Centura de Sud, amânată iar. Șantierul va începe, în cel mai bun caz, în a doua jumătate a lui 2019

Centura de Sud a Timișoarei e încă la ani lumină de primul strat de asfalt. Procesul care se judecă la Curtea de Apel București a primit un nou termen la finele lunii noiembrie. Licitația pentru centură este încheiată în luna februarie, dar, de atunci, rezultatul se tot „plimbă” prin instanțe.
centura de sud
Compania italiană Tirrena Scavi S.p.A a fost desemnată,în februarie 2018, câștigător al licitației pentru Centura de Sud a Timișoarei. În total au fost 12 oferte, iar nemulțumiții s-au adresat inițial Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care și-a declinat competența. S-a ajuns, în consecință, în instanță, unde se luptă Trameco SA, Vahostav SK, SC Construcții Erbașu SA și SC Grafic Tends SRL, ca reclamanți, iar CNAIR și Tirrena Scavi SPA, ca pârâți.

CNAIR și firma italiană au avut câștig de cauză la Tribunalul București, care a respins contestația, dar s-a făcut recurs. În septembrie, un complet al Curții de Apel București și-a declinat competența în acest caz, dosarul fiind repartizat ulterior la Secția 8, Completul 5 recurs Achiziţii Public. Primul termen a fost joi, 8 noiembrie și s-a încheiat cu o nouă amânare! Cele două părți se vor revedea pe 22 noiembrie, când s-a stabilit următorul termen la care, dacă totul merge normal, instanța ar trebui să se pronunțe.

CNAIR nu poate semna contractul de execuție pentru centură până când nu există o sentință definitivă. Contractul, cu o valoare de 324,1 milioane lei, cu TVA, are o durată de 150 luni, din care 6 luni proiectare, 24 luni execuţie şi 120 luni perioada de notificare a defecţiunilor. Compania de drumuri a depus și o cerere de finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2. „Proiectul are ca scop reducerea timpului de călătorie cu aproximativ 22% în primul an de operare – 2022”, a anunțat oficial CNAIR.

Prin fondurile alocate POIM, lucrările de la Centura de Sud a Timișoarei vor fi finanțate cu aproximativ 250 de milioane de lei, bani de la UE. Șoseaua va avea 25,4 kilometri, doar o singură bandă pe sens și include 3 poduri și 9 pasaje. Șantierul nu poate începe însă mai devreme de a doua jumătate a anului 2019.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Stelu a spus: (noiembrie 9th, 2018 at 10:50 )

Nu va începe niciodată! Porcii ăștia au dat toți banii către pomene electorale, ioc pentru investiții! Trăiască Dragnea …și Marcel Suciu cu Dobra Calin! .uieee pesede!

Gigi a spus: (noiembrie 9th, 2018 at 12:25 )

Justiția de căcat! Sa se spele romanii cu ea pe cap. Nu politicieni sunt cauza, justiția de rahat a blocat totul în tara asta.

tibi a spus: (noiembrie 9th, 2018 at 13:22 )

bai gigi, in mintea ta, justitia e fenomen natural? sau cumva politicienii lui peste decid cum functioneaza? zi-mi ca glumesti, ca e doar o gluma nereusita postarea ta.

Ion a spus: (noiembrie 11th, 2018 at 19:39 )

Pentru 3 mil euro km de drum cu 2 benzi… (suma oricum va fi suplimentata cu 50%.) cum sa nu faci contestație. Cine vrea sa piardă acest tun?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Începând de joi, 9 mai, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va relua operațiunea de montare de parapet median pe centura Timișoara, în zona localității Dumbrăvița spre intersecția cu drumul comunal cu localitatea Covaci. Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, circulația va fi dirijată de piloți de trafic. Cei de la DRDP nu uită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara continuă cu amplasarea de parapet median pe Centura Timișoarei
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara a participat, la Praga, în Cehia, la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific studențesc în domeniul dreptului Uniunii Europene. Aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Colterm încheie sezonul de iarnă cu zeci de mii de tone de cărbune în stocuri, dar și cu gaze naturale în depozitele proprii. Societatea dorește reducerea, în continuare a cheltuielilor de producție, cu efect în reducerea prețului gigacaloriei. Luni, 29 aprilie 2024, s-a încheiat sezonul de încălzire pentru cei de la Colterm. Conform datelor furnizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm trage linia după sezonul de iarnă. Compania dorește reducerea costurilor de producție și a prețului gigacaloriei
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Au tratat ultima deplasare a sezonului cum nu se poate mai rău. Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara s-a făcut de ruşine la Odorheiul Secuiesc cu ocazia rundei finale din play-off. Lipsită de aportul străinilor din lot, dar şi a antrenorului Robert Lupu, CFR, care a avut un sezon nemaipomenit până acum, a stricat totul, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Timişoara s-a umplut de penibil la Odorhei
Top