„Ingerii galbeni” chiar au zilele numarate in Timisoara

Social-democrații s-au mișcat repede și au găsit deja formula legală pentru a le face viața grea firmelor care ridică mașini în Timișoara. Foarte probabil, la viitorul plen, pe ordinea de zi va figura un nou proiect. Dacă propunerea va fi adoptată, societăților de acest gen le va fi practic imposibil să mai ia autovehiculele fără acordul proprietarilor.

ingerii galbeni

Propunerea social-democratului Alfred Simonis, de a interzice ridicarea mașinilor în Timișoara, nu a trecut de biroul primarului Nicolae Robu, care i-a transmis acestuia că municipalitatea nu poate interveni în parcările private. „Trebuie făcut ceva pe acest subiect. Vom pregăti un proiect de hotărâre în care să încercăm să ajungem în același punct. Sper să ajungă în comisii, iar apoi în plen”, declara Simonis, în plen. Chiar dinainte de finalul ședinței, consilierul social-democrat Andrei Petrișor a mers la Serviciul juridic al PMT, pentru a discuta o variantă de lucru care să primească aviz pozitiv. Petrișor este, la rândul lui, pățit cu „Îngerii galbeni”, după ce o mașină i-a fost ridicată din parcarea de la Profi. Deși a vrut s-o recupereze chiar în seara respectivă, acest lucru nu a fost posibil, pe motiv că depozitul era închis. Dimineață a fost nevoit să plătească taxa de depozitare pe două zile. „Este inadmisibil ce fac acești oameni. Ei acționează abuziv, chiar și în parcări unde nu mai au contracte. Vom propune un proiect prin care să interzicem tranzitarea Timișoarei de către platformele care transportă mașini, fără să existe un acord din partea proprietarilor acestora. Altă soluție juridică nu avem. Am fost și la Serviciul juridic de la primărie, era singura variantă”, ne-a declarat Petrișor. Practic, dacă această propunere va fi adoptată, „Îngerii galbeni” vor putea ridica mașinile din parcările private, dar nu le vor putea transporta spre depozitul lor, dacă proprietarii vehiculelor în cauză nu sunt de acord. Proiectul este semnat, pe lângă inițiatorul lui, Alfred Simonis, și de alți consilieri locali.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Alin a spus: (martie 12th, 2014 at 19:53 )

Robule semneaza si tu si explicai finantatorului tau Razvan ca ai fost fortat sa accepti!!!

Alin a spus: (martie 12th, 2014 at 19:57 )

Fredy propune ,Robu refuza,.Fredy reincearca proiectul trece :))))) gollll Fredy pasa petrisor…. minutul 90 Fredy 1-0 Robu ..Ce meci!!

Andreea a spus: (martie 12th, 2014 at 21:52 )

Vai, de-as vedea ca se face ceva in privinta asta!!! Un oras ca Timisoara in care vagabonzi din astia sa-si faca de cap, NU se poate asa ceva.

Daca primarul nu face nimic, e clar ca ia spaga de la ei!

cineva care a patit !!!! a spus: (martie 12th, 2014 at 23:06 )

niste escroci nenorociti … i-au ridicat unei cunostinte o dubita din parcare de la Profi – Sagului … si cand a fost la sediul din spate de la Real- Aradului … i-au spus ca are de platit 2700 lei … sa dea Dumnezeu medicamente sa ve luati de ei nenorocitilor !!!!! Freddy mult succes iti doresc

@cineva care a patit !!! a spus: (martie 13th, 2014 at 09:06 )

Banueiesc ca era vorba de 2700 lei fara factura si chitanta

unul care le-a tras-o a spus: (martie 13th, 2014 at 10:01 )

daca nu mai pot tranzita vor apela la a ameninta propietari,cei mai slabi de inger vor semna ceilalti nu ori cum trebuie opriti

marcelcarpinisan a spus: (martie 13th, 2014 at 12:05 )

d-lor consilieri cu minte multa daca un nesimtit blocheaza o intrare sau trecere auto sta toata lumea in asteptare??!!!

