Brancovan: Sa ne apucam toti de furat, sa vedem de unde mai fura protejatii lui Grindeanu si PSD!

Ordonanțele de amnistie și grațiere au scos deja românii în stradă, iar la Timișoara se pregătește, joi seară, un nou protest. Unul dintre cei care au anunțat că va participa este Cristi Brâncovan. Cunoscut pentru lupta sa contra hoților de buzunare, acesta îl critică dur pe premierul Sorin Grindeanu.

Mii de români au protestat, miercuri seară, în mai multe orașe din România, împotriva ordonanțelor grațierii și amnistiei și se pregătesc mișcări de stradă și pentru seara de joi. La Timișoara, punctul de întâlnire este, din nou, Piața Victoriei, iar ora de începere e 18. Cristi Brâncovan este unul dintre susținătorii acestor acțiuni. „Ne vedem în stradă, astăzi de la 18, în Piața Operei. Că hoții din buzunare sunt tot liberi nu e nicio noutate, pentru că-i vedeți și voi zilnic, reîntâlnindu-i și eu ieri. Că președintele PSD Timiș, actualmente prim-ministru, a câștigat un număr record de locuri de consilieri locali (din calitate de coordonator al campaniei electorale din vară), mimând tocmai o luptă împotriva acestor hoți din buzunare, este tot o certitudine. Mi-a promis chiar sprijin personal în acest demers. Noutatea e că timișoreanul nostru, ajuns prim-ministru, se lasă folosit, pentru a proteja o minoritate certată cu legea, în defavoarea unei majorități de oameni cinstiți. Păi hai să ne apucăm toți de furat, să vedem de unde mai fură și minoritatea ce o protejează ei? Așadar, ca să nu ne trezim un număr dublu de infractori liberi pe străzi, vă invit în stradă nu doar să arătăm că nu suntem de acord cu grațierile și amnistiile, dar să și cerem mai multă eficiență celor deja plătiți de noi ca să asigure liniștea publică. Altfel, ne merităm soarta!”, a scris Brâncovan, pe Facebook.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Popica de la Nitchidorf a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 10:29 )

Aia-i Manaus

floru a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 13:41 )

Minoritate eP.S.D. care nu a fost votat de 14milioane de alagatori

sam a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 14:31 )

cat de greu iar fii fost acestui cetatean sa participe la protest fara a iesii….. din nou in fata

Popica de la Nitchidorf a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 15:29 )

Sam cum e vremea la Vaslui ? E bine ca ai votat cu PSD ?

anti usr a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 16:33 )

Gunoaielor, salvatorii swlii, cand Pruna a modificat codurile pe sestache de ce nu ati iesit in strada? Cand s-a manifestat impotriva mafiei tiganesti din Timisoara de ce ati stat acasa? cand s-a iesit pentru Centura unde erati salvatorilor? Voua nu va e rusine sa nu respectati vointa majoritatii?

anteconbega a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 18:55 )

Interesant. Fostul secretar general al PSD acum câţiva ani, l-a desemnat pe tov. Mihai Grindeanu, alde prim ministrul României teleormanizate, drept o „marionetă” iar pe Dragnea „păpuşarul” acestuia. Sic transit gloria mundi, bre oltene…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata

Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret

Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cursa electorală pentru desemnarea noului primar al Timișoarei se va da între nouă candidați. Pentru conducerea administrației județene lupta va fi cu mai puțini candidați, cel mai probabil vor fi șase persoane care solicită votul cetățenilor. Marți seara s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din 2024. Cea mai mare luptă se va da la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă persoane intră în cursa pentru fotoliul de primar al Timișoarei
Primarul PNL al comunei Jebel, Dan Vatriş, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea acestei localităţi. El va fi susţinut şi de PSD, astfel că porneşte ca mare favorit în cursa de-a obţine un al doilea mandat de primar.  Marţi, 30 aprilie, în ultima zi de depunere a candidaturilor, Dan Vatriş şi-a depus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut şi de PSD, Dan Vatriş (PNL) şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Jebel
Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest
Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai vom avea parte de evenimente deosebite la Ziua Porților Deschise a Școlii de Arte din Timișoara
Chiar în noaptea de 1 mai, în jurul orei 03.40, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au executat o acțiune de supraveghere și prindere în flagrant a unor călăuze și a unui grup de migranți, în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad, pe direcția Km 501....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi poliţişti de frontieră, înjunghiaţi de traficanţii de migranţi. S-au tras 13 focuri de armă pentru prinderea infractorilor
Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin! Cu un Raul Ambruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT
Ieri, 29 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în Caraș-Severin și Timiș. Au fost vizate persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri risc și mare risc, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de persoane, cercetate penal pentru constituire de grup infracţional, trafic de droguri şi alte fapte grave
Top