FC Chisoda s-ar putea retrage din Liga a IV-a, ASU Poli ar putea reveni pe primul loc

Agitaţia a atins cote maxime vineri pe holurile Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş. Surse din cadrul AJF, for condus de Dănuţ Laţa, sustin că Alin Rus, preşedintele echipei FC Chişoda, doreşte să retragă echipa din campionat. Nu de aceeaşi părere este insa Ionel Toma, primarul comunei timişene, cea care susţine financiar FC Chişoda.

minge-de-fotbal1
În cazul în care FC Chişoda s-ar retrage, conform regulamentului AJF Timiş, toate rezultatele din retur ar fi anulate, echipele cu care a jucat câştigând la masa verde cu 3-0. În aceste condiţii, cea mai avantajată echipă ar fi Politehnica Timişoara, ocupanta locului 2 în Liga a IV-a. Trupa lui Paul Codrea a remizat cu FC Chişoda (1-1) în retur pe teren propriu, iar dacă va câştiga la masa verde ar reveni pe primul loc, cu două etape înainte de finalul sezonului. CS Ghiroda este liderul seriei la ora actuală, cu 78 de puncte, unul mai mult decât Politehnica Timişoara.
Apărută ca un zvon încă de joi, retragerea celor de la FC Chişoda a avut (mai are?) şanse mari să se transforme într-o informaţie certă. Nici Ionel Toma, primarul comunei Giroc, nu este străin de acest subiect. „Am mai auzit despre chestia asta, dar nu ştiu nimic. Nu înțeleg care ar fi motivația să se retragă. Eu spun că este o idee rea. De ce să se retragă când am investit atâția bani în echipă? Trebuie să-și joace șansele până la capăt. Este de la o poștă vizibil că ceva nu este în regulă. Nu există niciun motiv pentru care Chișoda să se retragă din campionat. Puține echipe joacă în condițiile în care joacă echipa din Chișoda și cea din Giroc. Toate cheltuielile au fost plătite de primărie, acum nu pot face ce vor ei”, ne-a declarat primarul Ionel Toma.
Dacă FC Chişoda se va retrage, Politehnica Timişoara ar reveni pe primul loc în clasament, dar ar atrage, din nou, atenţia asupra felului în care va câştiga seria Ligii a IV-a, dacă acest lucru se va întâmpla. În urmă cu un an, Politehnica a promovat în cel de-al patrulea eşalon, chiar dacă echipa condusă de Paul Codrea a terminat seria campionatului judeţean pe locul 2, nepromovabil. Echipa timişoreană a putut urca un eşalon mai sus, conform regulamentului, primind invitaţia de a evolua în Liga a IV-a de la AJF, dar numai după ce patru echipe din judeţ (Bega Belinţ, Spartak Gottlob, FC Deta şi Avântul Bobda) nu au acceptat invitaţia, deşi aveau întâietate, conform aceluiaşi regulament.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

teo musante a spus: (mai 23rd, 2014 at 16:07 )

Doua promovari „cu cantec” spulbera din fasa „fatada” de „castigam doar pe teren ‘ a celor de la druckeria .. Nici macar „ac recas nu e poli” nu e mai DEZONORANT decat astfel de OPORTUNUTATI .Au pierdut 2 ani ca sa demonstreze ca nu-s capabili decat de „smecherii” . Mai curat era sa preia direct un loc de liga 3-a decat sa coboare pana jos si sa promoveze de fiecare data doar cand ALTII SE DAU LA O PARTE .. Asta e spiritul alb-violet ? Nici pe departe . Tot o echipa politica ca si acs -ul raman .

alex a spus: (mai 23rd, 2014 at 16:47 )

RUSINE,SINCER|! SI VA MIRATI DC NU DA NIMENI,EXCEPTAND PE CEI DIN GASLERIE,DOI BANI PE VOI SIVA DETESTA LUMEA;E URAT,MNIROASE A HOIT,CEEA CE ATI FACUT IN LIG A 5 SI ACUM IN 4.NU MAI CARAITI CA LA ACS NU VENEAU SUPORTERI PT CQA E O MEDIE DE CATEVA MII PE MECI PE CAND LA ASU ,DACA NU AR FI CEI TIPI DIN PELUZA,AR FI GOOOLLL

vasilica a spus: (mai 23rd, 2014 at 16:47 )

Nu am mai vazut odata filmul asta ?
Curat cinstit ! 🙂

Vom promova din nou si tot CURAT si CINSTIT ! a spus: (mai 23rd, 2014 at 17:07 )

asu promoveaza an de an, asa cum a promis: CURAT si CINSTIT !

ducu a spus: (mai 24th, 2014 at 03:06 )

deci, iechipa asta va promova indieferend ce behae bradu si alti. il batiem si pe lata si pie codrea si pe cinie mai trebe sa batiem. sa fie cat e de serios de clar: noi nu plecam acasa la recas pana nu promovam! sau ce, nu despre iechipa asta ie vorba? baai, care m-ati pacalit?

