PSD e in fata PNL in Timisoara, la liberalii urmeaza dezertari catre PMP! Grindeanu face predictii

Președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu, a anunțat că sondajul realizat pentru stabilirea candidaților la alegerile locale din 2016 a ajuns la final. Social-democrații au primit rezultatele și răsuflă ușurați: au peste zece procente în fața liberalilor în județ, iar diferența urmează să crească!

grindeanu

Nu au fost în stare, nici până acum, să dea un candidat la Primăria Timișoara la alegerile din 2016, dar liderii PSD Timiș nu-și fac probleme. Social-democrații au anunțat că au primit rezultatele sondajului și lucrurile stau minunat. „Noi am făcut sondaje serioase, nu pe Facebook. Noi am făcut sondaje care înseamnă cercetări sociologice în adevăratul sens al cuvântului, dar care rămân ca și analiză internă. Pot să spun că la nivel de Timiș – sigur. pe unii dintre colegii mei i-a mirat acest lucru, pe mine nu – PSD este principala forță politică, cu procente bune în fața PNL sau a noului PNL. Bune, în sensul că, dincolo de orice marjă, o și dublăm, scădem de la noi marja, o punem la noi cu minus, o punem cu plus la ei și tot suntem în fața noului PNL. PSD Timiș include și Timișoara”, a declarat Sorin Grindeanu, șeful PSD Timiș.

Grindeanu e convins că ecartul va crește în perioada următoare. „PSD întotdeauna a obținut în urma numărării voturilor mai mult decât s-a dat pe sondaje, mai mult decât PNL. Nu PDL, ci PNL. Mă refer la istoria alegerilor din ultimii 15 ani, nu mă refer la alegeri prezidențiale. Și asta pentru că lor (n.r. – PNL) le lipsește ceva și le va lipsi tot mai mult în perioada următoare. Le lipsește o organizare așa cum o avem noi. Foarte bine că le lipsește. Acest lucru ar fi putut fi suplinit de componenta PDL, care avea această organizare internă, dar care, din ceea ce știu la nivel de Timiș și nu doar, în momentul acesta se gândește foarte serios să revină acolo unde îi este locul, împreună cu Traian Băsescu. Vom avea cazuri și în Timiș unde primari și nu doar primari ai PNL vor merge în această zonă (n.r. – PMP). Există discuții în aproape toate localitățile județului. (…) Acum două luni eram convins că în consiliul local sau în Consiliul Județean Timiș vor fi doar două politice, și anume PNL și PSD, acum sunt aproape convins că vor intra patru (n.r. – PNL, PSD, PMP și ALDE”, a mai spus PSD-istul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Sorin a spus: (decembrie 24th, 2015 at 09:19 )

Sorinel, iar ai visat…hai sa-ti schimb pampersu’!

Sorin a spus: (decembrie 24th, 2015 at 09:26 )

Baietii astia, confunda comuna Bara cu judetul…..incredibil, cat de obsedati si tarati sunt…..asta pan ș-o iau in barba si atunci fac analize si se devoreaza intre ei! Partid de canibali si lautari!

Rumburak a spus: (decembrie 24th, 2015 at 10:05 )

a mai mincat unu’ popcorn inainte de alegeri bazindu-se pe sondaje si psd-ul nu a invatat lectia… adio….

Adio… visul frumos s-a terminat,
Adio…. povestea noastra s-a incheiat,
Adio…. nimic nu mai are rost,
Se-aud doar pasii, pasii garabiti in noapte…

anteconbega a spus: (decembrie 24th, 2015 at 20:53 )

Acu’, dacă nu mai e ministru, iar în judeţ partidul e varză, cu echipe care luptă feroce între ele pentru un viitor ciolan, dl Grindeanu poate zice orice, că nu mai are în spate povara guvernării socialiste, care a dat, înainte de prăbuşirea lui Ponta, pomeni la tot cartierul. Efectul se va vedea la anul. Dl Grindeanu e şi ele responsabil pentru pomenile date românilor…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top