Unda verde de pe Dorobantilor la Punctele Cardinale! De ce nu se poate asta peste tot

Avem undă verde de pe Calea Dorobanților până la Punctele Cardinale! Condiția este ca viteza de rulare să fie de 50 km/h! Primarul Nicolae Robu explică, din nouă, de ce nu va putea fi undă verde tot timpul, dar anunță care vor fi traseele prioritare.

semafoare4

Veste teoretic bună pentru șoferii: vom avea în permanență undă verde pe unul dintre cele mai circulate artere din Timișoara. Aceasta este funcțională deja și va rămâne așa. „De la capătul dinspre Dorobanți, dinspre Lugoj al străzii Simion Bărnuțiu și până la Punctele Cardinale, continuând de pe Bărnuțiu pe Take Ionescu, avem undă verde și o avem în permanență. La orice oră, pe acest grup de artere va fi undă verde”, a declarat, vineri, primarul Nicolae Robu. Acesta susține că, în viitor, sistemul va funcționa după anumite reguli, dictate de fluxurile de trafic. „Acum facem undă verde mai mult pentru a arăta ce înseamnă unda verde, pentru ca cetățenii să iasă de sub efectul intoxicării la care au fost supuși de către unii alții și să dobândească încredere în acest sistem. În timp n-o să avem undă verde non-stop pe un sens de deplasare, ci se va funcționa în felul următor: la orele de vârf de dimineață va fi undă verde pe sensul de la intrarea în oraș înspre centru (…) După-amiaza când se iese de la serviciu, între orele 17 și 19, dar intervalul orar se va ajusta după nevoi, se va asigura undă verde pe sensul invers, pe sensul care devine cel mai intens circulat în intervalul respectiv. Între aceste intervale de vârf se va asigura o funcționare echilibrată pe cele două sensuri, fără a fi undă verde de la un capăt la altul al unui asemenea traseu. Nu poate fi simultan undă verde pe ambele sensuri (…) matematic nu se poate face să fie undă verde pe ambele sensuri”, mai spune edilul. Acesta a prezentat și un filmuleț de pe Dorobanților, în care mașina – în care susține că nu se afla și la ora înregistrării – prinde pe culoarea verde toate cele 11 semafoare. Ca să aveți parte de o experiență similară, susține Robu, indiferent de numărul de mașini aflate în trafic, trebuie să rulați constant cu o viteză de 50 km/h.

semafoare3

Șoferii trebuie să înțeleagă, susține Robu, că se caută cele mai bune soluții pentru decongestionarea traficului, iar sistemul de management al traficului va funcționa „în regim adaptiv”. „Acesta are ca misiune să producă descărcări în trafic cât mai eficient. Primind informaţii despre numărul de maşini de la senzorii aflaţi în cele 134 de intersecţii, sistemul informatic decide unde să lase mai mult verde pentru a se produce descărcarea. Acest mod de lucru nu asigură unda verde, dar asigură descărcările. La început se setează care sunt priorităţile, pentru că întotdeauna în astfel de situaţii ai conflicte, nu poţi să rezolvi deodată peste tot. Atunci se dau nişte priorităţi şi sistemul asigură descărcarea cu prioritate a acelor artere care se consideră că sunt cele mai importante”, a mai explicat primarul Timișoara. Acesta spune că de luni, 21 noiembrie, va fi undă verde și pe Bd. Liviu Rebreanu, din Calea Șagului, până la AEM. Proiectul de management al traficului din Timișoara, realizat de asocierea Swarco Traffic Romania SRL – SC Avitech SRL – SC Swarco Mizar SpA, a costat 23,8 milioane de lei. Acesta prevede semaforizarea a 44 de noi intersecții, modernizarea semaforizărilor în alte 90 de intersecții, montarea a 13 radare de informare și 7 de viteză, dar și 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu, precum și a mai multor panouri pe care vor fi afișate diverse informări.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

blue a spus: (noiembrie 18th, 2016 at 16:08 )

