Din nou: ACS Poli a fentat fotbalul si a luat bataie

ACS Poli se întoarce acasă învinsă din deplasarea de la Galați, iar situația timișorenilor se complică. N-au jucat aproape nimic, s-au închis din nou în apărare și asta i-a costat. Meciul era pe cât ce se să se termine cu o bătaie generală.

otelul - acs

Dan Alexa a trimis în teren o formulă – Nuno Claro Belu, Mera, Șeroni, Morariju, Gorobsov, Scutaru, Popovici, Poparadu, Boldea și Szekely –ultradefensivă, astfel că, în prima repriză, timișorenii n-au avut decât o singură ocazie, undeva prin minutul 35. De cealaltă parte, gazdele l-au pus la încercare încă de la început pe Nuno Claro, însă meciul s-a liniștit spre mijlocul reprizei. Doar pe final, gălățenii au mai avut două ocazii, însă fără rezultat pe tabelă. În repriza a doua, timișorenii au continuat să joace defensiv, în timp ce Oțelul a încercat să-și caute drumul spre poarta lui Nuno Claro. În minutul 52, gazdele au cerut degeaba lovitura de la 11 metri, însă au reușit să deschidă scorul zece minute mai târziu. Lovin a executat foarte bine o lovitură liberă și a făcut 1-0.

Ultima jumătate de oră a meciului a fost extrem de tensionată. Oțelului i-a fost refuzat un penalti, după ce Șeroni a faultat în careu și n-a fost eliminat pentru acest gest. Cinci minute mai târziu a venit și primul șut clar pe poartă al timișorenilor, care a purtat semnătura lui Mera, trimis în teren în locul lui Mera. Apoi a venit rândul lui Morariju, însă șutul lui a fost respins de portarul Oțelului. De aici lucrurile au luat-o complet razna: gazdele au început să tragă de timp, iar oaspeților le-a sărit țandăra. În aceste condiții, jucătorii era cât pe ce să se ia la bătaie, astfel că arbitrul Ovidiu Hațegan a fost nevoit să fluiere finalul înainte de scurgerea celor patru minute de prelungire. Înainte de meci, președintele lui ACS Poli, Ioan Timofte, declara că o înfrângere la Galați nu e o tragedie în lupta pentru salvarea de la retrogradare, pentru că situația poate fi rezolvată cu două victorii pe teren propriu. La cum joacă însă echipa, pare greu de crezut că Alexa&co vor reuși să facă șase puncte acasă. (sursa foto: www.prosport.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

Alex a spus: (mai 8th, 2014 at 23:00 )

RUSINE! Ne faceti orasul de ras la cum jucati, Ati mers la prapaditii aia care nu au mai castigat acasa de jumatate de an sa va aparati. Go in divizia B pacalicilor, stand cu fundul in poarta nu meritati mai mult.

adica a spus: (mai 8th, 2014 at 23:04 )

adica recas

teo musante a spus: (mai 8th, 2014 at 23:32 )

Subscriu la comentariul lui Alex . RUSINOS ! Nu meritam liga 1-a . Nu avem lot antrenori si nici conducatori de liga 1-a . Din pacate nici …….primar .

mircea_tm a spus: (mai 9th, 2014 at 00:09 )

Dezastru, numele tau este ACS Poli… asa cum acum cateva luni l-am suspectat pe Sunda ca nu este prea inteligent, tot asa astazi ii suspectez pe conducatorii actuali ca sunt la fel.
Cum poti ca presedinte sa dai declaratii care sa-i ambitioneze pe adversarii si sa-i amorteasca pe ai tai?… n-ar trebui sa fie invers?…cum poti sa spui ca meciul este pentru ei o finala si pentru noi doar o semifinala, nu conteaza daca pierdem?… na, uite c-am pierdut, dar acum castigam finala?…
Cum poti ca antrenor sa declari va mergem la victorie si apoi sa stai pe doua linii, la max 30m de poarta proprie si sa treci de mijloc abia dupa ce ai luat gol?…
Cum poti sa joci la Pandurii cu presing, agresiv, sus si sa iei 3 puncte si aici sa ne aparam disperati, la un 0-0 amarat?
Locul echipei asteia este in B, nu meritam mai mult.
RUSINE!

