ACS Poli defileaza spre prima liga, dupa 1-0 la Slatina

ACS Poli a mai făcut un pas mare spre promovare învingând în deplasare la Slatina cu 1-0, prin golul înscris de Belu Iordache. În urma acestei victorii, timișorenii sunt ca și reveniți în primul eșalon fotbalistic, după un singur an petrecut în Liga a II-a.

poli

Fiind o întâlnire între primele două echipe din clasament, meciul de la Slatina a fost considerat derby-ul etapei a IV-a a play-off-ului Seriei a II-a, în pofida celor zece puncte diferență în favoarea timișorenilor. Înaintea meciului, antrenorul Dan Alexa anunța că Poli merge la victorie, în ciuda a patru absențe din rândul titularilor. De cealaltă parte, oltenii doreau neapărat să întrerupă șirul de 18 victorii fără înfrângere al timișorenilor. A rezultat o partidă interesantă cu multe faze de poartă.

Primii care au periclitat poarta adversă au fost gazdele în minutul 2, când Barbu a trimis cu capul puțin peste. Timișorenii au ripostat patru minute mai târziu, „foarfeca” lui Popovici trecând însă mult pe deasupra țintei. Același Popovici,în minutul 12, a tras din patru metri în fostul lui coleg, Nuno Claro. Timișorenii presează mai mult, iar incursiunile lor în careul advers creează panică în dese rânduri. Așa se întâmplă la centrările lui Belu Iordache și Trandu, precum și la un nou șut al lui Popovici în Nuno Claro. Gazdele trec în atac și au câteva minute bune de joc, concretizate prin două ocazii ale aceluiași jucător, Rogoveanu, în minutele 26 și 34. În minutul 38 vine însă golul timșorenilor, operă a lui Belu Iordache din centrarea excelentă a lui Trandu.

După pauză, primele ocazii sunt tot ale oaspeților, ele aparținând lui Popovici și Trandu. Oaspeții trec însă pe lângă egalare în minutul 53, când Pap respinge greu un un șut din voleu al lui Anghelina. Odată cu trecerea timpului, oltenii se văd tot mai des în careul timișorenilor, fără a avea însă o ocazie clară de gol. Doar în minutul 79, un jucător al gazdelor nu profită de o încurcătură între Pap și Melinte, trimițând balonul peste poartă. În minutul 89, oltenii solicită lovitură de la 11 metri la un presupus fault la Anghelina. În cele 5 minute adiționale dictate de arbitru gazdele mai au o ratare, iar Melinte primește două „galbene” la aceeași fază și implicit cartonaș roșu.

În urma acestei etape, timișorenii se desprind la 13 puncte de FC Olt și păstrează un ecart de zece puncte față de Metalul Reșița. Etapa viitoare, pe 2 mai, Poli primește vizita chiar a a echipei din Reșița. Pentru Poli au intrat în teren din primul minut următorii 11 jucători: Pap – Belu, Melinte, Scutaru, Neagu – Ov Petre (cp), Keita – Boldea, Trandu, Popovici – Elek. Au mai intrat Nanu în locul lui Popovici (min 62), Bocșan în locul lui Petre (mkin 72), Popescu în locul lui Boldea (min 90 +1).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (aprilie 25th, 2015 at 13:38 )

MECI SLAB!ALEXA PREGĂTEȘTE ECHIPA PENTRU PROMOVARE!SUCCES ȘI ÎN LIGA1! ORICUM BANATUL ESTE FRUNCEA ȘI MINCEA ȚĂRI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

eu a spus: (aprilie 27th, 2015 at 23:53 )

si in liga I SURPRIZA: ajung ciuca batailor si subiect de bascalie din partea comentatorilor TV, cu un numeros public paisprazece spectatori, 20 postaci si 30 de telespectatori. Raportul ultimei evolutii in liga I urmeaza : Sezonul doi…. umilinta a- II- a. NE FACETI DE RUSINE !!! stati bai pe fundul vostru, calculati-va lungul nasului nu ne mai terfeliti numele orasului.Pe cine reprezentati? nu va uitati in tribuna? Nu va este rusine sa calcati gazonul in care au calcat fotbalisti seriosi care au dus glorie si onoare Timisoarei?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top