PMP Timis sau cand interlopii fac politica

„De ce dai, mă? De ce dai?” Nu, nu e vorba aici de celebra replică a personajului interpretat de George Mihăiță în „Reconstituirea” lui Lucian Pintilie. Aceste vorbe au fost rostite foarte frecvent la ceea ce s-a dorit a fi alegerile din PMP Timiș. Oameni trântiți pe jos, alții îmbrânciți, o femeie târâtă la propriu pe jos, alte persoane chiar lovite. Bodyguarzi și figuri lombrosiene. Mecle schimonosite de furie, altele rânjind satisfăcute. Mușchi încordați și multe înjurături. Să spui c-a fost o mare țigănie ai jigni romii. Și toate acestea s-au întâmplat la Timișoara, totuși un pol al civilizației din România. Dacă aici au fost posibile astfel de scene desprinse parcă dintr-o adunare de interlopi, oare cum se desfășoară alegerile în PMP Vaslui sau Botoșani?

Principalii responsabili de acest spectacol grotesc au fost, fără nicio îndoială, fostul și actualul președinte al filialei, Cornel Sămărtinean, și individul tuturor intrigilor, Dorin Cândea. Deși privită ca o victimă, Roxana Iliescu, contracandidata lui Sămărtinean, a avut, la rândul ei, partea sa de vină. Văzând acea atmosferă, trebuia să meargă acasă. Dar a preferat să rămână și să-și dea girul la întregul tărăboi. Or, când te bagi în cocină, te mănâncă porcii. Trist este faptul că acești indivizi au putere de decizie. Ei ne conduc. Sămărtinean este deputat, Cândea e consilier județean, Iliescu ditamai vicepreședinte al CJ Timiș. Iar prin sală au roit tot felul de consilieri locali, viceprimari etc. De altfel, PMP Timiș se află la conducerea județului, în alianță cu PSD și ALDE. Adică smardoii ăștia pot influența politicile publice ale județului Timiș.

Aud mulți politicieni care se plâng că, în mod tendențios, li se face imagine negativă în presă. Că ei sunt buni, muncesc pentru binele oamenilor, dar media îi prezintă eronat. Uitați-vă la imaginile de la alegerile PMP Timiș și o să vedeți la ce se pot preta unii politicieni pentru o funcție. Nicio urmă de bun simț, doar instincte animalice devoalate plenar. Oameni buni, și ăștia cică au grijă de noi! Cum până la această oră, nimeni din conducerea filialei nu și-a prezentat scuze în mod public, înseamnă că totul li s-a părut absolut normal. Altfel, ceea ce s-a întâmplat la alegerile PMP Timiș denotă o certitudine. Și anume, faptul că PMP e un partid tot mai neînsemnat, tot mai liliputan, tot mai nefrecventabil. Parafrazându-l chiar pe șeful partidului, acum poți să spui: „Nea Trăiene, nici nu știi cât de mic începi să fii”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Gepetto a spus: (aprilie 2nd, 2018 at 15:11 )

Noi suntem de vina ca scoatem in fata asemenea specimene.

Poli 21 a spus: (aprilie 2nd, 2018 at 15:38 )

Ar fi interesant sa publicati o lista cu ‘alesii” si zonele de provenienta , pentru ca nu pot crede ca toti sunt timisoreni get beget si nu persoane ajunse aici doar din diverse interese.

Anubis a spus: (aprilie 2nd, 2018 at 23:44 )

Partidul Betivanului Sef loveste din nou. La propriu de data asta. „Stii cine sunt eu” zice la un moment dat personajul grobian. Cine esti tu umflatule? De unde ai venit si ce cauti in orasul asta?

Partea rea este ca personajele in cauza nu vor fi retrogradate ci avansate pentru tupeu, sustinere si dedicatie. Aduceti numai rusine orasului!

birlic a spus: (aprilie 3rd, 2018 at 08:29 )

si ce vina are Traian ,el ia crescut ,ca de altfel si pe tine ziaristule ,nu-l suferi ca a fost mai bun decat alti presedinti ,dupa Nicolaie ,trebuie impuscat ca sa-i apreciem calitatile !!!!

Adrian Popescu a spus: (aprilie 3rd, 2018 at 10:19 )

birlic: Ce legatura e intre faptul ca Basescu a fost cel mai Ok presedinte dupa Ceasusescu cu faptul ca e un golan – la fel ca si membrii partidului creat de el. Grasul ala e si el presedintele tarii sau daca il toleram pe Basescu trebuie sa ii toleram si menajul PMP-ist?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top