pif a spus: (mai 9th, 2014 at 00:09 )

acum nu inteleg de ce se pling toti. in iarna se cereau juniori in echipa. atacanti nu s-au adus, ca doar nu vrea cineva sa-mi povesteasca ca Szekely si Popovici sint atacanti. mijlocasii in frunte cu defensivul Gorobsov nu sint in stare sa tina mingea deloc. daca nu am cistigat cu astia, cu Brasovul si Clujul am pierdut acasa, ce mai vrem? sa-l aducem inapoi pe Velcea, creatorul echipei astea? sa-o luam din nou din Liga 2 cu banii si prostiile lui Robu care nu ajung nici pentru Liga 3? cu Bungau, sunda, Jackie si alti expirati care stiu fotbalul din ’70 eventual? sa jucam atit de defensiv incit nici contraatacuri nu se pot face? sa fim seriosi. taraba trebuie inchisa, sint bani arucati degeaba. de ei se pot face alte lucruri, bazine de inot de exemplu si altele. si cine vrea fotbal plezirist se duce la ASU la tara sa bea bere in aer liber. cam asta e fotbalul in Timisoara, imi pare rau.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 9th, 2014 at 01:08 )

ALEX -TIM -4 -4-2 !RUȘINEA TIMIȘOAREI! PLECAȚIÎMPREUNĂ CU ROBU! TIMIȘOARA ESTE DE RUȘINE DATORITĂ PROSTIEI VOASTRE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

body a spus: (mai 9th, 2014 at 08:51 )

La asemenea tactica trebuiau sa faca deplasarea jucatorii si medicul,restul linistit putea sa ramana acasa si sa faca trei schimbari prin telefon.

un drucker ASU a spus: (mai 9th, 2014 at 12:55 )

Aseara a fost sarbatoare mare la noi in galerie…am scapat de emotii, ne-a fost atat de teama ca ACS Poli o sa ramana in prima liga incat am trecut si eu si baietii printr-o perioada foarte grea, depresii, psihologi, insomnii, medicamente, alea-alea, dar acum ne-am linistit…am inceput petrecerea !

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 9th, 2014 at 13:31 )

POLI TIMIȘOARA ARE NEVOIE DE UN ANTRENOR ALEXA -TIM RUȘINE! RUȘINE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

2 semifinale +FINAL ! a spus: (mai 9th, 2014 at 15:04 )

mai sunt doua semifinale si o finala!

adica AC orza nu e herzog! a spus: (mai 9th, 2014 at 15:05 )

adica ac orza nu e herzog

Iusty Umflatu a spus: (mai 9th, 2014 at 15:38 )

Domn primar, eu am plecat cu baietii spre Galati asa cum ne-am vorbit. Am luat taxiurile pe care mi le-ati autorizat, am luat si 4 tiruri cu saorme sa avem macar micul dejun asigurat si am plecat. Pe la Deva am facut un popas pt micul dejuna, am dat gata tirurile cu saorme si am plecat iar, insa la Sibiu ne-am oprit sa luam pranzu si a venit ciorba, a venit porcusorul la rotisor, am stat putin cam mult dupa vitel, iar la desert am bagat 3 berbecuti. Cand a venit baiatul cu nota l-am intrebat si cat e ceasul si dezastru, am constat ca meciul se terminase deja. Iar noi nu am luat nici cina, asa ca am varsat o lacrima de tristete la aflarea scorului si am comandat cina si o sticla de riesling de Recas, in onoarea dumneavoastra. Fortza ACS si domnul Robu.

Bbb a spus: (mai 9th, 2014 at 16:34 )

„ACS Poli a fentat fotbalul si a luat bătaie ” – cand „fentezi” pe cineva ieși in profit nu in pierdere !!! Ce poți sa le ceri la tonomate ? Bagi „fisa” si ele cânta ce vrei tu ! Ii mâncati de cur pe toți, poate faceți si voi ceva constructiv ! Daca nu va pricepuți la scris apucate va de altceva , taiat iarba, curatat pomi, săpat porumbul …

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 9th, 2014 at 20:28 )

ALEXA -TIM AFARĂ DE LA POLI! NU FACEȚI FAȚĂ LA CERINȚELE DIN BANAT -RUȘINE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 10th, 2014 at 11:55 )

HAI POLI TIMIȘOARA VICTORIE! CEAHLĂUL ESTE UȘOR DE BĂTUT!ALEXA 4-4-2 NU UITA FRAIERE!ANTRENORUL LUI PEȘTE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 11th, 2014 at 02:07 )

ALEXA 4-4-2 !POLI TIMIȘOARA TREBUIE SĂ CÎȘTIGE CU CEAHLĂUL SAU PLECI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo

Etapa a V-a a Ligii Naționale de baschet programează pentru SCM Politehnica Timișoara un meci la București. Alb-violeții întâlnesc Dinamo, duminică, 1 noiembrie, de la ora 18:00. Echipa viola vine după două victorii, ambele în prelungiri, 105-102, cu CSM Galați (în deplasare) și 100-97, cu FC Argeș (acasă). „Aceste două succese ne dau puterea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.