O casa a lui Busoi, ingrijita din bani publici de finul sau

Au făcut curat în curtea vilei lui Cristian Bușoi din Timișoara și îi cer acum fostului europarlamentar să le plătească munca. Muncitorii firmei Wegabau au primit această însărcinare chiar de la administratorul Tradecomia, care le-a subcontractat serviciile și i-a lăsat să muncească patru luni fără le dea vreun ban.

vila busoi1

„Aventurile” firmei Tradecomia la Timișoara încep să iasă la iveală pe zi ce trece. Societatea a câștigat, anul trecut, licitația pentru toaletarea arborilor din orașul de pe Bega, deși avea ca obiect de activitate exclusiv dezinsecția și deratizarea și, în plus, nu avea niciun angajat și niciun utilaj la Timișoara. Contractul are o valoare de 3,8 milioane de lei. Firma îl are ca administrator pe un anume Marius Militaru, aflat în relații strânse de amiciție cu fostul europarlamentar liberal Cristian Bușoi. Acesta din urmă este chiar nașul de botez al fetiței lui Militaru.

Imediat după ce a câștigat licitația, Tradecomia a subcontractat lucrările. „Fericita” executantă a acestor a fost firma Wegabau, care a toaletat arborii din Timișoara timp de patru luni, fără să vadă însă vreun ban pentru serviciile prestate. Una dintre sarcinile trasate muncitorilor de la Wegabau a fost toaletarea completă a grădinii și a zonei împrejmuitoare a unei vile de pe strada Fuiorului. „Vegetaţia era de un metru la casa lui Buşoi de pe Fuiorului. Cu toţii ştiau că este vila lui, deşi rar a fost văzut pe acolo. Marius Militaru a comandat lucrările de pe Fuiorului. Am avut ca misiune îngrijirea grădinii, dar acolo era un dezastru”, povestește unul dintre muncitorii care figurau pe firma Tradecomia, deşi erau plătiţi de Wegabau.

Wegabau a reziliat contractul cu Tradecomia, după ce a așteptat degeaba timp de patru luni să fie plătită. Firma de deratizare are, în prezent, datorii de circa 40.000 de euro către societate timișeană. Asta, doar pe hârtie, pentru că finul lui Buşoi nu vrea să dea niciun ban. După ce au văzut că şansele de a-și recupera banii de la Tradecomia sunt minime, reprezentanţii Wegabau îi solicită acum lui Buşoi să le plătească măcar lucrările de igienizare și întreținere efectuate la imobilul de pe strada Fuiorului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

limbricel a spus: (martie 2nd, 2014 at 08:23 )

busulica=limbricel, odrasla a nomenclaturii secu (tasu)! obraznic, tupeist, lingau, pupincurrrist! rusinikkkaaaa busulikkkaaa!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La ce să fii foarte atent, dacă pariezi pe marcatori la un meci de fotbal?

Departe de a se rezuma la clasicele piețe 1X2 pentru rezultatul final al unui eveniment sportiv, pariurile online oferă în prezent numeroase opțiuni pentru cei pasionați de acest tip de divertisment adresat publicului adult. O variant populară este parierea pe marcatorii golurilor în meciurile de fotbal. Se pune astfel accent pe valoarea individuală a sportivilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La ce să fii foarte atent, dacă pariezi pe marcatori la un meci de fotbal?
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Azi e ziua Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin. Purtătorul de biruință este sărbătorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. Sf. Gheorghe este patronul spiritual al Casei Regale a Angliei, ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei, dar și al armatei române. Sân-George este protectorul naturii înverzite, al vitelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Azi e ziua Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Economic vezi arhiva Economic

Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

În cadrul Programului Regional Vest au fost semnate peste 400 de contracte de finanțare publice și private de la demararea acestuia. Contractele semnate înseamnă investiții de 1,2 miliarde de euro din fonduri nerambursabile atrase în comunitățile din întreaga regiune. Proiectele ADR Vest au vizat școli și grădinițe moderne, blocuri izolate termic, transport în comun, piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri de artă stradală are loc în acest weekend, la Iulius Town Timișoara. Check Art Festival revine în această primăvară cu o nouă ediție plină de culoare, magie și momente emoționante. Statuile vivante, mimii, personajele fantastice și marionetele gigant vor transforma Iulius Town într-o scenă vibrantă, unde imaginația prinde viață,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Check Art Festival  revine la Iulius Town: marionete gigant, mimi, statui vivante și ateliere pentru copii
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin. Purtătorul de biruință este sărbătorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. Sf. Gheorghe este patronul spiritual al Casei Regale a Angliei, ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei, dar și al armatei române. Sân-George este protectorul naturii înverzite, al vitelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Azi e ziua Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruinţă
După o zi plină de discuţii cu liderii partidelor pro-occidentale, Nicuşor Dan a admis că România parcurge o criză politică. El a făcut apel la calm, solicitându-le actorilor politici să dezescaledeze retorica publică. Președintele Nicușor Dan a făcut o scurtă declarație de presă, după consultările cu partidele politice în contextul crizei politice declanșate de PSD....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan a făcut apel la calm, în contextul crizei politice: “Trebuie să asigurăm românii că avem un stat funcțional”
Ziua consultărilor la Palatul Cotroceni s-a terminat, în această seară, cu USR. Alături de Dominic Fritz, președintele USR, din delegaţie au mai făcut parte Oana Ţoiu, Diana Buzoianu, Radu Miruţă, Diana Stoica şi Oana Murariu. Dominic Fritz a declarat după consultări că l-a asigurat pe Nicușor Dan că USR vrea să continue activitatea în guvern...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după discuţia cu Nicuşor Dan: „Este evident că nu există o cale ușoară din criza în care ne-a aruncat PSD”
Pe drumul dintre Făget și Săvârșin, Consiliul Județean Timiș a început lucrări de reparații. Se va lucra până la limita cu județul Arad. Constructorul intervine pe un sector de aproximativ 9 kilometri. Are loc decopertarea carosabilului și așternerea unui nou strat de covor asfaltic. Intervenția a fost programată într-o perioadă favorabilă din punct de vedere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează pe drumul județean dintre Făget și Săvârșin/FOTO
Elevii Liceului Teoretic Babel din Timișoara anunță organizarea unui nou eveniment din cadrul proiectului lor, ”Movement for Improvement”. ”Pedalare spre Schimbare”, ediția a III-a, va fi o tură pe biciclete prin Timișoara care va avea loc sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 12:00, punctul de pornire fiind Piața Mocioni. Evenimentul își propune să aducă împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii de la Liceul Babel organizează evenimentul Pedalare spre Schimbare
Ofertă educațională adaptată pentru a răspune provocărilor viitorului. Viitorul se proiectează la scară nano, iar o nouă specializare de vârf este disponibilă din noul „sezon” la Universitatea Politehnica Timișoara. Așadar, va fi lansată specializarea Microelectronică, Optoelectronică și Nanotehnologii (M.O.N.), în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, un program modern, construit pentru generațiile care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă specializare la UPT, care cu siguranță va atrage atenția tinerilor
Peste opt sute de proprietăți sunt disponibile pentru închirieri pe termen scurt. Conform unei analize, venitul mediu anual realizat în capitala Banatului din acest tip de proprietate depășește opt mii de euro. Piața închirierilor pe termen scurt din România a continuat să crească în 2025, confirmând interesul tot mai mare al proprietarilor pentru această formă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O proprietare închiriată la Timișoara pe termen scurt aduce peste opt mii de euro venit mediu anual
La Palatul Cotroceni au continuat negocierile cu partidele aflate încă în coaliţia guvernamentală. După PSD a venit rândul Partidului Naţional Liberal, delegaţia fiind formată din Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Adrian Vestea, Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc și Ciprian Ciucu. După ieşirea de la consultări, Ilie Biolojan a anunţat că i-a prezentat lui Nicuşor Dan deciziile luate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan după discuţiile cu Nicuşor Dan: “Îmi asum în continuare mandatul de premier”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.