Domnu’ Robu, comandam o ploaie pe Facebook?

De-a lungul istoriei omenirii, orice grup social, orice societate s-au bazat pentru funcționalitatea lor pe un set de reguli. Că acestui set i s-a spus legi, norme sociale, cutume etc. nu mai contează. Ele trebuiau respectate de toată lumea, fiindcă altfel se ajungea la anarhie. Inclusiv societățile totalitare aveau setul lor de reguli, evident mai discutabil. În democrații, la stabilirea acestor reguli sau legi contribuia întreaga societate sau o largă parte a societății. În sistemele totalitare, legile sunt făcute de dictatori, ajutați de o camarilă sau o clică de prieteni.

Bun, am făcut această scurtă introducere pentru a ajunge în vara anului 2013. Timișoara. Orașul care și-a depus candidatura la titlul de Capitală Culturală europeană. O instituție din subordinea primăriei, Poliția Locală, stabilește că patru cluburi din oraș nu respectă legea și ar trebui închise. Asta, după mai multe avertizări potrivită cărora aceste cluburi au întrecut măsura în privința zgomotului pe care-l produc. Or, în Timișoara – spre știința primarului Nicolae Robu – mai sunt și oameni care merg la lucru dimineața. E drept, mai puțini de când USL a venit la guvernare, dar mai sunt. Oameni care merită și ei un gram de respect!

În urma sesizării Poliției Locale, viceprimarul Traian Stoia, care-l înlocuia pe primarul plecat în concediu, semnează o dispoziție privind suspendarea activității celor patru cluburi pentru 30 de zile. Până intră și ele în legalitate. O măsură normală și legală. Ce face dl primar Robu de pe plaja din Mamaia? Nemaiputând de grija cocalarilor, pițipoancelor sau dealerilor de „prafuri” care bântuie prin cluburi, dă drumul la un sondaj pentru prietenii de pe Facebook. Nu înainte de-a se autopronunța în favoarea cluburilor. Pe care le vede ca mari plătitoare de taxe și impozite, bașca mari angajatori. (În paranteză fie spus, să meargă la ITM să vadă câți angajați au, iar despre taxe și impozite, probabil numai Robu se face că nu știe că acolo sunt oaze ale evaziunii fiscale.)

Evident, amicii de pe Facebook ai lui Robu sunt de acord cu el și spun că aceste cluburi nu trebuie închise. Spre sfidarea legii. (Iar deschid o paranteză pentru a presupune că, dacă Robu își dădea cu părerea că cluburile trebuiau închise, aceiași prieteni care acum au fost de acord cu deschiderea ar fi vrut închiderea lor.) În consecință, după ce prietenii de Facebook și-au băgat picioarele în lege, Robu a anunțat că va desființa dispoziția lui Stoia. Însă cu aceeași ocazie, va da cu tifla și în niște decizii ale Poliției Locale, instituiție aflată în subordinea lui și care se ocupă cu aplicarea legii. În acest moment, dl Robu are o mare problemă. Ori spune că Poliția Locală și Traian Stoia au dat decizii ilegale, ori își asumă părerea prietenilor de pe Facebook și anunță că i se fâlfâie de legi. C-așa vor prietenii lui! Și aici vreau să mă întorc la introducere, unde arătam în ce societăți legea era făcută de un dictator cu camarila sa.

Pe această logică, aș propune ca primarul să mai facă niște sondaje. De exemplu: „Sunteți de acord ca eu, Nicolae Robu, să fiu numit primar pe viață? Răspundeți cu DA sau NU”. Sau chiar poate rezolva problema cu Traian Băsescu. Ce atâtea referendumuri, când poate să-l schimbe cu ajutorul amicilor de pe Facebook? E o exagerare aici? Nu, e vorba, ca în cazul cluburilor, de o încălcare grosolană a legilor, numai fiindcă Robu și camarila de pe Facebook au vrut asta. Sau, ca să vină în ajutorul agricultorilor care așteaptă o ploaie pentru porumb, poate comanda și niște precipitații. „Sunteți de acord să plouă miercuri? Răspundeți cu DA sau NU.” Că dacă poți să-ți bagi picioarele în legea pământeană, ți le bagi până la capăt și în aia cereascâ.

P.S. Și o veste proastă pentru primar. Pițipoancele și cocalarii pentru care s-a bătut atâta nu prea votează. Că dorm la ora votului, după o noapte de clubbing și în așteptarea celei următoare. A, pardon, dar nu se mai fac alegeri, că vor stabili amicii de pe Facebook că Robu e primar pe viață.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

un TImisoarean a spus: (august 12th, 2013 at 12:42 )

Un ziarist mai prost ca tine rar mi-a fost dat sa citesc! Se vede rautatea si frustrarea din ce scrii! Cred ca esti un fost securist sau comunist inrait ca altfel nu imi imaginez cum poti fi asa un mare idiot!

Tzepu a spus: (august 12th, 2013 at 13:02 )

Bravo, felicitari pentru articol. Cred ca nu isi mai au rost nici un fel de comentarii, eventual pentru a-l felicita pe autorul articolului. Ai spus tot.

postacii portocalii a spus: (august 12th, 2013 at 13:44 )

fraierilor, se vede ca e august si numai noi suntem zilnic la serviciu

@un TImisoarean a spus: (august 12th, 2013 at 13:49 )

esti dovada clara ca orice imbecil se poate exprima in democratie. bravo, tine-o tot asa, dar vezi ca se prind si astia de la site ca temele astea le lansezi de la o institutie de stat unde te-a angajat primarul manky fanky. scarbos!

grigore ureche a spus: (august 12th, 2013 at 15:40 )

de unde stii dumneata, domnule autor al acestui articol, ca aceste cluburi sunt frecventate de cocalari, pitipoance si dealeri de „prafuri”? cat despre faptul ca „mai sunt și oameni care merg la lucru dimineața”, ma indoiesc ca acesti oameni merg sambata si duminica dimineata la lucru. daca ar fi dupa voi, am trai ca intr-un oras de pensionari, singurele cluburi permise ar fi cluburile de sah sau remi.

