Enigma semafoarelor ramane nedezlegata. Robu: Nu s-a gasit nicio defectiune, ceea ce nu exclude perturbatiile

Semafoarele din Timișoara s-au „recuperat” după pana de curent de la jumătatea lunii martie, care a dat peste cap traficul, dar nu se știe nici acum ce a cauzat defecțiunea. De fapt, nici nu se mai caută, după ce specialiștii care au investigat problema n-au găsit nimic în neregulă. Furtuna solară rămâne un posibil motiv, dar fără dovezi clare.

Pe 15 martie, o pană de curent a dat peste 80% din semafoarele din Timișoara, adică exact cele din sistemul inteligent de management al traficului. A fost haos total în oraș, deși, în unele zone, șoferii au spus că s-a circulat mai bine. Repunerea în funcțiune a semafoarelor a fost complicată, pentru că n-a mai funcționat comunicarea între aceste dispozitive și centrul de comandă, astfel că a fost nevoie de deplasarea echipelor de intervenție în fiecare intersecție. „A fost ceva inexplicabil. Totul s-a manifestat la început ca o cădere de tensiune. La 13:47 a avut loc o cădere scurtă, însă nu rămâne în picioare cauza aceasta. Noi avem un sistem de alimentare alternativ cu UPS-uri, în fiecare intersecție și în centrul de comandă (…) Nu se poate exclude nici un așa-numit atac cibernetic, o intervenție a unui hacker. Sistemul nostru are protecție, evident, însă nimic pe lumea asta nu este infailibil (…) Nu ne putem pronunța încă. A apărut o informație că în 14 și 15 martie, exact în zilele când am avut probleme, au fost furtuni solare intense. Avertismentul era că vor apărea perturbații pe sistemul electric. La Enel nu s-au simțit însă aceste perturbări (…) Este ceva extrem de ciudat. Oameni în domeniu, specialiști, spun că nu au mai întâlnit așa ceva. Trebuie să găsim cauza și sistemul nu are voie să aibă vulnerabilități”, declara, a doua zi după incident, primarul Timișoarei.

Citește și: Nu mai avem unda verde in trafic. Semafoarele ar fi putut fi afectate de o furtuna solara

Conform acestuia, situația ar fi urmat să fie investigată de specialiștii de la Swarco, cei care au implementat sistemul de management al traficului, dar pe fir ar fi trebuit să intre și Serviciul de Telecomunicații Speciale. Trei săptămâni mai târziu, enigma nu a fost elucidată. Ba mai mult, s-a și renunțat la investigații. „Nu s-a găsit cauza. Nici nu se mai caut. Funcționează cum trebuie sistemul, atunci s-au pus să vadă, a doua zi, dar nu au găsit nicio defecțiune. Ceea ce nu exclude perturbațiile, că pe comunicații au fost problemele, nu au fost de altă natură. Eu am spus și atunci: ni se pare că e de domeniul SF, dar nu putem exclude. Până una-alta, comunicatul că vor apărea perturbări în sistemul de comunicații, datorită exploziilor solare, n-a fost dat de fiște-cine (fitecine – n.r.), ci a fost dat de NASA. Nu putem exclude”, a declarat, pentru deBanat.ro, Robu. Sistemul de management al traficului prevede semaforizarea a 44 de noi intersecții, modernizarea semaforizărilor în alte 90 de intersecții, montarea a 13 radare de informare și 7 de viteză, dar și a 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu și mai multe panouri pe care vor fi afișate diverse informări. El a fost realizat de Swarco Traffic Romania SRL – SC Avitech SRL – SC Swarco Mizar SpA. și a costat 19,9 milioane de lei, fără TVA. La La această suma s-au adăugat alte 6,5 milioane de lei, cheltuieli neprevazute.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Trotzcau a spus: (aprilie 7th, 2018 at 11:46 )

Cum sa adaugi inca 6 mil de lei (adica in 1/3 din suma licitata) cheltuieli neprevazute … alo curtea de conturi si DNA nu va autosesizati?

anteconbega a spus: (aprilie 7th, 2018 at 14:42 )

Cică ALDERobu a fost om de ştiinţă până în ziua încare a început să-şi cănească freza al Crin Antonescu-Mireille! Paradirea unor semafoare însemnă penru savantul Lae o chestiune …inexplicabilă! Măcar Ionel di la Logoj e sărac cu duhul, dar e semicinstit…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo

Etapa a treia din Liga de Rugby programează un nou meci acasă pentru Leii Timișoarei. SCM USV va primi vizita campioanei Dinamo București. Partida va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10.30, în Ronaț. Precedenta înfruntare de la Timișoara, dintre cele două echipe, a însemnat un meci cu 95 de puncte. Acesta a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Top