Drumul spre A1 prin Dumbravita, gata de extindere. Din cauza stalpilor de troleibuz, ar putea sa nu fie gata decat in 2022

Proiectul de lărgire la patru benzi a drumului care duce de la Timișoara la Dumbrăvița și apoi spre Giarmata și autostradă a fost, în sfârșit, semnat. Din cauza stâlpilor de troleibuz însă, șoseaua ar putea să nu fie gata mai devreme de 4 ani și jumătate.

Proiectul „Modernizare DJ 691: lărgirea la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (km. 12+975)” va costa 80,34 milioane de lei. De la UE vin 66,48 milioane, iar de la bugetul de stat, 8,8 milioane. CJ Timiș este asociat cu Primăria Timișoara și Primăria Dumbrăvița în acest proiect și va contribui cu 12,5 milioane de lei, cheltuieli neeligibile, și încă 1,35 milioane, adică 2% la sută din valoarea eligibilă a proiectului. Contractul de finanțare a fost semnat abia acum din cauza faptului că PMT nu a plătit o corecție financiară de 1 milion de lei către Ministerul Dezvoltării. Drumul care leagă Timișoara de autostradă, prin Dumbrăvița și Giarmata, va avea patru benzi. Se va lucra pe două tronsoane: primul de la sensul giratoriu de la intrare în Dumbrăvița până la centura Timișoarei, iar celălalt, de la Centura Timișoara la urcarea pe A1.

„Vom putea da drumul licitației pentru proiectare și execuție. Acest proiect este împărțit pe două tronsoane. Primul este de la Centura Timișoara la urcarea pe A1 și acolo se va putea lucra în prima fază. A doua etapă, cea de la sensul giratoriu Timișoara-Dumbrăvița până la sensul giratoriu de la centură, nu depinde de noi. Depinde de Primăria Timișoara, care este partener în acest proiect. Va trebui să mutăm stâlpii din proiectul european de extindere a linei de troleibuz. Durata de execuție a acestui proiect este de 56 luni, aceasta însemnând până la ultima cerere de rambursare”, a declarat președintele CJ Timiș, Călin Dobra. „Am avut multe discuții pe această componentă. Proiectul (de extindere a liniei de troleibuz – n.r.) este în perioada de post-implementare și, teoretic, el trebuie să fie în parametri pe toată durata, adică minimum 5 ani de la terminarea lucrărilor. Perioada de 56 de luni pentru acest proiect este un maxim asumat, calculând că, fără având în acest moment, o soluție agreată de toți partenerii de a muta stâlpii în bune condiții, fără a afecta foarte mult transportul public. De aceea a fost împărțit proiectul pe sectoare, pentru a se pune face pregătirea amplasamentului, toate lucrările în zonă și, în momentul în care sunt gata, se vor muta unii stâlpi, pentru că nu toți trebuie mutați (…) în momentul în care se pun de acord partenerii din acel proiect, cred că acest lucru se poate face mult mai repede, dar nu cred că a vrut nimeni să-și asume, pentru că nu am avut o soluție clară. Eu cred că acest lucru se va putea face mai repede decât acest termen maxim estimat”, a declarat, la rândul lui, Sorin Maxim, directorul ADR Vest. În cel mai rău caz, extinderea tronsonului de la ieșirea din Timișoara nu ar putea intra în șantier mai devreme de 2021. Având în vedere procedurile complicate de licitație, există, de asemenea, și posibilitatea ca un constructor să nu fie desemnat în acest an.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Top