Florin a spus: (august 12th, 2013 at 16:14 )

Domnule Ardelean, 100 % de acord cu dumneavoastra !

Alex a spus: (august 12th, 2013 at 16:32 )

Cocalari si piţipoance sunt în toată România, astfel că sunt prezenţi inevitabil si în cluburi (în unele mai mult decât în altele). Totuşi, majoriatea nu e formată din ei, ci din tineri care vor să se destindă (mulţi dintre ei după o săptămână grea de lucru în multinaţionalele din oraş, unde media de vârstă a angajaţilor este sub 30 de ani). Sunt de acord că şi oamenii care locuiesc in apropierea cluburilor au dreptul la linişte, dar să închizi un loc ca şi d’arc, unde 90% din timp e muzică doar de fundal, e cam exagerat. Dacă s-ar combate evaziunea (datoria ANAF), cluburile chiar ar fi surse bune de venit. Cred ca masura închiderii va funcţiona oricum ca un mijloc de a-i constrânge sa scada nivelul decibelilor, pentru că acum ştiu ca nu sunt chiar intangibili.

Tzepu a spus: (august 12th, 2013 at 16:49 )

Grigore, sa sti in ca Romanica „democratica’ se lucreaza sambata, uneori chiar program normal si alti mai lucreaza chiar si duminica, chiar si cei care te servesc la club lucreaza, nu cumva sambata si duminica.?

Tzepu a spus: (august 12th, 2013 at 17:03 )

Ideea era sa le mute la marginea orasului, asta e nu este o idee rea.

Dubyn a spus: (august 12th, 2013 at 18:35 )

Robu are deja impresia ca este primar pe viata, insa in 2016 va constata votantii lui de pe FB nu-l pot ajuta sa mai primeasca inca un mandat. Acest rector politehnist este o catastrofa ca primar. Habar n-are cum sa administreze orasul, nu admite niciun fel de dialog, pentru ca nu-i plac punctele de vedere in opozitie cu parerile sale, si pare sa aiba tot felul de obligatii foarfte dubioase, fata de oameni si mai dubiosi. Sper sa nu-l mai vedem pe-aici dupa alegerile din 2016. Dar daca cei din CL nu-l vor tempera, Robu va distruge orasul cu tampeniile lui.

psihopat a spus: (august 12th, 2013 at 18:42 )

@Tzepu bravo! i-ai inchis gura.

scolaru'ntirziat a spus: (august 12th, 2013 at 21:20 )

Să trăiască domn’ ziarist care-o zis să vină ploaie
Că la mine în gradină toate plantele se-ndoaie
Tocma de la rădacină prind o mare gălbeneală
Dată de la sfîntu’ Soare nu d’aia liberală
Aş mai zice cîte una da’ un domn aci o spus
Ca s-or zis cam toatele,dă aş zice ar fi-n plus
Aprobat îi cam de toţ ,domni (nu vad de loc domniţe)
Vin şi ele mai tîrziu că-s plecate pă uliţe
Nu mai spun,da’ daca tăt m-am scăpat
Că-ntrun stat care îş zice că îi drept şi democrat
Mai exista (nu să spune niciunde aici de faţa)
Un termen ce-i democrat şi îi zice toleranţă
Dacă unu care strigă are de plimbat un cîine
Prin’ parcu lînga bloc oare doamne ce ramane
Sau o picurat uleiu’ din maşina de servici
De l-ai atenţiona sigur ţi-ar da cat-un plici
O vreo unu cei mai sus ca să nu să mai coboare
Aruncă punguţa mica,tomna drept în strada mare
Sigur o să sară suta şi să zică că ei nus
Dar cand or văzut pe altu or tăcut si tăt s-or dus
Num-aşa la anonima să bagă toţ si semnează
Doar verbal că cum se zice chiar şi vorba valorează
Aşa dragă domn’ ziarist langă cutumă şi lege
Mai există în prinţipi şi pe altu’ a-ntelege.

tim a spus: (august 13th, 2013 at 09:24 )

Pana acum,pe baza Legii 61/1991,republicata,puteam reclama la politie tulburarea linistii publice.Chiar cu sanse minime ca acestia sa ia masuri. Pe baza carei legi vom putea reclama „volum sonor indecent”?
Daca ati considerat relevant sondajul de pe FB,in detrimentul legii,, eu va cer demisia pentru complicitate la tulburarea linistii publice si atitudine INDECENTA fata de cetatenii orasului.Robu,lasa-neeeeee !!!

Tzepu a spus: (august 13th, 2013 at 10:02 )

Eu il sustin si in scris pe tim!

Edmund a spus: (august 16th, 2013 at 17:25 )

Pai papa nicolau…:) e infailibil…:) el zice ce e bine in bisericuta lui…:) Si cum beizadeaua lui, probabil isi castiga banuteii acolo, aratand un pik mai mult decat pe facebook…:) Nu zic ca s-ar goli de tot, dar e destul de goala si gretoasa si aici pe net…:) O gasca de neispraviti, de tip basescu…:)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Top