Biroul Politic Național al PNL a adoptat o propunere venită din partea lui Ludovic Orban, de modificare a statutului astfel încât liderii filialelor să fie demiși prin votul a jumătate plus unu dintre membri, și nu a două treimi. Printre cei care s-au opus, conform unor surse, senatorul de Timiș Alina Gorghiu.
Statutul PNL prevedea, la articolul 86, că Biroul Politic Naţional „poate hotărî demiterea preşedinţilor BPJ şi/sau dizolvarea BPJ în cazul încălcării grave a hotărârilor sau deciziilor partidului, cu votul a 2/3 din membrii BPN”. Președintele liberalilor, Ludovic Orban, a propus ca pentru demiterea unei președinte de organizație să nu mai fie nevoie de două treimi din voturile membrilor BPJ, ci a jumătate plus unu din voturi. În ședința de luni a BPN a fost supusă la vot această propunere, care va permite demiterea mai ușoară a unui șef de organizație. Au fost 31 de voturi pentru, 17 voturi împotrivă și 6 abțineri. Propunerea ar fi fost susținută de Ilie Bolojan și Raluca Turcan. Conform g4media, au votat contra Cristian Bușoi, Marian Petrache, Anca Boagiu sau Gheorghe Falcă, dar și senatorul de Timiș Alina Gorghiu. Votul final va fi însă sâmbătă, 4 august, la Consiliul Național al partidului. Mutarea ar face parte din strategia lui Ludovic Orban, care ar vrea să demită unii președinți de organizații, printre care și pe Cristian Bușoi, șeful PNL București.
Scrie un comentariu
6 comentarii pentru acest articol
deci peste doua saptamani, robu e membru PSD?
Tibi, cred că trece la ALDE, că și ăia sunt liberali, nu?
Din nefericire, PNL-ul mai traieste doar prin organizatiile locale. Pentru ca la centru sunt varza. Si tocmai in filiale vrea Sica Mandolina sa loveasca. Dupa parerea mea nu Robu e pe mana cu PSD-ul ci Orban. Face tot posibilul sa distruga PNL-ul. Eu zic ca ar trebui oprit pana nu e prea tarziu. Nu de alta, dar ajunge PSD-ul sa ia nu 45 la suta ci peste 50. Si ar fi foarte grav, chiar dramatic as putea spune.
menestrelul lae, are o problemă dacă trece propunerea…!
dacă din 1000 de membrii penele se strâng …100 si votează 50 în contra lui e belea.
că nu am auzit ca vreodată să se fi strâns cvorum de 2/3 din total membrii la alegeri.
Nu-i corect; PNL ar trebui sa elimine intai gasca de incompetenti care paraziteaza conducerea centrala a partidului. Oricum, parerea mea este aceea ca acest partid e mort dar inca nu stie asta.
Bine că e viu PSD-ul Veoricăi Vasilica!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
- Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
- Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
- Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
- RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș
- Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
- Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
- USR Timiş: Cu mare cinism, PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor
Administratie
Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Citeşte tot articolul
Politica
Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Citeşte tot articolul
USR Timiş: Cu mare cinism, PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor
Sport
Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo
Citeşte tot articolul
Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Social
Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Citeşte tot articolul
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la TNTm
Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
Economic
Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook