Nea Jean si glumele din programul primariei

Aș putea savura poantele secretarului primăriei Jean Cojocari dacă relaxările întâiului jurist al municipalității nu m-ar pune serios pe gânduri. Zilele trecute, dumnealui povestea cum a decurs concursul pentru întronarea lui Chiș Culiță în funcția de șef al Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Timișoara. Ha-ha-ha, hu-hu-hu, be-he-he, hi-hi-hi, ce era să-l spargă „nea Jean” pe Chiș Culiță în fața comisiei de angajare, pentru că acesta din urmă a avut curajul să spună despre secretarul primăriei că ar fi „o frână” pentru municipalitate! Răzbunarea crâncenă, povestește secretarul Cojocari, urma să se producă prin lansarea unor încuietoare întrebări ce avea să le adreseze candidatului Culiță în calitate de membru al comisiei de examinare.

Până la urmă, spune naratorul, nea Jean a fost domolit de primarul Ciuhandu, care l-ar fi vrut pe Chiș Culiță neapărat om de încredere în direcția transporturi, motiv pentru care aspirantul a avut de răspuns doar la câteva întrebări facile de genul „Ana are mere. Ce are Ana?”. Dincolo de legenda urbană cu C. Culiță pila lui Gheorghe Ciuhandu și confirmarea ei de către secretarul Cojocari nu se poate să nu ne punem câteva întrebări despre cum au mers și chiar mai merg lucrurile în Primăria Timișoara. Dacă primarul Ciuhandu voia să pună un ficus director în primărie, la Transporturi, secretarul Cojocari ar fi fost de acord să lase întrebările dificile, care poate l-ar fi edificat pe orice membru al comisiei de examinare cu privire la calitățile unui candidat? Un derbedeu, un bătăuș, dacă-i cădea cu tronc primarului cum era, îl puneam?

Dar dacă Chiș Culiță ar fi fost un extraordinar tehnocrat, un bun specialist, dar nu ar fi fost pila primarului, „nea Jean” ar fi descalificat un astfel de candidat doar pentru că omul a avut curajul să spună despre dumnealui că frânează treburile în primărie? Oare câte alte scene de acest gen s-au petrecut la vârful municipalității înainte de venirea lui Nicolae Robu, dacă tot e să glumim, nea Jeane? Sunt curios ce făcea juristul șef dacă edilul îi cerea să o lase mai moale cu un proces al primăriei. Că în poveste nea Jean lasă impresia că rugămintea primarului era ca un articol de lege pentru direcția dumisale.

Dar după cum e? După venirea liberalului Nicolae Robu. City-managerul Drăgoi și un director de regie au fost angajați la fel, potriviți „cu mâna” pentru condițiile impuse de angajator? Chiș Culiță a devenit competent între timp sau e ținut pe palme și de actualul primar pentru aceleași calități? Mai zice de secretarul primăriei că e o frână? Nu de alta, dar să râdem și noi, nu numai matale! Ha-ha-ha, hu-hu-hu, be-he-he, hi-hi-hi!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata

Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret

Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul PNL al comunei Jebel, Dan Vatriş, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea acestei localităţi. El va fi susţinut şi de PSD, astfel că porneşte ca mare favorit în cursa de-a obţine un al doilea mandat de primar.  Marţi, 30 aprilie, în ultima zi de depunere a candidaturilor, Dan Vatriş şi-a depus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut şi de PSD, Dan Vatriş (PNL) şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Jebel
Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest
Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai vom avea parte de evenimente deosebite la Ziua Porților Deschise a Școlii de Arte din Timișoara
Chiar în noaptea de 1 mai, în jurul orei 03.40, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au executat o acțiune de supraveghere și prindere în flagrant a unor călăuze și a unui grup de migranți, în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad, pe direcția Km 501....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi poliţişti de frontieră, înjunghiaţi de traficanţii de migranţi. S-au tras 13 focuri de armă pentru prinderea infractorilor
Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin! Cu un Raul Ambruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT
Ieri, 29 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în Caraș-Severin și Timiș. Au fost vizate persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri risc și mare risc, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de persoane, cercetate penal pentru constituire de grup infracţional, trafic de droguri şi alte fapte grave
În ședința extraordinară a Consiliului Local de astăzi, s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru construirea noului adăpost pentru animale fără stăpân. Acum câteva luni primarul Dominic Fritz anunța că Primăria Timișoara are în plan construirea unui nou adăpost pentru animale fără stăpân în zona Freidorf. Pe terenul destul de mare se dorește adăpostirea a 600...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara începe munca la noul adăpost pentru câini
Top