Fantana in forma de soare va fi facuta de o firma din Arad, infiintata anul trecut si fara angajati

Fântâna în formă de soare din fața Școlii Generale 30 va fi gata, teoretic, până la mijlocul lunii august. Licitația pentru execuția lucrării a fost câștigată de o firmă înființată într-un apartament din Arad, care va primi aproape 92.000 de euro, mai puțin decât prețul estimat inițial.
furtun soarelui

Celebra fântână în formă de soare pe care o tot anunță de ceva vreme primarul Nicolae Robu va fi făcută în sfârșit. „A fost încheiat contractul pentru proiectul tehnic și execuția lucrării cu societatea Somhidrosro SRL, din Arad. Proiectul a fost depus marți, 8 iulie, la primărie, termenul pentru execuție fiind de 29 de zile”, spune Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al PMT. Valoarea contractului este de puțin peste 402.000 lei, cu tot cu TVA. Suma inițială la care fusese estimată fântâna era de 440.000 lei, fără TVA.

Firma care va face fântâna a fost înființată în aprilie 2013, are sediul într-un apartament din Arad și a avut o cifră de afaceri de… 100 lei. Cu un capital social de 22.000 de lei, integral spaniol, și obiect de activitate „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”, pierderile firmei au fost de aproape 42.000 de lei, iar la finele lui 2013, nu avea niciun angajat. O căutare mai amănunțită arată că firma arădeană reprezintă în România societatea spaniolă Somhidros, înființată în 1997, lider în „producția de fântâni ornamentale, interactive și arhitecturale”. Oferta spaniolilor include „geyser, cascade, cortină de apă digitală, fântâni de divertisment: jocuri de apă și lumina pe muzică «live», ecrane de apă pentru proiecție, artă din jeturi: tip bule de săpun, jeturi de zăpada, jeturi parabolice , jeturi girandola, spectacole de apă, lacuri, fântâni de interior (cortine magice)”.

fintina soare

Fântâna ornamentală de pe strada Aștrilor a primit „undă verde” de la consilierii locali în luna aprilie. „Acest sistem este un concept de fântână arteziană care permite interacţiunea directă a copiilor cu apa, constituind în toate locaţiile în care a fost amplasat un adevărat centru de amuzament şi distracţie pentru cei mici (…)”, se precizează în referatul atașat proiectului de hotărâre. „Vor fi realizate următoarele lucrări: o fântână sub formă de soare cu opt raze și nouă bazine subterane. Jeturile de apă vor fi controlate individual, fântâna va fi iluminată și va exista sincronizare intre jocurile de apă și cele de lumini”, mai spune Alina Pintilie. Atât pornirea apei, cât și jocurile de lumini vor putea fi programate de la distanță. Execuția fântânii va începe imediat după ce va fi obținută autorizația de construire.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bobby a spus: (iulie 9th, 2014 at 11:44 )

Un nou „stift” marca Robu, oferit din prostie timisorenilor, pentru ca primarul habar n-are ce hram poarta firmas de apartament din Arad. Principalul este ca firma-i din Arad.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Top