Ehegartner nu intelege tergiversarile de la Comisia Rosia Montana

Situaţie hilară în cadrul comisiei parlamentare pentru Roşia Montană. După mai multe ore, ședinţa comisiei a fost suspendată miercuri noapte, din lipsă de cvorum, după ce parlamentarii PP-DD au părăsit şedinţa. Miercuri ar fi trebuit să se voteze raportul final dar PP-DD şi PSD au făcut ca acest lucru să nu se producă.

ehe

Marea problemă este că pe 10 noiembrie expiră mandatul comisiei pentru Roşia Montană. Singurul parlamentar de Timiş din această comisie, senatorul PNL Petru Ehegartner, este consternat de ultimele evenimente. „Nu ne-am înţeles pe o chestiune de procedură, în aparenţă. Noi voiam să încheiem miercuri dezbaterile pe raport şi să dăm vot. Miercuri, PSD a tergiversat chestiunea. Aşa că s-a amânat. Pe faţă, toţi sunt de acord ca acest proiect să aibă un raport de respingere, nu pot înţelege de ce unii tergiversează însă lucrurile. Dacă votul final se va da luni, noi am ieşit din mandat (mandatul comisiei parlamentare pentru Roşia Montană încetează pe 10 noiembrie). Avem bilet de avion miercuri spre Timişoara, dar nu am mai putut ajunge. Nici în această seară nu ştiu dacă mai prind ultimul avion. Indiferent ce se va întâmpla ,eu voi vota împotriva proiectului”, ne-a spus Ehegartner.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

bravos a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 08:40 )

De! Dece se tergiversează?? pai NU le-a iesit smenul la psd!!!
ginerica lui sarbuletul psd=raspopitul secu a festelit-o!!

Crasi a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 11:15 )

Acest senator este unul dintre singurii care nu dau inapoi din ce vad eu , tot respectul domnule! Daca asa merg lucrurile in PNL ma voi inscrie si eu.

L@ura a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 11:25 )

Foarte bine ca voteaza impotriva proiectului, face un lucru bun! Foarte bine gandeste acest senator!!! Bravo domnu Ehegartner! 😉

L@ura a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 11:32 )

Foarte bine face ca da vot impotriva proiectului! Acest senator chiar este un om de bine si merita respect! Bravo domnu Ehegartner! 😉

L@ura a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 11:37 )

Foarte bine face ca da vot impotriva acestui proiect, chiar nu se merita! Acest senator chiar este on om de cuvant si un om de bine care merita respectele noastre! Domnu Ehegartner felicitari! 😉

Lala a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 11:50 )

Felicitari domnu Ehegartner ca dai un vot impotriva acestui proiect, chiar nu merita! Ma bucur ca sunteti un om de cuvant, un om de bine! 🙂

Andrey a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 12:31 )

Va felicit domnule , sunteti un om cu suflet, care gandeste pentru popor , nu pentru contu propriu!!!

felician a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 12:51 )

Felicitari Ehe! PNL TM ar trebui sa fie mandru de asa SENATOR!

stefania a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 15:25 )

ma bucur ca inca mai exista oameni politici care se gandesc la oameni inainte de a se gandi la ei si la interesele lor..

Paul a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 16:04 )

Acest om este dintre singurele persoane care nu a auitat de unde a plecat!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top