Desfiintam si Gataia ! a spus: (mai 24th, 2014 at 12:51 )

daca trebuie desfiintam si Gataia si va aratam ca ASU Putin tot promoveaza!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 24th, 2014 at 13:35 )

SE DESFIINȚEAZĂ ȘI STEAUA ȘI HOȚELUL!TOTUL PENTRU CĂ POLI A RETROCEDAT PE NEDREPTĂȚILE BLATIȘTILOR!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Nino a spus: (mai 24th, 2014 at 13:43 )

FC Chisoda nu e Politehnica. Si nici Bega Belint. Nici Spartak Gotlob. Nici Deta. Sa va fie rusine, nesimtitilor! Va bateti joc de echipa parintilor nostri, infectii naibii.

Bradu se Sasu cu Ino a spus: (mai 24th, 2014 at 14:29 )

Cu privire la trista retrogradare, noi inca bem. Forza Robu & Recas forever, baiete inca una mica…la butoi

adica a spus: (mai 24th, 2014 at 16:43 )

adica cu demnitate si mandrie

NICOLAE a spus: (mai 24th, 2014 at 16:51 )

Cum puteti sa fiti asa naivi?
Are Lata regulamentul lui?
S-au informatorii vostri, care sunt si vicepresedinti la AJF, nu vau invatat regulamentul?
Este adevarata ca vicepresedintele Onica vrea sa promoveze ASU Poli, ca sa nu aiba la anul probleme in lupta pentru promovare al Ripensiei.

Badea Ion a spus: (mai 24th, 2014 at 20:15 )

Daca se retrage Chisoda inseamna ca asistam la cea mai mare infestare a fotbalului mic de la inceputurile lui pana in prezent. Mizeria numita ACS Poli, creatia primarului Robu, nu va mai fi la fel de mare. Chiar sa nu poata ASU Politehnica sa promoveze niciodat de pe primul loc? Stiu, filosofii imi vor spune ca e regulamentar. Va fac o propunere, domnilor de la ASU. Spuneti-le alora de la AJF sa desfiinteze toate echipele si asa o sa aveti certitudinea ca veti termina pe primul loc. Sau, cine stie, la cat de penibili sunteti riscati sa terminati o competitie pe locul 2 chiar daca sunteti singurii competitori. Penibil, asta e cuvantul ce va caracterizeaza al mai bine. Sa va fie rusine ca terfeliti istoria unei echipe atat de frumoase. Rusine!

@Brancovan a spus: (mai 25th, 2014 at 10:18 )

Domnule Cristi Brancovcan, dupa ce am citit parerile dumneavoastra, imi dau seama ca sunteti tot mai patetic. Mai grav este ca ii credeti prosti pe cei care inteleg fenomenul fotbalistic. Daca FC Chisoda se retrage o face doar pentru a favoriza clasarea pe locul 1 a Politehnicii Timisoara. Pentru cultura generala a dumneavoastra, va informez ca acest caz va fi uni in istoria fotbalului romanesc si va creea un precedent ce va inlesni smenul la orice nivel. In locul dumneavoastra m-as abtine, dar nu cred ca aveti aceasta decenta pe care, din cate vad pana acum, o au liderii galeriei macar si pentru ca tac malc, stiind de aceasta urata invarteala regulamentara, cum va placeti sa spuneti. Ca suporter al ASU Politehnica (tin cu echipa asta inca de cand juca in campionatul municipal), imi doresc sa vad o promovare pe bune sau pe teren, cum i se mai spune. Ma intrab ce parere are rectorul Serban despre ce se intampla cu echipa asta, pentru ca Universitatea Politehnica e tarata in rahaturi de nedescris. Spiritul polist nu are nicio legatura cu astfel de proceduri caracteristice echipelor departamentale. Da, in asta ati transformat ASU Politehnica, intr-o echipa ce ne aduce aminte de procedurile echipelor departamentale pe care parintii nostri le detestau.

unu a spus: (mai 26th, 2014 at 00:31 )

Nu imi vine sa citesc ce vad. Mie scarba de aceasta echipa ASU care s-a dat cea mai virgina dintre toate si cand colo cred ca e una din prostituatele cele mai folosite. Cat rau poate face i mplicarea politicului in fotbal, se pierde coplet spiritul sportiv al competitiei!
Nu se sesizeaza nimeni impotriva acestui hibrid? Hai Real :)!!!

Adi a spus: (mai 26th, 2014 at 13:32 )

Nu înțeleg ce vina areasu ca se desfinteaza chisoda.
Usor e sa vorbesti ….

Badi a spus: (mai 26th, 2014 at 14:34 )

nu inteleg ce vina are asu ca s-au desfiintat Belint,Gottlob,Bobda,Deta si a ajuns asu in div.D ?

Roly a spus: (mai 29th, 2014 at 13:10 )

blatul cu chisoda i-ar face invidiosi si pe initiatorii smenurilor din fotbalul romanesc. stau aia si iau notite de la echipa universitatii politehnice din timisoara. stau si ma intreb daca rectorul serban se mandreste cu astfel de actiuni ordinare care nu fac decat sa pateze imaginea acestei institutii. si daca i se pare normal ce se intampla cu chestia aia careia ar trebui sa-i spunem galerie. ma refer aici la cativa indivizi, asa cum este si cazul acestui cristi brancovan, care au acaparat ideea de galerie. nu mai dureaza mult si bietii oameni, la cat de manipulati sunt, vor fi trmisi sa se incaiere cu oameni nevinovati care nu impartasesc ideile liderilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.