Vom avea in sfarsit lumina in Parcul Botanic! Dupa ce se repara aleile / FOTO

Primăria a realizat, în cele din urmă, că Parcul Botanic nu arată deloc așa cum ar trebui să arate și că nu se mai poate ascunde în spatele scuzei „așteptăm fonduri europene”. De câteva săptămâni se refac aleile și, spun oficialii, se va termina și cu bezna. Ar putea dispărea și gardul.

parcul botanic2

Nu sunt bani pentru o reabilitare integrală a Parcului Botanic, dar s-a decis că e cazul să se facă măcar minime lucrări de întreținere. De câteva săptămâni a început refacerea aleilor, care arătau deplorabil și erau un adevărat test pentru amatorii de plimbări. Lucrarea este executată de una dintre firmele care au contract pentru întreținerea trotuarelor din Timișoara și este în plină desfășurare. Vestea bună este că, odată cu repararea aleilor, va fi rezolvată și problema iluminatului în parc, lipsa acestuia fiind des reclamată de timișoreni. „Parcul Botanic nu mai putea rămâne în starea în care era. Se lucrează la alei și la iluminat. Facem și iluminat public în Parcul Botanic, înainte de renovare. S-a tot așteptat să vină fonduri pentru a fi reabilitat, pentru a fi supus unor lucrări complexe. Am dat însă dispoziții să se facă reabilitarea aleilor pe venituri proprii și trebuie rezolvată și problema iluminatului, tot pe venituri proprii”, spune primarul Nicolae Robu. Edilul nu știe încă dacă va urma modelul Parcului Justiției. „Deocamdată nu m-am gândit dacă să dăm gardul jos sau nu”, afirmă Robu.

În ultimul mandat al primarului Gheorghe Ciuhandu, reabilitarea Parcului Botanic, estimată la peste 12 milioane de lei, a fost propusă pentru fonduri europene. În 2006 a fost făcut primul studiu de fezabilitate, actualizat în 2010 și rămas în același stadiu. Conform reprezentanților PMT, în 2016 vor fi reabilitate mai multe parcuri. În primăvară ar trebui să se încheie șantierele din Pădurice și de la Balta Lămâița, iar în bugetul local au fost prevăzuți bani pentru începerea lucrărilor în Parcul Central. „Vrem să obținem finanțare europeană pentru Parcul Central, Parcul Civic și Parcul Botanic. Sunt finalizate proiectele pentru toate trei, iar sumele sunt importante. La unul dintre ele vor începe sigur lucrările în 2016, propunerea noastră fiind Parcul Central”, declara, la începutul anului, viceprimarul Dan Diaconu.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo

Etapa a treia din Liga de Rugby programează un nou meci acasă pentru Leii Timișoarei. SCM USV va primi vizita campioanei Dinamo București. Partida va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10.30, în Ronaț. Precedenta înfruntare de la Timișoara, dintre cele două echipe, a însemnat un meci cu 95 de puncte. Acesta a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Top