Ioan Muresan: AJF Timis trebuie sa faca parte din activul obstesc, presedintele sa nu fie remunerat

Cu doar câteva zile înainte de alegerile pentru stabilirea viitorului preşedinte alş Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, Ioan Mureşan, unul dintre cei patru candidaţi, a făcut public programul prin care speră să-i convingă pe oamenii de fotbal din judeţ să-l aleagă. Fostul arbitru a candidat şi în urmă cu patru ani pentru funcţia supremă în fotbalul judeţean, fiind principalul contracandidat al lui Dănuţ Laţa, actualul preşedinte AJF Timiş, cel care se va pensiona după mai bine de 25 de ani în această funcţie.

„Dacă voi câştiga alegerile de sâmbătă, veţi asista la o serie de modificări în activitatea AJF Timiş, una dintre ele fiind renunţarea la remuneraţie de către preşedinte. Nu e normal ca preşedintele AJF să depindă de mila cluburilor, normal ar fi să le oferim noi suport. Voi fi un preşedinte fără remuneraţie. Singurii care vor avea salarii în cadrul AJF vor fi secretarul şi trezorierul”, spune Ioan Mureşan. Alte promisiuni făcute de Mureşan: eliminarea celui de-al doilea observator din structura de organizare, ,,unul singur trebuie să facă tot”; modernizarea actualului site al A.J.F. Timiş de unde fiecare persoană care accesează www.frf-ajf.ro să se poată documenta privind toate aspectele legate de activitatea A.J.F. şi de competiţiile organizate; obligatoriu, se va ţine evidenţa exactă a jucătorilor legitimaţi cu datele personale, fişa sportivului în format electronic, vize anuale, contracte jucători, transferuri jucători, eliminări, avertismente, hotărârile comisiilor de specialitate, evidenţa tuturor arbitrilor, observatorilor, antrenorilor şi instructorilor sportivi, calendarul sportiv, programări jocuri, delegări arbitri şi observatori; cooptarea in cadrul comisiilor judetene a cat mai multor tineri, fosti fotbalisti, antrenori, arbitri sau alti oameni de fotbal, care prin profesionalismul, tineretea, dinamismul si seriozitatea lor sa creeze un climat nou, modern si placut de lucru, carora nimeni sa nu le mai poata reprosa ceva; reducerea cu 50% a taxei pentru transfer, legitimari si vize anuale; eliminarea in totalitate a tuturor taxelor pentru echipele de copii si juniori. Ioan Mureşan a fost nuca tare pentru Dănuţ Laţa, în urmă cu patru ani, când actualul preşedinte al AJF Timiş a câştigat la o diferenţă de doar şase voturi. „Nu ştiu cum va fi anul ăsta, dar pot să vă spun că eu cred în şansele mele”, ne-a mai declarat Mureşan.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

marius a spus: (februarie 21st, 2018 at 08:44 )

Bravo, D-ul Muri, sunteti de apreciat. Nu lasati indivizi care in viata lor au alergat numai dupa venituri, fara sa de-a nimic, sa ocupe functii care le depasesc capacitatile. Au fost in A.J.F. patru ani si nu au reusit sa zugraveasca ruina in care se afla sediul. Sa le fie rusine acestor tupeisti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Conducerea RETIM a luat mai multe măsuri cu implementare imediată, după ce unii angajaţi au intrat în grevă

Luând în considerare întreruperea nejustificată a activității de către unii angajați ai Secției de Salubrizare 1 a societății RETIM, care în ultima săptămână fie nu au lucrat, fie nu au respectat programul de colectare a deșeurilor, conducerea companiei a luat unele măsuri. Deși nu au fost respectate procedurile legale și exista un contract colectiv de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea RETIM a luat mai multe măsuri cu implementare imediată, după ce unii angajaţi au intrat în grevă
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara devine, sâmbătă și duminică, punctul principal de atracție al chinologiei românești. La Muzeul Satului Bănățean, în organizarea Asociației Chinologice Române a județului Timiș, au loc mai multe concursuri de frumusețe, la care vor participa câini din 146 de rase. Cele două zile vor fi pline de evenimente. Orarul în care acestea au loc este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Satului Bănățean au loc, sâmbătă și duminică, mai multe expoziții de frumusețe chinologice
Stadionul Lego, pe care Primăria Timișoara îl ridică în zona Buziașului cu bani de la bugetul local, a ajuns în faza turnării fundațiilor pentru peluza 2. Urmează pregătirea zonei unde va fi tribuna VIP. Primăria a anunțat că s-a ajuns deja în etapa de realizare a fundațiilor tribunelor. În această perioadă, în zona viitoarei peluze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Stadionul Lego, constructorul lucrează la fundațiile uneia dintre peluze și la o tribună/Foto
Primăria Timişora a reuşit să mai recupereze un teren. Acesta era situat în proximitatea pieţei din Badea Cârţan, iar persoana care l-a ocupat ilegal percepea o taxă de parcare, după ce a împrejmuit terenul. Pe terenul recuperat va fi amenajată o parcare, a anunţat primarul Dominic Fritz. “Știți parcarea îngrădită, ”privată”, de lângă piața din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după încă un teren recuperat de municipalitate: “Recuperăm nu doar terenuri, ci și demnitatea orașului”
Luând în considerare întreruperea nejustificată a activității de către unii angajați ai Secției de Salubrizare 1 a societății RETIM, care în ultima săptămână fie nu au lucrat, fie nu au respectat programul de colectare a deșeurilor, conducerea companiei a luat unele măsuri. Deși nu au fost respectate procedurile legale și exista un contract colectiv de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea RETIM a luat mai multe măsuri cu implementare imediată, după ce unii angajaţi au intrat în grevă
UPT face un demers foarte potrivit pentru liceeni şi nu numai, care vor să vadă cum este viaţa de student. Astfel, institutul de învăţământ cu peste 100 de ani de istorie va demara un proiect inovator în următoarea perioadă. Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le șansa de a experimenta viața de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vrei să experimentezi viaţa de student? UPT are reţeta perfectă, o excelentă tabără de „pregătire”, gratuită
Miercuri, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În fapt, chiar miercuri, polițiștii au fost sesizați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Găinar” prins, după mai multe „lovituri”
Consiliul Local Timișoara a acordat, joi, ștrandul Termal celor de la societatea Horticultura, care aparține primăriei. Transferul se face sub forma delegării gestiunii prin atribuire directa a  activităților necesare  întreținerii și exploatării, fără organizarea unei licitații în vederea găsirii unei firme care să preia această funcție. Deocamdată, cei de la Horticultura vor trebui să dea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura primește gestiunea ștrandului Termal pe cinci ani de zile
Consiliul Județean Timiș dorește obținerea titlului de ”Regiune gastronomică europeană” în anul 2028. Instituția a anunțat începerea elaborării dosarului de candidatură. Bidbook-ul proiectului va fi realizat de Caius Ovidiu Merșa, un antropolog culinar și expert în artele culinare. În următoarele două săptămâni, până în 22 mai, persoanele interesate pot contribui la documentul care va prezenta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș lansează pregătirea dosarului pentru obținerea titlului de Regiune gastronomică europeană pentru Banat
Lansarea candidatului la funcția de primar al comunei Satchinez a oferit posibilitatea celor de la PSD să acuze USR și Alianța Dreapta Unită că susțin un competitor cu probleme penale. Conform celor de la PSD, cel susținut pentru conducerea primăriei din localitatea amintită a fost condamnat penal pentru luare de mită. La lansarea candidatului amintit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta electorală se ascute. PSD acuză USR și Alianța Dreapta Unită că susțin penalii în funcții publice
Top