Viitorul lui Gheorghe Hagi și Universitatea Cluj se întăresc cu juniori de la CNP Timișoara

Hulit de unii oameni de fotbal din România, Centrul Naţional de Pregătire Timişoara a ajuns să „exporte” fotbalişti talentaţi inclusiv în tabăra contestatarilor. Anul trecut, de la aceaşi echipă aflată sub egida Federaţiei Române de Fotbal au plecat doi juniori extrem de taletaţi la olandezii de la Groningen.

Doi jucători de la CNP Timişoara vor evolua pentru două echipe importante din România, începând cu sezonul viitor, iar alţi jucători din lotul pregătit de Cristi Petcu se pregătesc să semneze cu formaţii de afară sau din primele două ligi. CNP Timişoara este una dintre surprizele frumoase ale celui de-al treilea eşalon, după ce juniorii născuţi în 2000 şi 2001 au obţinut rezultate surprinzătoare la acest nivel. Antonio Sefer şi Antonio Manolache au fost primii care au părăsit CNP Timişoara, ambii fiind transferaţi de olandezii de la Groningen. Florin Burghele, Vlad Chera sau Patrick Peter sunt cei mai în formă jucători ai trupei pregătită de Cristi Petcu. Primii doi au semnat deja cu alte echipe. Florin Burghele, un mijlocaş cu veleităţi ofensive, a semnat cu Universitatea Cluj, echipă recent promovată în eşalonul secund, iar Vlad Chera, un atacant extrem de talentat, s-a înţeles cu Viitorul lui Gheorghe Hagi. În viitorul apropiat, este de aşteptat ca Patrick Peter, un junior timişorean cu o tehnică excelentă, şi Ştefan Dobre, unul dintre cei mai talentaţi portari din România la categoria sa de vârstă, să fie acontaţi de echipe din primul eşalon sau chiar din campionate europene puternice. În tot acest timp, echipele timişorene din primele două eşaloane privesc neputincioase cum cei mai talentaţi jucători din această zonă se îndreaptă spre alte echipe din România sau din străinătate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare

De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 12 mai, în intervalul orar 08:30 – 14:00, va avea loc evenimentul sportiv “Timotion – Timișoara se mișcă”. Cu această ocazie, circulația rutieră va fi închisă pe sectorul cuprins între Bulevardul. I.C Brătianu – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Strada J.H. Pestalozzi. Circulația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timotion modifică, duminică, traseele unor mijloace de transport ale STPT
De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Companiile Rețele Electrice continuă instalarea de contoare inteligente, cu scopul de a le pune la dispoziție cienților o infrastructură mai rezilientă și flexibilă, sporind în același timp eficiența operațională. Astfel, până la finalul anului 2024, numărul total de contoare inteligente instalate de cele trei companii Rețele Electrice va ajunge la aproximativ 1,7 milioane, cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jumătate dintre clienții Rețele Electrice Banat vor avea instalate contoare de energie inteligente
Accident mortal, pe „zebră”, vineri dimineaţa în jurul orei 6.30. Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe strada Andrei Șaguna dinspre Calea Dorobanților înspre strada Baba Dochia, iar la intersecția cu strada Iulian Grozescu a surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, în calitate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A trecut pe roşu şi l-a costat viaţa!
Partidele politice înscrise în cursa alegerilor locale au ieșit ”la muncă” electorală din primul minut al zilei de 10 mai, când a început oficial campania. Toată lumea a ieșit la lipit afișe electorale. Cei de la Alianța Dreapta Unită și-au adus șefii naționali la Timișoara, iar la ora zero s-au dus toți în Piața Unirii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start cu surprize în campania electorală. Am avut prima confruntare electorală pentru scaunul de primar/Video
Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
Timișoara devine, sâmbătă și duminică, punctul principal de atracție al chinologiei românești. La Muzeul Satului Bănățean, în organizarea Asociației Chinologice Române a județului Timiș, au loc mai multe concursuri de frumusețe, la care vor participa câini din 146 de rase. Cele două zile vor fi pline de evenimente. Orarul în care acestea au loc este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Satului Bănățean au loc, sâmbătă și duminică, mai multe expoziții de frumusețe chinologice
Stadionul Lego, pe care Primăria Timișoara îl ridică în zona Buziașului cu bani de la bugetul local, a ajuns în faza turnării fundațiilor pentru peluza 2. Urmează pregătirea zonei unde va fi tribuna VIP. Primăria a anunțat că s-a ajuns deja în etapa de realizare a fundațiilor tribunelor. În această perioadă, în zona viitoarei peluze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Stadionul Lego, constructorul lucrează la fundațiile uneia dintre peluze și la o tribună/Foto
Top