Incepe curatenia de primavara! / PROGRAM

Timișorenii vor putea scăpa, în următoarele săptămâni, într-un cadru organizat, de obiectele nefolositoare din propriile gospodării. Luni, 4 aprilie, începe curățenia de primăvară, în prima săptămână mașinile Retim urmând să intervină în partea de nord a Timișoarei.

retim

Curățenia generală de primăvară se va desfășura în perioada 4 – 19 aprilie. Vor fi colectate numai obiecte de uz casnic şi gospodăresc şi deşeuri vegetale rezultate din curăţirea arborilor plantaţi pe aliniamentele stradale şi a spaţiilor verzi din jurul imobilelor. Este interzisă scoaterea şi depozitarea pe domeniul public a deşeurilor din amenajări interioare (moloz) şi a deşeurilor din curăţirea pivniţelor şi podurilor (praf de cărbune, ţigle, cărămizi, faianţă şi gresie sparte). Proprietarii de imobile, asociaţiile de proprietari/locatari, instituţiile publice și agenţii economici au obligația să depună în ordine la bordura carosabilului, fără a împiedica circulaţia, resturile provenite din tăieri de corecţie (ramuri) tăiate la dimensiuni de maximum un metru şi legate în snopi, deşeurile şi obiectele ce secolectează în cadrul acţiunilor ecologice. Amenzile pentru cei care nu respectă regulile sunt cuprinse între 200 ș 2.000 lei.

Deşeurile rezultate din reparaţii şi amenajări interioare, în cantităţi de sub 1 mc, precum şi deşeurile de echipamente electrice şi electronice – DEEE, se preiau gratuit de la populaţie, pe baza actului de identitate, prin punctele de colectare-preluare de pe Al. Avram Imbroane, nr. 70; Calea Torontalului, nr. 94; str. Energiei, nr. 3; Calea Moşniţei, nr. 2. Acestea sunt deschise de luni până vineri, între orele 8 și 16. Pentru deşeuri din amenajări interioare şi din curăţenia pivniţelor şi podurilor în cantităţi mai mari de 1 mc, pot fi solicitate, pe bază de comandă, containere de la S.C. Retim S.A., str. Oituz nr. 3A, sau la numerele de telefon 0256-499.537 sau 0256-220.064.

Cum intervin echipele Retim

Luni, 4 aprilie
În perimetrul str. Cloșca – Cetății (din Cloşca în Calea Torontalului) – Calea Torontalului (până în str. Grigore Alexandrescu) – str. Grigore Alexandrescu (din Calea. Torontalului în str. Cloșca)

Marți, 5 aprilie
În perimetrul Calea Bogdăneștilor (între Bd. Cetății și str. Livezilor) – str. Livezilor – Mircea cel Bătrân (între str. Livezilor și str. Tazlău) – str. Lt. O. Balea – str. Cloşca – Bd. Cetății (între str. Cloșca și Cal. Bogdăneștilor)

Miercuri, 6 aprilie
În perimetrul Calea Bogdăneștilor (între Bd. Cetății și str. Circumvalațiunii) – str. Circumvalațiunii (până în str. Nera) – str. Nera – str. B.P. Hașdeu.

Joi, 7 aprilie
În perimetrul str. Bârzava – str. Casian Munteanu – rambleu CFR – str. Tazlău – Mircea cel Bătrân (din str. Tazlău în str. Livezilor) – str. Livezilor (din Mircea cel Bătrân în str. Manole) – str. Madona – Calea Bogdăneștilor (din str. Madona în str. Bârzava)

Vineri, 8 aprilie
În perimetrul str. Bârzava – Calea Bogdăneștilor (din str. Bârzava în str. B.P. Hașdeu) – str. B.P.Hașdeu (din Calea Bogdăneștilor în str. Dunărea) – str. Dunărea (din str. B.P. Hașdeu în str. Bârzava)

Sâmbătă, 9 aprilie
În perimetrul Calea Aradului (din girația Selgros până în Calea Lipovei) – Calea Lipovei (între Calea Aradului și Bd. Antenei) – Bd. Antenei – str. Popa Șapcă – Bd. Revoluției (până în Canal Bega) – Spl. N. Titulescu – str. Nufărul – str Gării – Piața Horațiu – str. 16 Februarie – str. C. Brediceanu (din str. 16 Februarie în str. Circumvalațiunii) – Calea Bogdăneştilor – Bd. Cetăţii – Calea Torontalului – str. Felix – str. Loichița Vasile – str. Pelbartus

Duminică, 10 aprilie
În perimetrul Calea Aradului (din girație Selgros până în Calea Lipovei) – Calea Lipovei (între Calea Aradului și Bd. Antenei) – Bd. Antenei – str. Popa Șapcă – Bd. Revoluției – str. Al. Mocioni – Spl. Industria Lânii – Spl. Peneș Curcanul – str. Uzinei – str. Canal Bega (Vălișoara).

Luni, 11 aprilie
În perimetrul Bd. L. Rebreanu (din Calea Martirilor în Calea Buziașului) – str. Venus – Calea Urseni – Zona Braitim – str. Muzicescu (până în Calea Urseni) – Calea Martirilor (din str. Muzicescu în str. Lidia)

Marți, 12 aprilie
În perimetrul Calea Urseni – str. Venus – str. Industriei – str. Olarilor – Calea Buziașului (din giraţie la capat)

Miercuri, 13 aprilie
În perimetrul str. Sulina (din Calea Șagului în str. Constantin Daniel) – str. Andreescu – str. Muncii, str. Ardealul (din str. Muncii în Bd. Dâmbovița) – Bd. Dâmbovița (din str. Ardealul în str. Banatul) – str. Vulturilor (din str. Banatul în Calea Șagului) – Calea Șagului (din str. Vulturilor până la ieșire)

Joi, 14 aprilie
În perimetrul Spl. Sofocle (până în Bd. Dâmbovița) – str. Ardealul (din Bd. Dâmbovița în str. Muncii) – str. Muncii (din str. Ardealul în str. Andreescu) – str. Andreescu (din str. Muncii în str. Constantin Daniel) – str. Bacalbașa (din str. Constantin Daniel până la ieșire) – zona Polonă.

