Inca 140 de biciclete au intrat oficial in sistemul VeloTM

Cele 140 de biciclete cumpărate recent de Primăria Timișoara, după zece licitații, pot fi folosite de amatorii de pedalat. Ele au fost aduse în septembrie și au fost puse acum, după ce au fost dotate și cu sisteme electronice de urmărire. Vehiculele au fost amplasate în stațiile de pe malul Begăi.

În luna mai, primarul Nicolae Robu declara că fusese semnat, în sfârșit, contractul pentru cele 140 de biciclete care trebuie puse în stațiile de pe malurile Begăi. A fost nevoie de organizarea a nu mai puțin de 10 licitații pentru ca acest contract să fie atribuit. El a fost adjudecat de firma Eurosport DHS, care a primit puțin peste 122.000 lei, sumă care include TVA. Bicicletele au ajuns la Timișoara în septembrie, iar acum au intrat oficial în sistemul VeloTM. „Din acest weekend puteti circula cu noile biciclete din sistemul VeloTM al Primăriei Timișoara! Bicicletele fac parte din proiectul european prin care au fost amenajate malurile Begai asa cum sunt ele acum. Cele 140 de biciclete noi vin în completarea celor 300, dupa ce joi au ajuns în Timișoara plăcuțele electronice care permit urmarirea bicicletelor din sistem”, a anunțat, pe Facebook, Cătălin Iapă, consilier personal al primarului Nicolae Robu. Sistemul VeloTM este funcționat din anul 2015 și este gestionat de RATT. Conform lui Iapă, sunt 20.555 de utilizatori. Din vara acestui an, VeloTM este accesibil și pentru turiști, nu numai pentru cei cu „buletin” de Timișoara. „În medie, de când s-a inaugurat proiectul și până acum, s-au efectuat în medie 660 de ridicări pe zi. În zilele de vara s-a ajuns însă și la peste 1.500 de ridicări pe zi”, mai spune consilierul lui Robu. Bicicletele vor putea fi folosite până când va da primul îngheț. Ele vor fi retrase apoi din rastele, până la primăvară.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Începând de joi, 9 mai, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va relua operațiunea de montare de parapet median pe centura Timișoara, în zona localității Dumbrăvița spre intersecția cu drumul comunal cu localitatea Covaci. Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, circulația va fi dirijată de piloți de trafic. Cei de la DRDP nu uită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara continuă cu amplasarea de parapet median pe Centura Timișoarei
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara a participat, la Praga, în Cehia, la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific studențesc în domeniul dreptului Uniunii Europene. Aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Colterm încheie sezonul de iarnă cu zeci de mii de tone de cărbune în stocuri, dar și cu gaze naturale în depozitele proprii. Societatea dorește reducerea, în continuare a cheltuielilor de producție, cu efect în reducerea prețului gigacaloriei. Luni, 29 aprilie 2024, s-a încheiat sezonul de încălzire pentru cei de la Colterm. Conform datelor furnizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm trage linia după sezonul de iarnă. Compania dorește reducerea costurilor de producție și a prețului gigacaloriei
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Au tratat ultima deplasare a sezonului cum nu se poate mai rău. Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara s-a făcut de ruşine la Odorheiul Secuiesc cu ocazia rundei finale din play-off. Lipsită de aportul străinilor din lot, dar şi a antrenorului Robert Lupu, CFR, care a avut un sezon nemaipomenit până acum, a stricat totul, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Timişoara s-a umplut de penibil la Odorhei
Top