între două rânduri de clădiri sau coridor al unei clădiri așezat la nivelul străzii, pe care trec pietoni sau, rar, vehicule dintr-o stradă în alta; p. gener. loc de trecere. ♦ Porțiune de stradă cu marcaje speciale, folosită ca loc de traversare pentru pietoni. ♦ Încrucișare la niveluri diferite între două sau mai multe căi de circulație rutieră sau între un drum rutier și o cale ferată (conform DEX online). Cum au devenit proprietari pe terenul public? Fostii proprietari au castigat in instanta prin “edificare”, ceea ce presupune ca au avut la dosar autorizatia de construire a pasajului. Pasajul a fost construit de statul roman. Deci, cine era proprietarul de drept?
3. Cele trei terenuri propuse la schimb sunt urmatoarea mega-afacere din Timisoara. Doar unul singur – cel din Calea Bogdanestilor, Balta Verde – are plan urbanistic aprobat prin HCL 286/31.07.2007 cu POT 60% (procent de ocupare teren), CUT 7 (coefficient utilizare teren) si regim de inaltime P+12 etaje (http://www.primariatm.ro/hcl.php?unid=104DC45A013F454EC22572F3001E3090). Un simplu calcul arata asa: pentru 1.000 mp in subsol in Piata Operei dam la schimb 30.000 mp construibili (Hypermarket Metro are suprafata de 11.000 mp). Si asta fara celelalte doua terenuri propuse (din Pta 700 si Calea Lipovei). Matematic: 1.000 mp x 1.500 euro = 1.500.000 euro (pasajul din centru luat din domeniul public). 30.000 mp x 300 euro = 9.000.000 euro (Balta Verde).

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top