Și CJ Timiș vrea să preia Spitalul CFR!

CL Timișoara și CJ Timiș se vor „lupta” pe Spitalul CFR. Și consilierii județeni își vor exprima acordul pentru preluarea unității sanitare, aflate în acest moment în subordinea Ministerului Transporturilor. Consilierii locali au făcut deja acest lucru.

Ministerul Transporturilor a inițiat transferul spitalelor CFR din subordinea sa către autoritățile publice din țară. Sunt 15 astfel de unități: două în București și câte unul în Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Ploiești, Galați, Constanța, Brașov, Pașcani, Simeria, Oradea, Craiova, Sibiu și Drobeta Turnu Severin. Procedura nu este foarte clară, însă vineri, în ultimul plen, CL Timișoara și-a dat acordul de principiu pentru preluarea spitalului de pe malul Begăi. „Există o intenție a guvernului de a transfera spitalele CFR către administrațiile publice locale și ni s-a adresat întrebarea dacă suntem interesați să preluăm acest spital. Am supus la vot în CL poziția de principiu, nu de preluare efectivă, ci dacă suntem interesați sau nu. S-a aprobat, o să transmitem spre guvern această poziție a noastră și, evident, că preluarea se va face, dacă se va materializa, cunoscând toate activele și pasivele, toată situația spitalului. Nu ne obligă la nimic decizia luată de CL”, declara primarul Nicolae Robu, după vot.

Peste mai puțin de două săptămâni, CJ Timiș va vota același lucru! A făcut anunțul președintele Călin Dobra. „Am primit o adresă oficială din partea Ministerului Transporturilor, pentru preluarea Spitalului CFR, ținând cont că este prins în cadrul proiectului de descentralizare. Am avut discuții cu Direcția de Sănătate Publică, Spitalul Județean, reprezentanți, conducerea de la Spitalul CFR. Pe 30 mai, la plenul CJ Timiș, vom introduce această adresă. Trebuie să acordăm un vot de principiu din partea CJ la preluarea spitalului”, a declarat social-democratul. Conform acestuia, Ministerul Transporturilor tatonează doar terenul. „E normal să se voteze așa ceva și în CL, se face o analiză. La acest moment se discută despre oportunitate. Se face o analiză la nivelul județului, la nivel local și nivel ministerial, unde se pretează cel mai bine să meargă această locație. Există, din punctul nostru de vedere, posibilitatea preluării Spitalului CFR și trecerea lui în coordonarea Spitalului Județean, astfel încât să extindem domeniile medicale care nu se regăsesc în cadrul SCJUT. Un domeniu foarte important este recuperarea medicală, iar un domeniu pe care îl are CFR este oftalmologia adulți. Acolo unde oportunitatea va arăta clar, în acea direcție va merge Spitalul CFR”, a completat Dobra. CJ Timiș și Primăria Timișoara se contrează deja pe alte teme, cum ar fi sala polivalentă sau stadionul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata

Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara a obținut locul 1 la etapa interjudețeană de fotbal fete U8 „Cupa Tymbark Junior”

Recent, a avut loc etapa interjudețeană de Fotbal fete – U8 ani – „Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Timiș, Caraș-Severin și Alba au creat un spectacol fotbalistic impresionant, oferind momente memorabile pe terenurile de joc ale bazei sportive „Mircea Chivu” din Reșița. Judeţul Timiş a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara a obținut locul 1 la etapa interjudețeană de fotbal fete U8 „Cupa Tymbark Junior”
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Investiţii importante în campusul verde şi inteligent al UPT din inima Timişoarei

Paşi concreţi pentru un campus cu adevărat al viitorului. Anul 2023, în care s-au aniversat 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri proprii a Politehnicii timișorene, a fost un bun prilej pentru regândirea întregului campus al Universității Politehnica Timișoara și transformarea acestuia în acord cu principiile de sustenabilitate urbană, care reprezintă o prioritate a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţii importante în campusul verde şi inteligent al UPT din inima Timişoarei
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Creșterile de preț la locuințele din Timișoara se mențin scăzute. Oferta e în creștere