Noni a spus: (martie 13th, 2014 at 15:35 )

Si daca nu o sa mai poata cara masinile ce se va intampla daca le vor bloca rotile contra unei taxe de deblocare la fel de mari ca tractarea? De exemplu iti blocheaza rotile la Profi in parcare si iti cer 1000 RON ca sa ti le deblocheze? Ce se intampla atunci? Si eu ii vreau disparuti pe diavolii galbeni din peisajul Timisorii, dar nu stiu care e solutia la problema asta…

Dan a spus: (martie 13th, 2014 at 19:21 )

Exista soluții si pt blocarea rotilor. Putem obliga proprietarii parcărilor private, sa instaleze bariere la intrare si ieșire. Astfel, cetățenii , vor înțelege ca nu e bine sa lăsa masina acolo. In plus, aceasta societate, pe lângă ridicarea si transportarea mașinii, taxează foarte scump si depozitarea ei la ora. Acest lucru, va dispărea din start!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii

Etapa a III-a din C7 a adus rezultate bune pentru echipele din Timiș. Cele trei formații ce reprezintă cel mai vestic județ al țării au obținut 7 puncte în această rundă. Timișul Șag a produs surpriza, arătând că rezultatele anterioare nu au fost întâmplătoare. Echipa timișeană s-a impus pe un teren unde puține gupări termină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci oferă noi oportunități de cooperare pentru companiile timișene și turcești

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD au organizat, în data de 8 septembrie, Forumul Online de Afaceri România – Turcia, dedicat dezvoltării și consolidării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Evenimentul a urmărit să creeze noi punți de colaborare între companiile timișene și cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci oferă noi oportunități de cooperare pentru companiile timișene și turcești

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD au organizat, în data de 8 septembrie, Forumul Online de Afaceri România – Turcia, dedicat dezvoltării și consolidării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Evenimentul a urmărit să creeze noi punți de colaborare între companiile timișene și cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci oferă noi oportunități de cooperare pentru companiile timișene și turcești
Finalizarea celei mai dificile etape a lucrărilor de realizare a lotului lipsă din autostrada dintre Lugoj și Deva, cel de la Margina, se apropie de final. Excavațiile pentru galeriile tunelului lung, unul dintre cele două de pe traseu, au ajuns la ultimii metri. În paralel, continuă etapele următoare pentru conturarea galeriilor, are loc execuția radierului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Construcția lotului Margina – Holdea din A1 merge înainte. Pe galeriile tunelului lung ”luminița” e aproape/Foto
Piața din Mehala a fost, pentru încă un an, gazda Rod Festival, zona atipică devenind spațiu de artă și creație. Ajuns la cea de-a șaptea ediție, festivalul și-a continuat menirea de a scoate arta din spațiile culturale convenționale și de a o duce în locuri și comunități care sunt rareori în centrul atenției politicilor culturale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cultura și creația a ajuns pentru încă un an în piața din Mehala, prin Rod Festival/Foto
Cu 16 zile înainte de-a părăsi scaunul de primar al Timişoarei, Dominic Fritz vorbeşte despre iluminatul public al oraşului. Cu o investiţie de 32 milioane de lei fonduri nerambursabile, în Timişoara se va face primul parc fotovoltaic al oraşului. Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 16....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 16 zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz abordează tema iluminatului public
O întreagă mobilizare de forțe a avut loc în cursul nopții în localitatea Șag, unde un incendiu puternic a cuprins o locuință cu etaj. Flăcările violente au afectat grav imobilul și au pus în pericol viața a doi localnici, care au fost salvați în ultimul moment și transportați de urgență la spital. Alarma s-a dat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un incendiu violent a mistuit o casă din Șag: doi oameni au ajuns la spital, iar imobilul a fost distrus în proporție de 80%
Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei
Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei
Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor va avea loc în data de 17 octombrie, la Giarmata Vii. Cei cărora le place să gătească și vor să-şi pună rețeta la încercare sunt așteptaţi în concurs. Au început deja înscrierile care sunt deschise până pe data la 14 octombrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasionații de gastronomie sunt invitaţi să se înscrie la Festivalul Ceaunelor din Giarmata Vii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.