Impotriva tuturor. Timisoara Saracens castiga la Steaua dupa un meci nebun

De puţine ori a plecat Timişoara Saracens în ultimul timp cu şansa a doua într-un meci de rugby. Aşa s-a întâmplat astăzi, când campionii au evoluat pe terenul unei echipe neînvinse, Steaua. Şi a ieşit o luptă ca în poveşti, în care cea mai bună echipă s-a impus în ciuda calculului hârtiei. Şi cum este mai frumos, după un meci în care a fost dezavantajată şi a evoluat cu un om eliminat definitiv, a reuşit să revină şi să învingă în ultimul minut, 18-16 (0-7).

Steaua a început mai bine, a marcat repede un eseu prin Eseria Vueti, transformat de Boldor, 7-0. Bănăţenii au dominat momente bune, a şi reuşit să culce balonul în terenul de ţintă advers prin Fercu, după o fază superbă, dar eseul a fost anulat, iar Popârlan trimis pe banca de pedepse pentru 10 minute. Samoa a irosit o penalitate din poziţie bună, la fel ca Boldor, iar „militarii” au intrat la pauză în avantaj.

La ieşirea de la vestire, Vlaicu a făcut 10-0, dar Mesake Doge şi-a adus echipa în joc printr-un eseu transformat de Samoa, 10-7. Acelaşi Vlaicu a mai pus o penalitate, 13-7, iar Stewart a văzit cartonaşul roşu pentru un fault dur. Chiar şi aşa, Timişoara nu işi spusese ultimul cuvânt, Samoa a adus 3 puncte de la mijlocul terenului, dar Vlaicu a răspuns prin acelaşi procedeu, după o nouă gafă de arbitraj, dar de la 22 de metri, fază la care şi Lazăr a fost eliminat temporar, 16-10. Cu doi oameni mai puţin, bănăţenii reuşesc un eseu superb prin Simionescu, dar rămas netransformat, 16-15. Timişoara a luptat până în ultima secundă şi Jody Rose a adus bucuria în tabăra vizitatorilor după un drop reuşit în prelungiri. 18-16 pentru Timişoara, care poate termina sezonul regulat pe locul secund, însă depinde de rezultatele din ultima etapă.

Timişoara Saracens: Badiu, Căpăţăna, Pungea, Popârlan, Lazăr, Morrison, Rus, Stewart, Luiters, Rose, Shennan, Umaga, Manumua, Fercu, Samoa. Rezerve: Rădoi, Taupaki, Doge, Mureşan, Sabău, Popa, Simionescu, Tangimana.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (mai 5th, 2018 at 16:03 )

Nu ati mentionat numele fluierasului, caci nu poti sa il numesti arbitrii pe enachescu & co.

INO a spus: (mai 5th, 2018 at 17:57 )

S.P.P.!TIMIȘOARA ESTE ATACATĂ DUR ÎN ORICE SPORT ÎN ROMÂNIA!TOȚI AU CEVA CU BANATUL!RUȘINE ESTE PUȚIN SPUS ÎNTR-O ȚARĂ DIVIZATĂ!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare

După ultimele evenimente care au culminat cu legiferarea „amendamentului Fritz”, încă primarul Timișoarei a vorbit despre ce va urma, promițând că va rămâne un timișorean implicat. „Vă mulțumim pentru toată susținerea. Va promitem că nu ne oprim! Am primit mii de mesaje în ultimele zile: ce se întâmplă mai departe? M-am întâlnit azi cu prieteni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015

Baza Auto din Timișoara găzduiește în această perioadă o amplă campanie de selecție pentru formarea loturilor reprezentative județene. Proiectul se bucură de un interes masiv din partea tinerilor fotbaliști, sute de copii din întregul județ prezentându-se deja la teren în speranța de a face pasul spre echipele de elită ale Timișului. Astăzi a venit rândul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colterm începe probele la rece înainte de noul sezon de termoficare

Verificați etanșeitatea instalațiilor interioare de termoficare de la oraș și deschideți robineții de alimentare. Societatea de termoficare Colterm a anunțat demararea probelor la rece pentru sistemul de încălzire, pentru noul sezon rece. Astfel, între 7 și 21 septembrie, se vor desfășura, etapizat, probele de presiune la rece, inclusiv încărcarea cu apă a instalațiilor interioare ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm începe probele la rece înainte de noul sezon de termoficare

