Vom avea, din nou, umbrele colorate pe strada Alba Iulia! Puteti ajuta la montarea lor

Pregătiți-vă de selfie-uri! Strada Alba Iulia va căpăta, din nou, un „acoperiș” de umbrele colorate, așa că, dacă vreți să dați o mână de ajutor, sunteți așteptați să vă oferiți voluntari! Va fi al treilea an în care Timișoara va avea un astfel de punct de atracție.

umbrele pe alba iulia

Prima dată s-a întâmplat în 2014. Apoi, a urmat „recidiva” din 2015. Și, pentru că proiectul a fost atât de popular, el va reluat și în această primăvară. Vorbim despre „acoperișul” de umbrele care va montat, din nou, deasupra străzii Alba Iulia. Anul trecut au fost așezate 500 de umbrele colorate. De luni, 18 aprilie, va începe montarea altora. Chiar mai multe! „Vor fi în jur de 700 de umbrele deasupra străzii Alba Iulia. Începe să devină o tradiție pentru Timișoara. Acțiunea face parte, la fel ca și anul trecut, din festivalul Timfloralis și va fi realizată în parteneriat cu asociația Noi Re-Creăm”, spune viceprimarul Dan Diaconu. Fetele de la Noi Re-Creăm anunță, de asemenea, că au nevoie de ajutor. „Pregătim un eveniment pe Facebook, să chemăm și voluntari. Suntem trei voluntari în asociație, dar avem nevoie de ajutor, așa că oricine este binevenit”, au spus, pentru deBanat.ro, reprezentanții Asociației Noi Re-Creăm. Dacă vremea va fi bună, montarea umbrelelor va începe luni, 18 aprilie, de la ora 18.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Robu are si BPJ-ul pe care l-a vrut! Cosmin Tabara, cele mai multe voturi

Alegerile de la PNL Timiș s-au încheiat, după șapte ore de discursuri, votare și numărare. Președintele ales Nicolae Robu și-a impus fără drept de apel echipa, astfel că, de acum încolo, va putea face în filială tot ce dorește. Ultimul ales a fost Biroul Politic Județean, care va fi compus integral din oamenii pe care i-a nominalizat Robu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu are si BPJ-ul pe care l-a vrut! Cosmin Tabara, cele  mai multe voturi
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

Adio, Europa! Timisoara Saracens pierde returul cu Krasny Yar si rateaza calificarea în Challange Cup

Nu a fost ziua lor... chiar în momentul în care era nevoie mai mult ca niciodată de o evoluţie consistentă a bănăţenilor de la Timişoara Saracens. Campioana naţională de rugby nu a profitat de victoria din deplasare, 17-12 în faţa ruşilor de la Krasny Yar Krasnoyarsk, şi a capotat pe teren propriu, 18-27.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adio, Europa! Timisoara Saracens pierde returul cu Krasny Yar si rateaza calificarea în Challange Cup
MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sfantul Gheorghe, purtatorul de biruinta

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin. Purtătorul de biruință este sărbatorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. Sf. Gheorghe este patronul spiritual al Casei Regale a Angliei, ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei, dar și al armatei române. Sân-George este protectorul naturii înverzite, al vitelor și al oilor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfantul Gheorghe, purtatorul de biruinta
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin. Purtătorul de biruință este sărbatorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. Sf. Gheorghe este patronul spiritual al Casei Regale a Angliei, ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei, dar și al armatei române. Sân-George este protectorul naturii înverzite, al vitelor și al oilor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfantul Gheorghe, purtatorul de biruinta
Alin Nica a pierdut competiția pentru președinția PNL Timiș și nu-și dorește funcția de secretar general. El spune că acum este momentul ca echipa care a „câștigat” alegerile de anul trecut să conducă filiala și să-și demonstreze valoarea. Nica afirmă, pe de altă parte, că unii dintre colegii săi se gândesc la varianta de a părăsi partidul, însă nu crede că aceasta este soluția.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: Nu ma pot ridica la standardul impus in filiala de Alin Popoviciu, dar mergem inainte
Prim-vicepreședinte (Domeniul Strategii Politice și Comunicare): Marilen Pirtea – 344 voturi Prim-vicepreședinte (Domeniul Politici Publice): Gheorghe Nastor (145 voturi) Vicepreședinți: Cosmin Costa (251 voturi) – Departamentul pentru Politici Economice, Mediu de afaceri, Dezvoltare Regională și Fonduri Europene Carmen Popescu (271 voturi) – Departamentul pentru Politici Sociale, Relații cu Sindicate, Patronate, Organizații Neguvernamentale și grupuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt prim-vicepresedintii si vicepresedintii PNL Timis
Dacă nu se schimbă ceva în partid, tensiunile nu au cum să dispară. În plus, nemulțumiți de felul în care sunt tratați, dacă ar exista o nouă Ordonanță 55, unii primari ai PNL ar putea pleca. A fost declarația dură a lui Dănuț Groza, care spune că este inadmisibil ca fuziunea PNL-PDL să ducă la câștigarea alegerilor de către... PSD.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Danut Groza, la alegerile din PNL Timis: Daca nu se schimba ceva, unii primari ar putea pleca!
Până la finele anului vom avea un constructor pentru centura de sud a Timișoarei. Au fost scoase la licitație, la pachet, proiectarea și execuția! Documentația pentru proiectarea și execuția tronsonului sud care va completa centura Timișoarei a fost finalizată și depusă pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, cu termen 8 iunie 2017.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectarea si executia Centurii de Sud, scoase la licitatie la pachet. Se asteapta oferte pana pe 8 iunie
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top