Vineri, 15 aprilie
În perimetrul str. Bujorilor (din Calea Șagului în Al. Nicorești) – Al. Nicorești – str. Ceferiștilor – Calea Șagului (din str. Ceferiștilor în str. Bujorilor).

Sâmbătă, 16 aprilie
În perimetrul Spl. T. Vladimirescu (din str. M. Viteazul în Bd. Dâmbovița) – Bd. Dâmbovița (până în str. Banatul) – str. Vulturilor (din str. Banatul în Calea Sagului) – Calea Șagului (din str. Eneas în str. Bujorilor) – str. Musicescu (din Calea Șagului în Calea Martirilor) – Calea Martirilor (din str. Musicescu în str. Averescu) – str. Averescu (din Calea Martirilor în str. Drubeta) – str. Drubeta (din str. Lidia în str. Independenței) – str. Independenței – Piața Bălcescu – str. M. Viteazul (până în Spl. Vladimirescu)

Duminică, 17 aprilie
În perimetrul str. Bd. V. Pârvan – Spl. Nistrului – Spl. Morarilor – Piata Sarmisegetusa – str. A. Șaguna – str. Lunei – Calea Buziașului (până în girație) – Bd. L. Rebreanu (din giraţie în Calea Martirilor) – Calea Martirilor (din Bd. L. Rebreanu în str. Lidia) – str. Versului – str. Prezan (din str. Versului în Calea Martirilor) – str. Drubeta (din str. Lidia în str. Independenţei) – str. Independenţei – Piaţa N. Bălcescu – str. M. Viteazul – str. Ana Ipatescu – str. Chişodei – str. Cercului – str. Dimineţii – str. Apicultorilor – str. Musicescu.

Luni, 18 aprilie
În perimetrul str. Cermena – str. Torac – str. Câmpului – str. F. Chopin – str. Şaguna – str. Tigrului.

Marți, 19 aprilie
În perimetrul str. Câmpului – str. Canal Bega – Calea Moșniței

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Disputa dintre Direcția Județeană de Cultură și Primăria Timișoara, pe tema pasarelei pietonale peste Bega, pare să se fi sfârșit, cel puțin în viziunea directorului primei instituiții, Sorin Predescu. El oferă o cronologie a desfășurării evenimentelor, pentru ca la final să acuze primăria că minte, dar și că nu știa sau nu a vrut să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Final în forță! A treia victorie amicală, urmează cantonamentul din Antalya

Politehnica Timișoara a câștigat primul meci susținut în acest an pe teren cu iarbă și pe stadionul Electrica. Scorul partidei cu Unirea Sântana a fost 2-0 (0-0). Prima repriză a fost fără gol, deși alb-violeții au lovit de două ori bara, prin D. Popa (3, transversală) și C. Toma (27), iar în min. 37 un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final în forță! A treia victorie amicală, urmează cantonamentul din Antalya
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

CNAIR a semnat contractul de execuție pentru ultimul din seria de trei contracte pentru realizarea unui drum expres între Arad și Oradea, acest proiect ”luând fața” celui privind realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița. În acest moment, pe întreaga lungime de 120.47 de kilometri ai întregului Drum Expres Arad-Oradea sunt contracte parafate cu constructorii. Joi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială Timișoara va deschide un nou centru pentru bătrâni, realizat cu fonduri nerambursabile
Societățile care oferă servicii de vidanjare în Timiș au fost descoperite cu probleme în urma unor controale realizate de Garda de Mediu. Amenzile scrise de inspectori au depășit o sută de mii de lei. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au desfășurat, în perioada 23.01.2026 – 29.01.2026, acțiuni de control la operatorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme în prestarea activității de vidanjare în Timiș. Amenzi de peste o sută de mii de lei
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel–România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment de networking internațional dedicat promovării cooperării economice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș susține cooperarea România-Israel în cadrul unui eveniment de networking
Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Vineri, primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică a instituțiilor de învățământ din comuna Moșnița Nouă”.  Proiectul presupune: reabilitare termoenergetică a clădirilor înlocuirea tâmplăriei modernizarea sistemelor de încălzire, ventilare și iluminat instalarea de panouri fotovoltaice Beneficiare vor fi Grădinița şi Școala din Urseni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi reabilitate energetic. A fost semnat contractul de finanţare
Autoritățile statului l-au luat din familie pe băiatul de 13 ani, acuzat că l-a ucis pe Mario, adolescentul de 15 ani din Cenei. Drepturile părintești au fost suspendate. Direcția pentru Protecția Copilului Timiș l-a ridicat de urgență pe copilul de 13 ani din familie, după ce părinții nu s-au conformat solicitărilor DGASPC. Inspectorii au solicitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copilul de 13 ani acuzat de familie a fost preluat de stat, după ce familia nu și-a făcut datoria
Timișoara produce discurs de metropolă, dar rezultate de oraș mic. Nu entuziasmul lipsește, ci puterea reală de a livra. Orașul vorbește compulsiv despre proiecte, mobilitate, digitalizare. Dar diferența nu se vede în conferințe, ci în șantiere închise; nu în postări, ci în finalizări. Iar aici, Timișoara excelează într-o disciplină rușinoasă: „aproape gata”. Comunicarea a devenit performanță,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara captivă în propriile promisiuni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.