Arhiva pentru luna: martie 2014

La „Moisil” se va merge la scoala doar de dimineata

La „Moisil” se va merge la scoala doar de dimineata

Din anul școlar viitor, elevii de la Liceul „Grigore Moisil” vor merge la cursuri numai dimineață. Asta, dacă lucrările de reabilitare de la corpul de clădire de pe strada Gh. Doja vor fi terminate înainte de termenul asumat în contract.

continental

Continental vrea sa scape de mirosurile pestilentiale de la fabrica din Timisoara

Grupul german Continental recunoaște, cu jumătate de gură, că reclamațiile oamenilor asfixiați de duhorile degajate de la uzina din Timișoara sunt întemeiate. În martie urmează să fie făcute noi reglaje la instalații, astfel încât, susțin șefii companiei, mirosul de cauciuc să nu se mai simtă în tot orașul.

Robu vrea pace, dar e pregatit de razboi: „Nu ma voi lasa calcat in picioare de nimeni”

În Timiș, liberalii vor să colaboreze pe mai departe cu social-democrații. Primarul Nicolae Robu susține că a discutat deja pe această temă cu președintele CJ Timiș, Titu Bojin. Robu spune că nu așteaptă decât ca foștii colegi de USL să fie corecți în continuare. În caz contrar, e gata de luptă.

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel nu a programat marți întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, astfel: Giroc – str.Carpaţi, Mureş, Muncitorilor, orele 9 – 17; Maşloc nr. 98 şi 139, orele 9 – 14; MHC Surduc, orele 8 – 18.

Aproape 2.000 de elevi nu s-au prezentat luni la simularea de la romana

Liceenii din clasele a XI-a şi a XII-a au intrat de luni în focul examenelor. Peste 11.000 de elevi din judeţul Timiş au fost înscrişi la simularea de bacalaureat. Cu toate că notele nu se vor trece în catalog, aproape 2.000 de elevi au ales să „chiulească” de la prima probă, cea de limba și literatură română.

Campanie de depistare a hepatitelor cronice, pentru mamici

În luna martie la Timişoara se desfăşoară o campanie de informare a tinerelor mame sau a viitoarelor mame în privinţa depistării infecţiei cu virusurile hepatitice B, C şi D. Campania denumită „Ziua Mamei cu Hepatită” încearcă să le determine pe femei să meargă la medic și să facă analize, pentru a afla dacă poartă un astfel de virus.

Anunt licitatie deschisa cu strigare pentru vanzarea de imobile

S.C. TRATAMENT BALNEAR BUZIAS S.A., cu sediul in localitatea Buzias, Jud.Timis, str. Florilor nr. 1  tel. 0256/321.060, fax 0256/321.581, e-mail statiune@buzias.ro, organizeaza: Licitatie deschisa cu strigare pentru urmatoarele imobile: Vila nr. 22, situata in Buzias, str. Florilor Vila nr. 9, situata in Buzias, str. Avram Iancu Fizioterapie, situata in Buzias, in Parc Sala CFM, situata

La Timisoara, parintii prefera step by step si freinet pentru clasa pregatitoare

Modulul step by step de la Școala Generală nr. 19 este cel mai căutat de părinții care își înscriu copiii în clasa pregătitoare. Aici este înregistrate deja un număr dublu de cereri, raportat la numărul de locuri. La polul opus se află Școala Generala nr. 1, cu doar trei copii înscriși, pe 50 de locuri.

Marian Iancu hotaraste cu cine va vota ACS Poli la alegerile de la FRF

Reprezentanţii lui ACS Poli Timişoara au fost pe invers la alegerile pentru stabilirea preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal. Subalternii lui Florenţiu Staicu au votat cu Dumitru Dragomir, personaj de tristă amintire care nu a mai călcat pe arena „Dan Păltinişanu” de frica suporterilor timişoreni, în detrimentul lui Gino Iorgulescu. Timişorenii sunt pe cale să voteze contra curentului și la alegerile de la FRF.

Mariana Nagy in locul lui Ostaficiuc, la europarlamentare!

Colegiul Director al PDL care se întruneşte la această oră la Bucureşti va bate în cuie lista democrat-liberalilor pentru alegerile europarlamentare din mai. După retragerea lui Constantin Ostaficiuc, PDL Timiş a decis să-l sprijine la nivel de regiune pe Sorin Moldovan, liderul tineretului PDL. Probabil acesta îi va lua locul rezervat lui Ostaficiuc, teoretic poziția a cincea.

Cum finanteaza contribuabilul timisean creatiile „balaurilor” PCR

Speriați de bombe, în zilele fierbinți ale revoluției din decembrie 1989 stăteau bine ascunși în gaura curului, de nu li se mai vedeau nici urechile. Apoi, ușor-ușor, odată cu instaurarea regimului penal Ion Iliescu, au ieșit ca limbricii să-și arate tupeul cu care au reușit în viață. Ba chiar au fost oameni de nădejde ai noii societăți postceaușiste pentru care s-au jertfit sute, mii și zeci de mii de militanți anticomuniști, pe baricadele din 1989 ori în pușcăriile de dinainte.

Top