Semafoarele astea sunt cea mai mare prostie din Timisoara ultimilor ani. O cretinatate …

Pe celebra unda verde de pe Take Ionescu, la mers normal, eu prind de vreo 2-4 ori rosu. Inainte prindeam de 2 ori (Modern si Cartan) si mai opream de vreo 2 ori la pietoni. Deci pentru soferi avantaj zero daca parcurgi strada de la un capat la altul. In schimb, daca vrei sa intri de pe Baader sau sa iesi spre medicina stai si astepti ca boul, ceea ce inainte nu faceai. Deci dezavantaj soferi.
De pietoni nu mai zic, dezavantaj mare pentru ei.
De trolee nu stiu ce sa zic, dar avand in vedere ca ele merg cu 30 km/h, e posibil sa stea la multe semafoare. Deci dezavantaj Ratt.
Din cele 3 componente ale traficului, toate sunt dezavantajate de semafoarele „inteligente”. Felicitari Robu pentru „inteligenta” si perseverenta in „inteligenta”. Vorba aia, sa ne fereasca Dumnezeu de prostul harnic.

poli21 a spus: (noiembrie 18th, 2016 at 16:44 )

Faptul ca tu stai si astepti ca un BOU este cea mai buna dovada ca nu ar trebui sa circuli prin Timisoara.

blue a spus: (noiembrie 18th, 2016 at 21:10 )

Salut @poli21. Trasmite salutari si mamei tale. Am vazut-o cand eram in trafic. Era pe centura.

Andrei a spus: (noiembrie 19th, 2016 at 07:33 )

Blue, parerea mea este ca gresesti. Acest sistem computerizat este clar mai bun decat acea ”indemanare” a omului la care tu faci referire. Multi vor sa dispara aceste semafoare pentru a ”ne intelege intre noi” in trafic. Caci, in lipsa semafoarelor, asa se va proceda.
Si, mai mult, in cazul unui eveniment rutier ai si doavada ca nu ai gresit. Daca esti in aceasta postura.
Deci, hai sa ne trezim cu 15 min mai devreme dimineata, sa nu fie nevoie sa ne ”ambalam” la semafoare, sa nu-i mai cantam de bine primarului, pe care de altfel nu-l suport.
A, inca ceva, Robu a continuat doar acest proiect de semaforizare inteligenta, el exista in plan si inceput inca de pe vremea lui Ciuhandu. Oare nu ar fi bine sa-i ”uram” si lui de bine?! :)))

blue a spus: (noiembrie 19th, 2016 at 10:01 )

Atata vreme cat semafoarele blocheaza si mai rau traficul, inseamna ca sunt o prostie. Nu stiu tu cum esti, dar eu prefer sa-mi petrec timpul liber cu familia sau cu prietenii, nu blocat in trafic.
Se vede clar ca pe unde semafoarele inteligente au fost puse pe intermitent, cozile au disparut. Si nu stiu de ce li se spune „inteligente”, ca nu sunt decat niste semafoare normale cu temporizare.
Semafoare trebuie puse doar in intersectii mari, unde traficul o impune. La noi s-au pus la treceri de pietoni sau intersectii unde o data la 5 minute vine un pieton sau o masina din lateral. Dar rosu se face din minut in minut. Oricum ai privi lucrurile, e dezavantajos pentru toti.
Si inca ceva: in lipsa semafoarelor circulatia nu se desfasura la mica intelegere, ci dupa semnalizarea existenta si regulile codului rutier. Asa e peste tot in lume.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara

Ovidiu Popescu a revenit la Poli Timişoara, după ce ultima dată a jucat la marea rivală UTA, de care s-a despărţit oficial. Popescu a mai jucat pentru Poli în perioada 2014-2016.   Politehnica se întăreşte cu un nou nume greu care a mai trecut prin Timişoara, având şi două meciuri pentru Naţionala României. Ovidiu Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Top