Românii își doresc să fie proprietari, iar pentru a atinge acest obiectiv unii dintre ei fac eforturi considerabile. La Timișoara, clienții au acum o ofertă mai largă la dispoziție, cu o creștere semnificativă și în ceea ce privește locuințele noi. Negocierile făcute “la sânge” sau tentația compromisului celui mai mic preț sunt câteva dintre aspectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșterile de preț la locuințele din Timișoara se mențin scăzute. Oferta e în creștere

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timişoreanul Ovidiu Ganţ, deputat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), afirmă că cea mai bună formulă pentru Timişoara şi Timiş ar fi ca Dominic Fritz să ajungă din nou primar, iar Alfred Simonis să devină preşedinte al Consiliului Judeţean. În privinţa lui Simonis, Ganţ a vorbit în nume propriu, nu al FDGR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul FDGR Ovidiu Ganţ: Pentru mine echipa câştigătoare pentru Timişoara şi Timiş este Dominic Fritz – Alfred Simonis
Paşi concreţi pentru un campus cu adevărat al viitorului. Anul 2023, în care s-au aniversat 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri proprii a Politehnicii timișorene, a fost un bun prilej pentru regândirea întregului campus al Universității Politehnica Timișoara și transformarea acestuia în acord cu principiile de sustenabilitate urbană, care reprezintă o prioritate a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţii importante în campusul verde şi inteligent al UPT din inima Timişoarei
Românii își doresc să fie proprietari, iar pentru a atinge acest obiectiv unii dintre ei fac eforturi considerabile. La Timișoara, clienții au acum o ofertă mai largă la dispoziție, cu o creștere semnificativă și în ceea ce privește locuințele noi. Negocierile făcute “la sânge” sau tentația compromisului celui mai mic preț sunt câteva dintre aspectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșterile de preț la locuințele din Timișoara se mențin scăzute. Oferta e în creștere
Recent, a avut loc etapa interjudețeană de Fotbal fete – U8 ani – „Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Timiș, Caraș-Severin și Alba au creat un spectacol fotbalistic impresionant, oferind momente memorabile pe terenurile de joc ale bazei sportive „Mircea Chivu” din Reșița. Judeţul Timiş a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara a obținut locul 1 la etapa interjudețeană de fotbal fete U8 „Cupa Tymbark Junior”
La Timișoara urmează să fie deschise primele programe de masterat în domeniul tineretului. Primul astfel de program de studii universitare, ce vizează pregătirea academică de înaltă calitate pentru cei care doresc să urmeze o carieră în sectorul tineretului, va demara în anul 2025. Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), Fundația Națională pentru Tineret (FNT), Fundația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara va oferi un masterat în domeniul tineretului
Atleții Politehnicii Timișoara au fost la înălțime și la Campionatul Național de alergare montană, distanță scurtă și verticală. Au urcat pe podium în ambele probe ale concursului de la Câmpulung Moldovenesc unde au câștigat medaliile de argint. La doar o săptămână după ce au cucerit medalii la Campionatul Național de semimaraton (21,2 km), care s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Medalii de argint obținute de atleții Politehnicii Timișoara, la Naţionalele de alergare montană
Intuiţie, noroc, informaţii, ponturi? Sau câte puţin din fiecare. Cert este faptul că actualul primar al comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, nu-şi pune problema zilei de mâine dacă nu va mai câştiga un mandat. Şi asta fiindcă în ultimii ani, el a câştigat la pariurin sportive de aproape şase ori mai mulţi bani decât din salariu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (9). Primarul candidat din Giarmata, Claudiu Mihălceanu, câştiguri din pariuri de şase ori mai mari decât venitul din salarii!
Cursa electorală pentru desemnarea noului primar al Timișoarei se va da între nouă candidați. Pentru conducerea administrației județene lupta va fi cu mai puțini candidați, cel mai probabil vor fi șase persoane care solicită votul cetățenilor. Marți seara s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din 2024. Cea mai mare luptă se va da la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă persoane intră în cursa pentru fotoliul de primar al Timișoarei
Primarul PNL al comunei Jebel, Dan Vatriş, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea acestei localităţi. El va fi susţinut şi de PSD, astfel că porneşte ca mare favorit în cursa de-a obţine un al doilea mandat de primar.  Marţi, 30 aprilie, în ultima zi de depunere a candidaturilor, Dan Vatriş şi-a depus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut şi de PSD, Dan Vatriş (PNL) şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Jebel
Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Top