ISU Timiș este primul inspectorat din țară, după București, care are o scară de intervenție care poate ajunge la 70 de metri. Utilajul cumpărat de CJ Timiș a fost, în sfârșit, predat pompierilor. El a costat în jur de 6,3 milioane de lei.
În mai 2016, reprezentanții Consiliului Județean Timiș semnau un contract pentru o autospecială de intervenție și salvare la înălțime (70 +/- 2m), care trebuie să ajungă la ISU Banat. Licitația pentru achiziționarea utilajului a fost câștigată de DMV Aviatech, iar CJ a plătit în jur de 6,3 milioane de lei. Utilajul ar fi trebuit să ajungă la Timișoara încă de la finele anului trecut, dar au existat unele probleme de natură tehnică. Acestea au fost rezolvat și utilajul a fost, în sfârșit, livrat și va ajunge în dotarea ISU Timiș. Acesta are atât o platformă pentru salvarea persoanelor, cât și un spațiu care le permite pompierilor să acționeze pentru stingerea incendiilor și le va permite acestora accesul la intervenții la mare înălțime. „Este o investiție care vine în sprijinul activitățior ISU. Nu am făcut decât un lucru normal, pentru a asigura un climat de siguranță timișenilor. Îmi doresc să nu fie folosit prea des acest utilaj, dar, în același timp, ținând cont de ultimele evenimente meteo, cred că e bine să fim pregătiți pentru orice”, a declarat președintele CJ Timiș, Călin Dobra. „Până acum aveam în dotare două autospeciale cu o vechime de peste 30 ani și înălțimea la care pot ajunge nu depășește 33 metri. Suntem primul județ din țară care are în dotare o astfel de autospecială, în afară de București. Vorbim despre o platformă de intervenție și salvare la înălțime. Are în dotare și o pompă de refulare a apei, astfel încât poate funcționa cu apă din surse cu presiune, ne referim aici la un hidrant stradal. Ea poate să ajungă la o înălțime de 70 de metri. Scopul principal este salvarea persoanelor și de a acționa din exteriorul unei clădiri înalte sau foarte înalte. Cel mai înalt punct din Timișoara, în acest moment, este Catedrala Mitropolitană, care ajunge la 85 m, dar se va ridica o clădire care face parte din categoria construcțiilor foarte înalte. Este vorba de un imobil cu o înălțime de 155 metri. Această autospecială poate fi folosită și la stingerea incendiilor de la halele industriale”, a precizat, la rândul lui, șeful ISU Timiș, Lucian Mihoc.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului din Remetea Mare. Contractul de cumpărare al minunatului utilaj a fost antamat în mai 2016, când preşedinte al C.J. Timiş era Titu Bojin. „Suntem primul județ din țară care are în dotare o astfel de autospecială, în afară de București.”, declară dl Călin Dobra. Aşa e, mulţumim Titule! Afacerea a costat C.J. Timiş 6,3 milioane de lei, adica aprox. 1.400 000 euro. Bani căcălău! Cumpărarea s-a derulat prin firma DMV Aviatech din Timişoara, care, conform datelor publice, este o firmă de apartament, înfiinţată în 2010, fără profit în 2016, cu câţiva angajaţi la activ. A câştigat licitaţia în faţa firmei finlandeze din oraşul Turku numită BRONTO SKYLIFT FINLANDA, cu peste 40 de ani de experienţă în domeniu. Obiectul de activitate al Aviatech este „Comerţ cu ridicata al altor maşini şi unelte”: Probabil că firma cu pricina a cumpărat de la o altă firmă unealta ISU Banat ridicătoare spre ceruri, a adăugat ceva procente la preţ şi a mărita-o la Consiliul Judeţean, unde există o serie de experţi în achiziţii cinstite.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Dominic Fritz despre cele două mize ale contestaţiilor la adresa candidaturii sale
- La Timișoara va avea loc un show pop-rock unic, pe muzica de Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith
- CFR Timişoara s-a umplut de penibil la Odorhei
- Timișorenii sunt așteptați să participe la evenimentele ocazionate de Ziua Europei.
- Cod galben de averse şi grindină. Banatul nu scapă de vremea rea
- Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri
- Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin
- Alfred Simonis: Lupta pentru Institutul de Oncologie din Timișoara a fost cea mai grea
Administratie
Primăria Timișoara și partenerii din programul campusului de învățământ dual se pun pe promovat acest sistem educațional
Citeşte tot articolul
Politica
Dominic Fritz vs. Clanurile din Timișoara. Ce s-a mai recuperat pe lângă strada Cezar?
Citeşte tot articolul
Sport
Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Citeşte tot articolul
Social
Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
Citeşte tot articolul
Sănatate
Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
Timp liber și cultură
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024
În luna mai vom avea parte de evenimente deosebite la Ziua Porților Deschise a Școlii de Arte din Timișoara
Balul Conacului Mocioni, la Muzeul de Artă. Partea culturală a proiectului a fost un real succes
Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție, toate la Iulius Town Timișoara
Noi comori la Muzeul Naţional al Banatului: fosile de mamut
Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la TNTm
Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Economic
La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook