Poveste de iarna: Viena, orasul perfect sa intri in atmosfera Craciunului / FOTO

Atât de aproape de vestul României se află unul dintre oraşele cu cel mai înalt nivel de viaţă din lume şi totodată cu una din cele mai mari bogăţii arhitecturale atât în muzee, cât şi pe străzi: Viena. Capitala Austriei este una dintre destinaţiile obligatorii pentru oricine este pasionat de frumuseţea vizuală şi sufletească. Iarna, Viena devine cu adevărat magică, iar strălucirea ei rămâne pentru totdeauna în sufletele vizitatorilor.

wien

Agenţia de turism Ultramarin vă propune o escapadă în oraşul de suflet al lui Mozart, cu un itinerar fascinant. Viena are ce arăta, iar autorităţile de acolo ştiu să îşi promoveze valorile din plin. În acest anotimp vă puteţi bucura de una dintre cele mai frumoase pieţe de Crăciun ale Europei, aflată chiar în faţa clădirii primăriei capitalei austriece. Odată ajuns acolo, turistul este impresionat în primul rând de aerul plin de istorie şi de respect degajat de arhitectura superbă a clădirilor, dar și eleganţa vienezilor, de civilizaţia din trafic şi din instituţii.

Unul din simbolurile Vienei este Stephansdom, sau Catedrala Sfântul Ştefan. Construcția, începută în secolul al XII-lea, dar terminată abia în anul 1433 este unul dintre monumentele gotice de primă importanță ale Austriei. Acoperișul său constituit din 230.000 de țigle colorate este de o frumuseţe unică. Cel mai înalt turn al domului este cel din partea de sud, care măsoară 137 de metri, iar o scară permite vizitatorului pătrunderea în turn, oferindu-i o minunată priveliște de la o înălțime de 70 metri. Turnul din partea de nord nu a fost finalizat, însă are un lift care te poartă la o înălțime de 60 de metri, de unde poți admira împrejurimile clădirii sacre. Ultramarin vă recomandă să nu rataţi această privelişte unică.

De o frumuseţe aparte, Palatul Schonbrunn, în apropierea căruia se află şi cea mai veche Grădină Zoologică din Europa, a servit, din secolul al XVIII-lea până în 1918, drept reședință de vară a Casei de Habsburg. 45 din cele 141 de camere ale castelului sunt deschise publicului larg spre vizitare. Printre acestea, camera lui Napoleon Bonaparte, care și-a avut reședința aici din 1805 până în 1809, cabinetul chinezesc sau marea galerie. Reședința imperială de altă dată, Palatul Hofburg, este un complex arhitectural care s-a extins continuu de-a lungul timpului. La ora actuală, edificiul cuprinde 18 corpuri și 19 spații exterioare. El este sediul președintelui republicii federative austriece, adăpostește mai multe muzee (Muzeul de Artă Populară, colecții de instrumente muzicale, Camera Armelor, colecții ale Muzeului de Istorie a Artei, Muzeul „Sisi”), precum și Biblioteca Națională a Austriei.

Ar trebui pagini întregi ca să descriem pe scurt doar palatele. La fel ar trebui să facem cu muzeele, instituţiile de cultură sau poveştile marilor personalităţi ce au trăit şi creat la Viena. Nimic nu se compară însă cu impresiile adunate cu propriul suflet la faţa locului, amintiri a căror frumuseţe vă va urmări toată viaţa. Agenţia de turism Ultramarin vă invită să vă creaţi cel mai frumos album de amintiri, vizitând împreună în această iarnă spectaculoasa capitală austriacă. Obligatoriu să nu rataţi Piaţa de Crăciun (Christkindlmarkt), ce are loc anual începând cu secolul al XIII-lea, în faţa primăriei vieneze. Cele 140 de căsuţe de lemn ornate cu ghirlande de brad sunt pline de dulciuri tradiţionale, dar găsiți aici și jucării sau costume tiroleze. Brazii decoraţi, ghirlandele luminoase, muzica specială şi prăvăliile cu bunătăţi fac din acest loc unul special, care ilustrează perfect bucuria Crăciunului. Mai multe detalii despre excursiile la Viena programate până la sfârşitul anului puteţi găsi aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top