Economic vezi arhiva Economic

Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total

Șantierul de realizare a Centurii Vest, de ocolire a Timișoarei, singura bucată rămasă de construit, a ajuns la 15 la sută din total. Mobilizarea constructorului este una bună, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care a mers pe șantier, personal, pentru a vedea cum decurge investiția. Vizita vine după ce, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Baza Auto din Timișoara găzduiește în această perioadă o amplă campanie de selecție pentru formarea loturilor reprezentative județene. Proiectul se bucură de un interes masiv din partea tinerilor fotbaliști, sute de copii din întregul județ prezentându-se deja la teren în speranța de a face pasul spre echipele de elită ale Timișului. Astăzi a venit rândul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015
În weekendul 29-30 august 2026, Bucureștiul a găzduit Turneul „Adrian Andronic”, penultima etapă a Circuitului Național de MiniRugby din acest sezon. Competiția s-a încheiat cu succes, iar câștigătoarele celor trei categorii de vârstă au fost stabilite în urma finalelor pasionante disputate pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”. La competiție au participat și sportivii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a luat cu asalt Bucureștiul la penultima etapă a Naționalelor de minirugby
Verificați etanșeitatea instalațiilor interioare de termoficare de la oraș și deschideți robineții de alimentare. Societatea de termoficare Colterm a anunțat demararea probelor la rece pentru sistemul de încălzire, pentru noul sezon rece. Astfel, între 7 și 21 septembrie, se vor desfășura, etapizat, probele de presiune la rece, inclusiv încărcarea cu apă a instalațiilor interioare ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm începe probele la rece înainte de noul sezon de termoficare
Circulația rutieră de tranzit în zona Caransebeș va fi afectată începând de astăzi. De marți, 1 septembrie, pe Centura de Ocolire Caransebeș, sectorul km 0+310 – 12+073, vor demara lucrări de consolidare. Durata de execuție a contractului este de 18 luni, iar lucrările se vor desfășura cu menținerea circulației pe varianta ocolitoare. Executarea lucrărilor sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveți drum în zona Caransebeș? Pe centura de ocolire a orașului sunt lucrări, se introduc semafoare
RETIM Ecologic Service S.A. anunță preluarea, începând de astăzi, a funcției de Director Economic de către Adina Hanza. Funcția a fost exercitată temporar de Dr. Radu Merica din 15 februarie 2026. „Am preluat temporar această responsabilitate în februarie, într-o perioadă de tranziție pentru companie. Odată cu această numire, mandatul meu executiv se încheie, iar eu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM consolidează diversitatea în echipa de management
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pol regional în inovarea educațională, găzduind recent cea de-a treia întâlnire transnațională din cadrul proiectului internațional Erasmus+ KA2 EcoAI EduNetwork Initiative (EAIEN). Evenimentul a reunit timp de două zile specialiști și cadre didactice din România, Turcia și Grecia, transformând Timișoara și Sântana (Arad) în centre de dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația viitorului se dezbate la Timișoara: UPT a găzduit a treia întâlnire transnațională a proiectului european EAIEN
Naționalul din Timișoara deschide Stagiunea 2026 – 2027 cu reînnoitul entuziasm al începuturilor și cu energia care caracterizează acest teatru, propunând publicului o serie de spectacole care pun în dialog intelectul și sensibilitatea. Plecând de la premisa că trebuie să reprezinte un pilon central pentru o comunitate conectată cultural și artistic, TNTm propune în luna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacolul „Bolnavii”, în premieră la deschiderea Stagiunii Teatrului Național Timișoara
Made by Society, brand de fashion inspirat de cultura streetwear, își extinde prezența în rețeaua IULIUS, iar pe 28 august 2026, a inaugurat două noi magazine, în Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Cuj, iar în Palas Iași a redeschis locația într-un nou spațiu. Până la finalul anului, brandul își va continua expansiunea prin deschiderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă destinație pentru iubitorii de fashion: Made by Society s-a deschis în Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.